Demult, în copilărie, într-un Ajun cu miros de cetină şi vanilie, m-a speriat o vecină de-a bunicii că, dacă nu sunt cuminte, Cristos nu se mai naşte. Evident, chestiunea cu pricina a dat naştere la nişte lacrimi foarte greu de oprit. Bradul era în mijlocul casei, turtele aşteptau siropul şi nuca, sarmalele clocoteau în cuptor şi nimeni nu avea timp de lămurit chestiuni religioase, cum ar fi aceea că ziua de naştere a Mântuitorului a fost stabilită pe 25 decembrie, mai mult ca un reper simbolic, întrucât nimeni nu ştie cu exactitate în ce zi S-a născut. Aşa că bunica m-a luat în braţe şi mi-a spus, zâmbind: "Se naşte, cum să nu se nască? Chiar dacă azi nu ai fost cuminte, El ştie că ne-am rugat să vină să ne salveze, să ne iubească, ştie că Îl iubim şi că ne iubim!".
A trecut mult timp de atunci, au trecut peste noi, iată, 25 de ani de la acel decembrie însângerat în care Cristos S-a născut în ieslea Betleemului ca să ne ajute să renaştem din întunericul propriilor noastre suflete, chinuite de lipsuri, de îngrădiri, de frică şi neputinţă. Am învăţat, personal, că dintre toate puterile omului, iubirea contează cel mai mult. Iubirea de sine, iubirea de aproape, iubirea de părinte, de prunc, de frate, de soră, iubirea de prieteni şi iubirea pentru soţ sau soţie. Nu neapărat iubirea care ne determină să cumpărăm cadouri scumpe la Crăciun, ci iubirea care ne face să ne amintim ce mâncare preferată are omul iubit, ce nuanţă de vopsea de păr preferă cea mai bună prietenă, că mătuşii Mărioara nu-i plac ciupercile cu maioneză şi că verişoara Cosmina tocmai a adoptat un căţel, aşa că poate i-ar prinde bine ceva mâncare pentru el. Crăciunul nu înseamnă cadouri, spun mulţi, strâmbând din nas. Trebuie să trăim sărbătoarea în suflet, să reflectăm să dăruim celor mai săraci decât noi. De acord, perfect de acord. Cu toate acestea, la naşterea Sa, motiv de mare bucurie, Cristos a primit aur, smirnă şi tămâie de la cei trei magi, Baltazar, Melchior şi Gaspar.
În consecinţă, oferirea de mici daruri celor dragi nu e deloc o chestiune deplasată, ba dimpotrivă. Darurile sunt dovezi de iubire, iar iubirea nu e fală. De fiecare dintre noi depinde cum ştim să păstrăm măsura între simbolistica darului şi preţul acestuia. Avem libertatea de a alege cui dăruim şi ce dăruim, la fel cum avem libertatea de a alege dacă dăruim. Datorită darului de viaţă pe care ni l-au făcut, tot de un Crăciun, martirii Revoluţiei din decembrie '89, avem libertatea de a sărbători Naşterea Domnului, avem libertatea de a crede sau nu, avem libertatea de a cumpăra sau nu daruri scumpe. Şi dacă mai sunt voci care contestă veridicitatea evenimentelor din acel decembrie, nimeni nu poate contesta sacrificiul acelor oameni. Acelora care încă o fac, le spun eu că au murit oameni atunci, pentru ca ei să poată, acum, să şadă sub brad şi să nu împartă cadouri, că nu-i la modă. Printre ei, şi unchiul meu, nea Tache, pe numele său Dumitru Budescu, călcat de un TAB, la numai 44 de ani. Dumnezeu să te aibă în paza lui, nea Tache, şi cu tine pe toţi oamenii, martirii de atunci şi necredincioşii de acum. Crăciun cu bine!
