Hoţii de pomană

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Când ai dat cu ochii de ea pentru prima oară şi ai simţit ce duhoare răspândeşte în jur, faţa ţi s-a schimonosit brusc, în semn de scârbă. Nu, sigur că n-ai vrut să reacţionezi aşa, dar parcă ceva chiar atât de cumplit nu mai văzuseşi încă! Aşezată pe trotuar, în staţia de autobuz, era toată numai răni şi vânătăi, iar dintre zdrenţele soioase, scotea un cioc de mână răsucit nefiresc, pe care şi-l flutura spre trecători, bâţâindu-şi tot trupul înainte şi înapoi. Nu vorbea, nu cerea, ci doar îngâna ceva, ca un bocet piţigăiat. Iar oameni care coborau din autobuz, la Telefoane, şi alţii care se plimbau pe trotuar, mai sus de Bănci, îi lăsau bani pe o ţoală aşternută pe dinaintea ei. Strânsese deja un porcoi de un leu şi vreo câteva bancnote de cinci lei. N-aveai după ce să-i ghiceşti vârsta şi nici nu prea îţi mai puteai da seama cum a arătat înainte să ajungă în stradă.

Te-ai mirat să vezi că nu e singură. Pe Brăilei, la câteva sute de metri mai sus, prin faţa restaurantelor din Ţiglina, e un alt cerşetor ca ea. E un bărbat care în loc de picioare are două cioturi inegale, pe care şi le târăşte ostentativ pe dale. Zdrenţele în care e îmbrăcat au fost odată un costum negru. Acum, pantalonii de stofă au cracii sfâşiaţi, cât să i se vadă cioturile de picioare, iar sacoul e crăpat în spate, de sus până jos, pătat şi plin de praf. Sunt 20 de grade afară, dar bărbatul are lăsată pe ceafă o căciulă ţigănească, tocită. La fel ca şi femeia din staţia de autobuz, şi el e năclăit tot şi miroase revoltător. Iar până la McDonald's, mai dai peste încă vreo doi ca ei. Prin oraş, pe străzile mari, intens circulate, sunt şi mai mulţi.

Schilozii ăştia nu cerşesc prin oraş tot anul, dar reapar în fiecare primăvară. Fiecare îşi păstrează zona şi tehnica. Femeia din staţie stă locului şi se tânguieşte. Bărbatul cu picioarele ciuntite stă în fund şi se târâie în mâini, kilometri întregi, în fiecare zi. De cum a ajuns la Tribunal, o ia din nou spre Parcul de la VIP. Şi înapoi, iarăşi şi iarăşi.

Rămân cu toţii în stradă, la strâns bani, de dimineaţă până seara. Dar nu mai mult de atât. La lăsarea întunericului, îi culege câte o maşină. Nu e întotdeauna aceeaşi. Dar mai devreme sau mai târziu, în fiecare zi apare o maşină care îi „încarcă” de pe unde îi găseşte. Te uiţi şi te miri, dar până la urmă pui lucrurile cap la cap.

Cerşetorii de prin oraş sunt de mai multe feluri. Sunt copii care se bulucesc, în zilele de sărbătoare, în poarta bisericii, şi-ţi cer bani. Sunt bătrâni care plâng după un codru de pâine, printre blocuri, ca să nu-i vadă lumea cunoscută. Sunt puturoşi în floarea vârstei care n-au chef de muncă, dar cărora le place să aibă şi să cheltuiască bani. Şi, peste toţi, sunt profesioniştii schilodiţi, greii meseriei, pe care mafia cerşetorilor îi scoate pe străzi.

Banii pe care li-i dăm cerşetorilor mutilaţi - care nici n-ar fi avut cum să se târască de unii singuri până la locul în care cer - ajung în buzunarele unor astfel de mafioţi. Fiecare leu pe care noi îl dăm, cu bune intenţii, cerşetorului îmbogăţeşte, de fapt, câte un gălăţean cu ceafă lată şi limuzină străină, care trăieşte regeşte furând din mila noastră, a oamenilor cumsecade.

Cum de gălăţenii de rând văd că aşa ceva se întâmplă în oraşul lor, iar autorităţile nu văd? Asta ar putea fi o altă discuţie…


Citit 1371 ori Ultima modificare Vineri, 17 Aprilie 2015 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.