În ultimii ani, la evenimente culturale gălăţene vin mereu oameni de cultură din alte importante centre culturale româneşti, din Capitală, de peste Prut sau chiar din ţări occidentale şi sunt impresionaţi, miraţi să găsească o calitate care lipseşte de multe ori la ei. Am văzut cu amărăciune tot felul de improvizaţii penibile pe la târguri de carte internaţionale de marcă, „evenimente” doar bifate, făcute ca să fie. Nu suntem deci chiar „provincie culturală”. Sigur, am combătut cât am putut şi cealaltă idee, de Galaţi ca buric naţional al culturii, idee care e exagerată, ne izolează şi ne îngroaşă obrazul.
În ultima vreme, mă gândesc însă ce s-ar fi întâmplat dacă Galaţiul ar fi ajuns capitală a României, aşa cum voia Cuza (că tot am aniversat recent Ziua Unirii!), plasată aici, ori între Galaţi şi Brăila. Scria Negruzzi, prin 1861, că „o Unire adevărată şi ne făţarnică va fi numai când vomu avea Galaţii capitalie a ţerii, avemu buna speranţă că Alecsandru Ioan [Cuza] Domnul nostru, care cunoaşte mai bine de cât noi şi Galaţii, unde a trăit mai mult timp, şi interesele ţerii, va face cum va fi mai bine.” N-a fost aşa, asta e, dar iată-ne din când în când chiar umiliţi, lăsaţi fără fonduri şi fără instituţii zonale, pe care nu suntem în stare să le apărăm, noi, care, în timpul Rezidenţei regale din ´38, de pildă, am fost capitală peste zece judeţe!
La Gala Culturii şi Patrimoniului gălăţean, organizată de Direcţia pentru Cultură a judeţului, care recompensează truda culturală a unor oameni, instituţii şi organizaţii, prezenţa unui reprezentant al ministerului onorează şi dă greutate recunoaşterii! Acum ne-a onorat dna Luminiţa Constantin, secretar general adjunct în Ministerul Culturii şi nu vreo secretară oarecare! Doamna, care, de pe scena teatrului, ne-a vorbit despre şoferul de la minister, comparându-şi cu dumnealui vechimea în birourile culturale dâmboviţene, s-a scuzat că nu a putut ajunge la ediţia precedentă a Galei, motivul fiind că… „nu vorbea aceeaşi limbă” cu fostul ministru, „înţelegeţi dumneavoastră”. Să lăsăm această gafă diplomatic-ministerială, dar oaspetele nostru fusese rugat să rostească un Laudatio pentru un premiant: prefectul Dorin Otrocol. Şi nu pentru că prefectul nostru trebuia să primească o mărgică doar pentru că încălzeşte un scaun înalt, ci pentru că, sătul de tergiversări, a făcut demersuri pentru a transforma, în sfârşit, maidanul insalubru de la Tirighina într-o atracţie turistică! Că doar şi de la minister aşteptăm sprijin, aşa că nu ne îndoim că doamna Constantin sau măcar şoferul ştiau problema… În loc să facă un Laudatio, doamna a ţinut să-l „urechească” public pe premiant, pe motiv că acesta nu adusese desul public în sală. Prefectul trebuia adică să dea telefoane, aducând în camioane şi îndesând în sală, ca pe vremuri, elevi, soldaţi şi bugetari, astfel încât doamna să fie aplaudată în picioare?!
Oare, aleşi capitală, ne-am fi molipsit şi noi de tupeul şi mojicia stăpânilor cu şofer din Bucureşti, „oraş de plimbări şi de lucs, oraşul trândavilor şi a bogaţilor”, după cum spunea Negruzzi, care ar ar fi trebuit să rămână „mulţumit cu atâta, nu pretindă a fi capitalia României, căci s’ar face vinovat cătră patrie”?
