Ziua Feroviarilor a fost sărbătorită joi, în Gara de Nord, printr-un recital al lui Alexandru Tomescu. Ascultându-i Stradivariusul, o tânără trecătoare comenta: "Sună drăguţ!". După care, trecătoarea s-a dus în rock-ul ei.
Când se aprind lumini la "Festivalul luminii" ori se sting de "Ora Pământului", acţiuni notabile, îmi pare că avem Cultură doar… "cu ora". Multe instituţii de cultură nu primesc bugete pentru festivaluri sau doar "bifează" acţiuni în care evenimentul nu se întâlneşte cu publicul-ţintă. Modelul „european”, de a obţine finanţări mititele, valabil şi pentru… fermele zootehnice, aduce o brumă de bani europeni şi forţează autorităţile să cofinanţeze mărunţişuri "ce din coadă au să sune".
Continuitatea unor acţiuni serioase (vezi Festivalul „Enescu”, Festivalul de teatru de la Sibiu, festivaluri mai mici, precum la Galaţi sau Brăila) reprezintă mai degrabă excepţia de la regulă. Sunt preferate acţiunile cu titlu pompos, „scrobeală” UE şi inedit de dragul ineditului. Improvizaţie să fie, chiar şi vulgară - e bine, doar „intră” bani, nu?!
Şi te miri că azi înjură până şi copiii, şi „doamnele” pe stradă, în autobuz, la televizor - unde poartă etichetă că "poate conţine" scene de violenţă, nuditate şi alte-alea chiar şi documentarele, în timp ce Zăvorancele, Bahmuţencele şi alte „VIP”-uri încă şi mai cătrănite aruncă lejer cu tot felul de vorbe contondente prin eter? Cei care oferă „entertainment” , nu comedie, ne dau de fapt distracţie de gang, „breaking news” cu viol, crimă, sânge, scandal, sex, iar instituţiile... aprind lumini. Se coboară astfel la nivelul publicului cel mai jos plasat intelectual, pe ideea lui vodă Lăpuşneanu!
Ţin minte că, odată, la „By request”, extraordinara emisiune de la „Europa liberă” a regretatului Cornel Chiriac, cel care murea asasinat ca şi Iisus, la 33 de ani, un tânăr i-a cerut „Mica ţiganiadă” a trupei Phoenix. Aud acum, la un post de radio central, că este vorba despre „o bijuterie muzicală”, o melodie „mare”, grandioasă, nu un cântec „drăguţ”… Chiriac refuzase atunci să îndeplinească dorinţa românaşului care îşi riscase (în anii ăia) pielea scriindu-i! Dar a oferit altă piesă a extraordinarei formaţii: „Pasărea Roc…k And Roll”, explicând că o formaţie mare îşi permite şi mici… frivolităţi, precum „Mica ţiganiadă”. Care între timp a devenit… genială.
Şi am o listă întreagă de produse care trec acum drept „genialităţi”, de la filme la muzică… Am ajuns atât de „jos” cu umorul, încât şi vechile producţii de doi lei vechi sunt acum „preţioase”! „Dughenizarea” instituţiilor de cultură, în proiecte minuscule şi fade, este în plin avânt! Pe când un festival „Femeia cu barbă” sau „Lacul lebedelor” dansat… la bară?
Publicul bun se strică uşor şi se re/face greu, gustul se educă în ani şi ani! De aceea m-am bucurat că, în ziua în care Tomescu cânta „drăguţ”, postul naţional de radio oferea nu una, ci chiar două montări Shakespeare, din fonoteca de aur! În aceeaşi seară, am asistat la o avampremieră la Teatrul Dramatic, cu spectatori stând şi în picioare şi aplaudând un spectacol extraordinar, tot pe un text de Shakespeare. Se poate râde şi la umor fără vulgarităţi? Uite că se poate! Şi se poate râde frumos şi fără proiecţele UE...
