Am să mă opresc astăzi asupra unui aspect extrem de actual în viaţa tuturor familiilor din România, dar poate şi mai acut resimţit la Galaţi, unde abia dacă sunt puţin peste zece locuri de muncă vacante în orice zi am alege să căutăm, la circa 19.000 de şomeri în tot judeţul, deci oportunităţile de angajare sau de schimbare a locului de muncă sunt egale cu zero.
Pentru oricine lucrează din timpul şcolii sau imediat de după terminarea ei, ceea ce am să spun aici nu este o surpriză. Până în 30 de ani, chiar în cazul în care un tânăr angajat şi-a găsit jumătatea şi îşi doreşte să-şi întemeieze o familie, posibilităţile sunt extrem de reduse. De regulă, cuplurile se străduiesc să-şi asigure un anumit nivel de bunăstare înainte de a pune măcar problema aducerii pe lume a unui copil. Motivele sunt multiple, pe primul loc aflându-se imposibilitatea achiziţionării unei locuinţe, dar, la fel de important, conştientizarea faptului că venirea pe lume a unui urmaş le va micşora şansele de avansare în carieră. Şi, dacă în ceea ce-i priveşte pe taţi, naşterea copilului aduce mai degrabă apăsări de natură materială, pentru mame se pune aproape mereu problema de a face o alegere între evoluţia profesională şi a fi sau nu o mamă bună.
Deşi, în teorie, cam toate condiţiile pentru armonizarea vieţii profesionale cu cea de familie sunt asigurate, în practică statul nu-i sprijină decât parţial pe părinţi, iar angajatorii, de multe ori, discriminează într-un mod destul de greu de identificat şi, mai ales, de dovedit. În principiu, mama beneficiază de concediu pre şi post natal, femeia gravidă are dreptul la ore libere pentru vizitele la doctor sau pauze de odihnă, dreptul la program scurt pentru îngrijirea copilului mic, concediu şi indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţie pentru minor etc. În realitate, multe femei însărcinate preferă să ascundă faptul că aşteaptă un copil ori până la limita legală până la care trebuie anunţat angajatorul ori, mai rău, atât de mult cât sarcina poate fi disimulată. Motivul e simplu: practic niciun angajator nu va promova o femeie însărcinată, deşi i se cuvine acest fapt, nu o va trimite la cursuri de specializare, ba chiar, mai mult, o va marginaliza din punct de vedere profesional, pentru a-şi reduce pierderile. Mai mult decât atât: o mamă de copil mic va fi discriminată la angajare, iar una fără copii, dar suficient de tânără încât să-i poată avea în viitor, va fi şi ea discriminată, nu care cumva să o apuce maternitatea la un an de la angajare!
În aceste condiţii, tinerele care şi-au făurit o carieră împing vârsta la care decid să devină mame până spre 35 de ani şi chiar peste, iar atunci când nasc, nu stau mai mult de trei-şase luni în concediu de creştere a copilului, de teamă să nu-şi piardă poziţia câştigată anterior sarcinii. Familiile cu un copil care şi-l doresc şi pe al doilea amână momentul sau chiar renunţă la al doilea copil, de teamă că mama îşi va pierde poziţia în companie, statutul social, iar asta va influenţa şi bunăstarea primului copil. Rezultatul? Creştere naturală negativă, copii nefericiţi, mame stresate. Exact ce ne lipsea, nu?
