Am uneori sentimentul că suntem victimele conspiraţiei producătorilor de tot felul de bunuri din lumea întreagă. În urmă cu douăzeci-treizeci de ani, companiile din toată lumea se lăudau cu produse care erau făcute să te ţină o viaţă. Cumpărai un mixer, ştiai că îl poţi lăsa moştenire de familie şi fiicei tale, chiar şi după ce l-ai folosit intens. Încă mai am astfel de ustensile cumpărate de mama mea, funcţionale, cu care îmi pot face treaba fără probleme. Tot la mama, mă uit cu jind la unele perechi de pantofi din piele, pe care le-a tot purtat şi încă arată ca noi. A mai schimbat din când în când feţele la tocuri. Nici măcar nu par demodaţi, pentru că stilul clasic n-are moarte. Nu vă grăbiţi să mă acuzaţi de zgârcenie (uneori chiar mă gândesc că mi-ar fi prins bine să fi fost mai cumpătată la cheltuit bani!). Pur şi simplu, mi se pare anormal să-ţi cumperi încălţări de piele pe care dai şi un pumn de bani, cărora li se crapă talpa în două, fix la o lună de când le-ai cumpărat, ca să nu mai poţi beneficia nici de garanţie. Sunt convinsă că, la fel ca şi mine, aţi păţit şi voi, sau aţi auzit pe la prieteni că obiectele de uz casnic "cedează nervos" la puţin timp după terminarea perioadei în care firma răspunde de repararea lor.
Şi toată situaţia se extinde până la cele mai mici produse: tricoul pe care-l porţi doar o singură dată şi-l arunci, pentru că s-a destrămat, şamponul care îţi îngraşă părul imediat a doua zi după ce te-ai spălat, haine care se scămoşează după câteva purtări sau se lăbărţează la spălat, robinete şi garnituri la chiuvetă care se strică într-un an de zile, iar exemplele pot continua la nesfârşit. Oricâţi bani ai cheltui pe un produs, nu ai garanţia că e şi de calitate. Fabricile şi companiile nu-şi mai fac de mult o mândrie din "tehnologie pentru o viaţă", cum suna cândva sloganul unei firme. Există parcă un pact tacit al tuturor firmelor de pe lumea aceasta prin care oamenii de rând trebuie transformaţi în consumatori de obiecte de unică folosinţă, dacă se poate, astfel încât să devină cumpărători veşnici, aducători de profit pentru buzunarele companiilor. Suntem dependenţi de cumpărături, pentru că toată această nebunie a devenit ceva normal, întrucât nu ni s-a oferit alternative.
Situaţia s-a extins şi la alimentele şi băuturile pe care le înghiţim zilnic. În loc de carne, lactate sau pâine, cumpărăm, de fapt, mai bine de jumătate aditivi care menţin produsele să pară proaspete pe o perioadă cât mai lungă de timp, hormoni şi antibiotice cu carul, potenţatori de gust şi arome, care să te facă dependent, chiar dacă toate acestea, în timp, te costă sănătatea ta şi a copiilor tăi. De nenumărate ori, m-am întors cu sacoşa goală din supermarket, pentru că am citit despre existenţa acestor surogate pe etichetă sau doar le-am ghicit că există chiar şi în fibrele unui banal piept de pui. Cum însă n-am avut alternative, a doua zi am umplut coşul, alegând să mănânc mizerii, decât să mor de foame. Pentru că nici măcar la tarabagii din piaţă nu mai eşti sigur ce cumperi şi, în plus, eşti prostit pe faţă. Iar solar pe bloc şi fermă proprie de pui şi porci, n-am cum să-mi fac.
S-au dus de mult vremurile când erai stăpân pe banii tăi ştiind că poţi cumpăra cu ei lucruri de calitate. Stăpânii banilor tăi sunt acum toţi patronii firmelor care-ţi vând lucruri de doi lei şi care ştiu că le vei cumpăra pentru că n-ai încotro.
