Am fost mereu la vot, din 1996 încoace. Anul trecut, la primul tur al prezidenţialelor, eram în spital şi tot am votat. Recunosc, uneori am anulat votul, alteori, în lipsa unui candidat credibil dintre cei cu şanse de câştig, am optat pentru unul fără şanse, dar care măcar mă reprezenta într-un fel sau altul. Am crezut întotdeauna că, dacă nu-ţi exprimi dreptul de a alege, nu ai, cel puţin moralmente, nici dreptul de a critica atunci când lucrurile nu merg bine, nici pe cel de a contesta, nici pe cel de a te plânge.
Evident, cei care se plâng cel mai tare sunt tocmai cei care nu au votat şi nici n-au de gând s-o facă. Unii nu merg la vot din convingere, pur şi simplu consideră că rezultatul nu le afectează în niciun fel viaţa şi că, în consecinţă, nu merită efortul să se deplaseze, într-o duminică de regulă liberă, din fotoliul cald de acasă. Pot respecta asta. Nu-i înţeleg însă pe cei care spun: "Ah, aş fi votat şi eu, dar pur şi simplu nu am avut timp! Am dus copilul la meditaţii, pe urmă la film 3D în oraşul vecin, când m-am întors a trebuit să merg la fini în vizită, era ziua lu' ăla micu' şi gata, s-a dus duminica!". Dacă, odată la câţiva ani, nu-ţi faci timp o jumătate de oră să îţi exprimi votul - spre deosebire de diaspora, în ţară chiar nu durează mai mult de atât - degeaba te inflamezi, frate, după aceea! Degeaba îi faci cretini pe toţi politicienii, degeaba te duci la mese festive şi le povesteşti tuturor cum e afară, unde ai fost tu în concediu în ultimii zece ani, fiindcă, nu-i aşa "la noi e o golănie, dragă, e scump şi prost, niciun fel de condiţii, afară e altceva!". Degeaba. Părerea ta nu contează. În matematica democratică căreia încă ne străduim să-i învăţăm abc-ul, dacă nu votezi, nu exişti. Bine, veţi spune, dar nici dacă votăm, nu prea existăm. Poate. Pe de altă parte însă, dacă votăm şi o facem în număr zdrobitor de mare, putem schimba regula jocului. Pentru că e mult mai uşor să meştereşti rezultatul unui scrutin care nu interesează pe nimeni, decât pe al unuia către care sunt aţintiţi milioane de ochi din întreaga ţară. Sau din oraş sau din judeţ.
Mă uit în jur şi văd că lumea politică deja fierbe. A început pre-campania. Şi, pentru prima dată după mulţi ani, nu-mi mai pun problema să studiez posibilii candidaţi cu mult timp înainte, pentru a fi temeinic pregătită atunci când vine momentul să pun ştampila. Motivul e simplu: nu ştiu câţi dintre ei vor mai fi liberi la momentul alegerilor. Şi, dacă partidele nu au avut nicio jenă să pună pe liste indivizi bănuiţi de matrapazlâcuri sau chiar luaţi la întrebări de organele de anchetă, am aşa o bănuială că arestările din ultima vreme or să-i facă măcar oleacă mai circumspecţi. Scoateţi, stimabililor, ciurul ăl bun, cu care cernea bunica făina pentru cozonacii din zi de sărbătoare! Nu de alta, dar, dacă n-o faceţi voi, s-ar putea s-o facă DNA, DIICOT şi alte asemenea instituţii la modă. Abia aştept.
