Trăim într-o lume nebună. O lume în care fiecare se oripilează de faptele celui de lângă el, dar, când se află într-o situaţie asemănătoare, uită de tot şi de toate şi face la fel. Cu siguranţă, fiecare a auzit pe cineva plângându-se de faptul că vecinul ascultă manele. Dar acel cineva, aflat la o petrecere, după un pahar de vin, cere personal o manea. Că, doar, paharul de vin merge perfect cu o manea. Ei, şi atunci, de ce se mai plânge de vecinul manelist? Că poate şi el, la rândul lui, în momentul în care şi-a deranjat vecinul, bea un pahar de vin…
Şi acesta este un simplu exemplu. Sunt alte mii asemănătoare. Îi blamăm pe cei care citesc ziarele de scandal, dar nu ratăm nici un tabloid şi nicio emisiune de gen. Toate emisiunile TV, în care Zăvoranca se ceartă cu propria-i mamă sau în care o piţipoancă acuză un om de afaceri că a făcut nu ştiu ce chestie, fac audienţă. Şi ce audienţă, nene, că atrag publicitate de milioane de euro. Şi, atunci, de ce îi mai blamăm pe ceilalţi? De ce ne oripilăm când se scrie de Sexy Brăileanca sau de oricare altă domnişoară asemănătoare? Ziarele de scandal nu ar mai exista dacă nu le-ar cumpăra nimeni. Emisiunile de la televizor ar dispărea dacă nu ar face audienţă. Dar asta nu se întâmplă, aşa că, repet, trăim într-o lume nebună, care mai are puţin şi ajunge, în adevăratul sens al expresiei, ”cu fundul în sus”.
Dacă nu s-ar mai scrie despre scandaluri nu înseamnă că ele vor dispărea. Dacă nu le mai invită nimeni pe Zăvoranca şi pe mama ei la TV, nu însemană că ele au terminat scandalul şi s-au împăcat. NU! NU! NU! Ele vor continua să existe. Vor fi acolo şi mereu va fi cineva interesat de ele.
În lumea noastră nebună, scandalul face audienţă. Cultura? Prea puţin. Bunul simţ? Aproape că nu mai există pentru unii. Şi ne mai minunăm că cei mici ajung să ne şocheze prin acţiunile lor? Nici măcar desenele animate nu mai sunt ce au fost cândva. Tom şi Jerry au fost puşi în cutia cu naftalină şi doar adulţii îşi mai aduc aminte, din când în când, de ei. Copiii din lumea noastră nebună vor desene animate cu bătaie, cu roboţi care se taie şi se împuşcă. Dacă asta văd, asta vor să facă şi ei. Şi nu sunt poveşti, ci fapte reale, prezentate în ziare şi la televiziuni.
În cazuri izolate, de oameni simpli, care fac acţiuni nefireşti se găseşte un loc la ospiciu. Dar, pentru cazurile grave, nici la ospiciu nu mai avem loc. Ce să mai vorbim despre o lume întreagă, care, cu siguranţă, are nevoie de un loc special, pentru a fi tratată. Dacă mai are şanse. Oricum, acel loc special nu există. Aşa că, tot ce ne mai rămâne de făcut este să repetăm mereu, uneori chiar obsesiv, că trăim într-o lume nebună, nebună de legat…
