Ne-am obişnuit să dăm în gropi. Ne-am obişnuit să facem patru ore de la Galaţi la Bucureşti, deşi sunt în jur de 240 de kilometri între cele două oraşe. Ne-am obişnuit să ne reparăm maşinile mai des, din cauza drumurilor făcute praf. Ne-am consolat cu faptul că suntem sănătoşi, fiindcă oricum belelele curg.
Mai rău este că s-au obişnuit şi parlamentarii noştri, cei cu abonament de un sfert de secol în scaunele de deputaţi şi senatori. Că tot bat drumul Bucureştiului săptămânal sau chiar mai des. Dar, probabil, ei au o grămadă de timp la dispoziţie, ca să-l piardă pe şoselele patriei. Cum au şofer, pentru ei e doar o plimbare de agrement cu maşina. Mai un facebook pe tabletă, un solitare pe laptop. Că doar nu s-or apuca să scrie proiecte şi planuri de finanţare pentru autostrăzi!
Abia când vine în vizită un om cu simţul realităţii, cum e Ion Ţiriac, şi rămâne şocat de starea jalnică a drumurilor care fac legătura cu Galaţiul, parcă ne mai trezim şi noi din somn şi spunem, da, domnule, nu este normal. De ce să aibă alţii autostrăzi şi noi nimic?
Să ne punem speranţele în politicieni măcar acum, când au văzut că Galaţiul cade de pe harta dezvoltării? Nici vorbă! Întrebaţi, cu puţin timp în urmă, de reporterii noştri ce demersuri au făcut ca guvernele să ia în calcul dezvoltarea infrastructurii în zona Galaţiului, cei zece parlamentari care au răspuns s-au revoltat teribil că n-am fost luaţi în calcul pentru o autostradă sau măcar pentru un drum expres, şi-au amintit că, undeva prin 1990, sau prin 2003, au făcut o petiţie comună, care, bineînţeles, a rămas fără urmări, din lipsă de fermitate. Ne place să credem că aleşii noştri ştiu că suntem în anul de graţie 2015, adică au trecut mai bine de zece ani de când domniile lor se gândeau că Galaţiului i-ar trebui nişte legături mai bune cu restul ţării. Zece ani în care problema a rămas nerezolvată.
Bineînţeles că unii s-au gândit în timp ce vorbeau cu presa că ar trebui să facă un proiect la nivelul întregii Moldove. Ca şi cum n-am şti şi noi că, atunci când vine vorba de promisiuni, politicienii noştri sunt în stare să facă şi o conspiraţie mondială, nu numai una regională.
În timp ce noi, gălăţenii, înghiţim vrând-nevrând, dimineaţă, la prânz şi seara, tot soiul de explicaţii ştiinţifico-fantastice, brăilenii se aleg cu 3.000 de locuri de muncă, pentru că japonezii de la Yazaki, care veniseră să bată palma cu autorităţile noastre pentru a investi 40 de milioane de euro într-o fabrică de componente pentru industria auto, au preferat să meargă în oraşul vecin. Dezinteresul autorităţilor care au aşteptat să le pice mălăiaţa, fără să mişte un deget, dar şi drumurile desprinse parcă din desenele cu Epoca de piatră i-au făcut să-şi ia jucăriile şi să se joace în deplasare.
Cum abia prin anul 2030 suntem şi noi în planurile guvernanţilor cu un drum expres, nu cu o autostradă, e lesne de înţeles că vom pierde astfel de ocazii una după alta, în caz că va mai vrea vreun investitor să vină măcar în vizită prin Galaţi.
