Ajuns la Urgenţe, fără să fii totuşi în pericol de moarte şi fără să urli din toţi rărunchii de durere, ca să atragi atenţia, ai şanse bune să-ţi aştepţi rândul la consultaţie şi ore în şir. Poate chiar noaptea, după ce te vlăguise durerea ta într-atât încât nu mai aveai putere să o suporţi şi pe a celorlalţi oameni, veniţi şi ei aici tot din cauză nu mai putuseră să o îndure acasă.
Ce-ţi trebuie mai mult şi mai mult pe lumea asta… e să nu te mai doară, să-ţi treacă odată, ca să te poţi da jos de pe targă şi să pleci direct acasă, să te culci şi să uiţi ce-ai văzut la intrarea în spital. Ştiai şi singur că există beţivi care-şi strivesc feţele când cad cu capul de bordură, dar puteai trăi mult şi bine şi fără să-i vezi plini de sânge, proaspăt aduşi la pansat de salvare. Ştiai că exisă boli care-l fac pe om să ţipe şi să se jeluiască de durere, să vrea să moară pentru că nu mai suportă, dar puteai să trăieşti şi fără să-i auzi ţipând în seara asta. Mai văzuseşi, venind la Urgenţe cu o mătuşă sau cu o bunică, mârlani mutaţi la oraş care vorbesc mult şi prost, luându-i la mişto pe bătrânii care abia-şi mai poartă durerea pe picioare. Preferaseşi, atunci, să speri că i-a ras Dumnezeu de pe faţa pământului. Acum, afli nu numai că ei mai există, dar na, că tocmai s-au aşezat vreo câţiva lângă tine şi îşi fac numărul! Nici ei nu se potolesc, nici tu nu eşti în stare să te muţi… Din cam toate punctele de vedere, ai ajuns în Iad.
Ce-ţi mai trebuie… Poate şi nişte linişte. Pe aici, aproape toată lumea ţipă. Unii de durere, alţii de nervi. Unii vor să atragă atenţia că nu mai pot îndura, alţii să sublinieze că sunt şefi peste nu-ştiu-ce sau din partea nu-ştiu-cui sau că tura e grea şi aici şi prin alte secţii. Clar nu mai vrei să-l vezi pe gardianul care tot trece pe lângă tine şi te priveşte de parcă ai venit la spital suferind de vreo boală ruşinoasă. Are el cu vreo două clase mai puţin decât trenul, dar acum se uită la tine de sus, zâmbindu-ţi superior. „Vă doare, domnu’, aşa-i? Da, da, ce vă mai doare!”. I-oi fi făcut tu vreun rău mai demult şi-ai uitat? Ce să mai vrei de-acum… Sigur nu vrei să vină iar asistenta care se uită la tine şi la familia ta de parcă aveţi de gând să furaţi ceva de-aici, la plecare! A mai deranjat-o cineva din familie acum câteva minute, când povestea din uşă că i-a intrat copilul la LVA şi de atunci şi-a cam pierdut răbdare cu de-alde tine.
Ce-ai cere, dacă ai avea cui… este să aibă cineva puţin răbdare şi cu tine. Ştii deja, fără amănunte tehnice, că e greu să fii medic. E vorba de şcoală multă, apoi de muncă şi mai multă. Nici să fii asistent nu-i uşor. Dar tu ce vină ai? N-ai venit aici să faci nimănui viaţa grea. Nu te-ai îmbătat, nu te-ai drogat, n-ai golit oala cu 365 de sarmale ca să ajungi la spital cu indigestie. Pur şi simplu, ai nevoie de medic acum. Nici măcar nu te numeri printre oamenii ăia care spun, în batjocură, că cel mai bun doctor din Galaţi e trenul de Bucureşti. Vrei doar să se uite la tine un om bine pregătit din punct de vedere medical, care să-ţi aline durerea. Prin Urgenţele noastre chiar lucrează şi mulţi oameni de felul ăsta. Medici buni, care nici nu pretind, nici nu aşteaptă. Asistenţi care îţi zâmbesc şi îţi ridică moralul de parcă te-ar cunoaşte şi ar şti că meriţi. Ce te faci, însă, dacă nu-i prinzi la serviciu…
