Pod peste Dunăre. Aeroport. Un mall. Două mall-uri. Trei mall-uri. Aqua Land. Port turistic. Centură ocolitoare. Drum expres. Spital regional. Metropolă. Autostradă. Telegondolă. Locuinţe pentru tineri. Vi le amintiţi? Unele promisiuni au intrat demult în folclorul electoral. Altele sunt deja promisiuni de legendă. Nici nu ştiu dacă să mă umfle râsul sau plânsul înşirându-le pe toate. Ce s-a realizat? Nimic. Marele nimic. Oraşul pare înţepenit în aceeaşi stare de 20 de ani.
Şi, ca un făcut, ne pierdem şi minima bucurie, fie ea şi cam kitschoasă, de a avea un oraş împodobit şi strălucitor măcar de sărbători. Parcă îmi vine să întreb cine naiba l-a adus pe Grinch în Galaţi? Şi mi-e teamă că în oraş Crăciunul o să vină pe furiş şi-o să plece grăpiş, ca să nu-l vadă nimeni şi să nu deranjeze pe careva. Acuzaţi-mă că sunt nostalgică, dar mi-e dor să văd ploaia de lumini peste oraş şi să nu aud scuze jenante despre licitaţii blocate. Mă uitam ieri cu milă la bradul „plantat” în Parcul Eminescu. Ştiţi cât a costat? 600 de lei fără TVA. Împodobit cu te miri ce şi mai nimic! Zău aşa, parcă mai onorabil arăta bradul pe care îl punea Moş Gerilă în faţa Modernului prin anii ’80. Era împodobit de sus până jos cu ambalaje şi cutii goale, făcute din poleială roşie, verde şi albastră, pe care le priveam cu o curiozitate pofticioasă cum se leagănă în bătaia vântului iernii.
„În aşteptarea feeriei de lumini, micuţii au fost răsfăţaţi cu baloane şi bomboane împărţite de Moş Crăciun şi de câteva prinţese de la Teatrul de Păpuşi. Semiîntunericul care domnea peste mulţimea adunată a sporit emoţia şi nerăbdarea puştimii. La comandă, bradul de 15 metri a luminat multicolor, Moş Crăciun a sclipit roş-alb–albastru lângă el. Spectacolul de artificii care a luminat tot cerul Galaţiului a făcut toţi banii. Micuţii şi părinţii lor au uitat şi de frig, şi de umezeală, şi de curent, urmărind cu gura căscată exploziile de artificii care mai de care mai surprinzătoare şi mai spectaculoase. Scena a fost apoi acaparată de haiducii de la „Nemuritorii” care au încălzit atmosfera cu colinde şi cântece etno.Gălăţenii au lăsat la o parte stânjeneala şi au încins hore în familie. Un grup de copii colindători a vestit marea sărbătoare. Vocea dumnezeiască a Paulei Seling a desăvârşit o seară minunată pe care gălăţenii o meritau din plin”. Nu, nu visez cai verzi pe pereţi, ci recitesc articolul despre inaugurarea bradului de Crăciun din 2009.
Recunosc, dacă n-aş fi fost acolo, în mulţimea care s-a bucurat că vine Crăciunul, aş fi crezut că-i o ştire inventată, că n-are nimic de-a face cu Galaţiul. Dar deh, era anul 2009, an electoral. Şi cu un an înainte inaugurarea bradului de Crăciun a avut parte de spectacol feeric de lumini, artificii şi colinde. Dar era 2008, an electoral. O fi şi asta o explicaţie! Ce-avem noi la Galaţi, în afară de criză şi de promisiuni neonorate, de încremenire generală şi de un mare nimic? Nişte autorităţi care se plâng că sunt neputincioase şi nişte mai-mari trimişi la Bucureşti cărora nu le pasă nici cât negru sub unghie. Suntem oraşul lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. Avem aleşi mici la suflet, cât piticul de poveste care stau cu barba în palmă şi pe care nici în cot nu-i doare de noi.
