Nu îmi mai iese din cap o vorbă pe care am auzit-o acum ceva vreme. “Domnule, totul eee cum te raportezi tu la familiee, la patriee şiiiii ... la Univers!” Vă puteţi imagina ce ecouri poate stârni o asemenea cugetare, dacă o auzi la cinci şi ceva dimineaţa. Cum încă nu mijiseră zorile, iar afară era un ger de ţi se lipea mâna de clanţa uşii, mostra de înţelepciune m-a trezit brusc din amorţeala în care mergeam spre gară, cu ochii cârpiţi. Trebuia să prind trenul de cinci fără zece spre Bucureşti, aşa că.... Ce raportare, cu patria? Ce Univers, la ora asta?
La terasa pe lângă care trecusem discutau doi. Oameni la o vârstă serioasă de vreo 40-50 de ani, dar parcă hainele curgeau de pe ei, rufoase. Unul părea chiar murdar. Tocmai „filosoful” cu familia, patria şi Universul. Ambii stăteau în picioare, lângă o masă înaltă, pe care tronau două pahare cu lichid gălbui şi o scrumieră. Erau deja beţi cui, la cinci dimineaţa! "Filosoful" purta căciulă cu urechi şi avea mustaţă încărunţită, pătată chiar sub nas de tabac. Când nu vorbea, dădea doar din cap, tâmp, în stânga şi-n dreapta. Interlocutorul asculta şi-l aproba des, cu "Da, da, da!", că de atât mai era în stare. După cum mătura chelneriţa printre mese, părea să fi fost ora deschiderii. De unde veniseră chefliii, care deja ajunseseră la discuţii despre Univers, habar n-am. Dar nu erau singurii clienţi. De fapt, numai vreo două dintre mesele terasei erau goale. De toate celelalte se sprijineau oameni înfofoliţi, sorbind în tăcere. Omul, masa şi paharul cu trăscău, în noapte, pe un ger de-ţi crăpa paharul în mână, numai băutura n-avea timp să îngheţe.
Eu, treaz nemâncat, m-am întrebat ce-o face, oare, cât e ziua de lungă, un gălăţean pe care zorile îl prind beat mort? Slabe şanse să-i fie cuiva de folos. Dacă a ajuns la vârsta când mănâncă sau mai bine îşi bea pensia, să fie sănătos! Dacă însă întinde mâna la vreun ajutor social, pe undeva, sau la vreo altă pomană din bani publici, avem o problemă. Banii statului – adică ai noştri – n-ar trebui să se ducă pe viciile unora.
Nu pot să cred că un beţiv atât de ros de patimă munceşte pe undeva. Sau că, pentru o brumă de ajutor social, măcar ar sparge gheaţa din faţa blocului. Nici nu cred că îngrijeşte de bună voie vreun spaţiu verde, ca să le facă vecinilor o bucurie. Nu-l văd nici măcar în stare să dea cu mătura prin casa lui sau să-şi scoată nepoţii la plimbare. El ştie una şi bună: să bea. Carevasăzică, noi, ăştia cu mintea netulburată, de ce l-am întreţine?
După cât de aprins vorbea, sunt, însă, aproape sigur că „filosoful” meu votează. Nu zic, aşa o fi constituţional şi democratic, dar tot mi se pare nedrept că votul lui, al înecatului în rachiu, contează la fel de mult ca al meu. Mai că aş pune alcooltest la intrarea în secţia de votare, să fiu sigur că măcar când şi-l exprimă n-a început ziua la cârciumă. Nu de alta, dar, dacă numai jumătate dintre bombele din Galaţi se umplu din zori cu sclavii paharului, nu e un mister de ce ne merge prost. Şi eu unul m-am cam săturat.
