Bietul nostru preşedinte chiar este depăşit de situaţie. Până şi atunci când are câte ceva de spus, Traian Băsescu nu reuşeşte să scape de consecinţele dezastruoase ale zicerilor sale. Întoarse pe toate părţile de „răuvoitori”.
Ducându-se în grabă la Covasna, să-i mângâie pe creştet pe partenerii PDL la guvernare (UDMR), preşedintele tuturor românilor, nu doar al celor înregimentaţi în aceste partide, a dat cu barda în stat, făcând filozofie uşurică şi acuzându-ne pe toţi de reminiscenţe comuniste.
Culmea este că ceva adevăr era prin zonă, pentru că statul actual este net diferit de cel comunist şi proprietatea modificată asupra bunurilor necesită modalităţi diferite de implicare a statului în viaţa cetăţenilor săi. Numai că filozofia după ureche face ravagii când e pusă în gura unui preşedinte.
„Acesta este comunismul exprimat în fiecare dimineaţă în mijloacele mass-media (NR. Nu ne-a iertat nici de data asta Traian Băsescu), că statul este responsabil, se încearcă acreditarea ideii că statul, guvernul este responsabil pentru fiecare cetăţean, ceea ce nu este adevărat, românii trebuie să înţeleagă că fiecare este responsabil pentru el, statul nu mai are resursele comunismului”.
Bun aşa. În străfundurile memoriei sale prezidenţiale se iţea probabil o umbră de amintire a principiilor liberale asupra statului, pentru că liberalismul susţine că fiecare individ este capabil să-şi urmărească propriul scop în viaţă şi să acţioneze în funcţie de resursele sale pentru a-şi îndeplini dorinţele.
Teoria liberală spune că statul nu trebuie să-şi propună asigurarea fericirii tuturor cetăţenilor şi argumentează dezideratul economiei de piaţă ca posibilitate a individului de a-şi urmări interesul personal. Statul trebuie să fie arbitru, să asigure regulile jocului şi respectarea lor.
Discuţia e lungă şi nu poate fi expediată în câteva fraze, nici măcar de un preşedinte. Mai ales de unul care ar trebui să cunoască Constituţia statului pe care îl conduce. Ori, legea de căpătâi a acestui stat spune că, citez, „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme… şi sunt garantate”.
Hopa, deci statul de drept trebuie să-mi garanteze mie, cetăţean, o seamă de drepturi şi libertăţi. Iar când mai este şi stat social răspunderile sunt şi mai mari. Altfel, de ce mai plătesc eu taxe şi impozite şi nu mă refugiez în codru, să trăiesc printre veveriţe şi iepuraşi?
De ce aş mai vrea în Europa, care Europă socială este şi ea, după spusele preşedintelui Traian Băsescu, “un eşec”, ca să nu vă mai iluzionaţi cu integrarea asta. Aşa că finalul aserţiunilor prezidenţiale loveşte precum nuca în peretele românesc cu o concluzie bizară- să restabilim identitatea şi ordinea socială printr-o „cooperare între politic şi societatea civilă”.
Bravos naţiune, halal să-ţi fie! Şi cu statul cum rămâne? Dar cu funcţionarii săi, plătiţi din banul nostru, printre care se numără şi mult stimatul preşedinte? Cum să ceri o justiţie socială, perfect funcţională, în care cetăţeanul să aibă încredere, în afara statului social?
Ei bine, dumneavoastră poate nu puteţi, dar Traian Băsescu cere, că nu-l doare la bască. De aceea vă spuneam că bietul nostru preşedinte e depăşit. Nu, nu de funcţia sa, cu care se joacă atât de frumos pe pielea noastră, ci de teoriile astea complicate, care nu vor să se potrivească în practică.
