Iată că o să avem la Galaţi un muzeu al pescuitului. Un lucru bun căci, la drept vorbind, doar trei localităţi din România - Galaţi, Tulcea şi Sulina - au tradiţia şi ştaiful necesare pentru a putea pretinde să găzduiască un astfel de obiectiv. În rest, e ca la alegerile prezidenţiale: mulţi candidaţi care doar îşi testează imaginea.
Este de lăudat faptul că autorităţile locale au gândit şi susţin un astfel de proiect. Oraşul are nevoie de obiective culturale şi economice care să-i confirme cumva statul de punct strategic în zona Dunării. Căci altfel poţi intra la „masa bogaţilor” (la fondurile UE, adică), dacă îţi treci în CV, ca aşezare, şi un muzeu al pescuitului, şi un institut de cercetări piscicole, şi nişte porturi viabile, şi ceva piscicultură, şi nişte entităţi de procesare a peştelui etc. Din această perspectivă, înfiinţarea muzeului pescuitului poate fi o lovitură de imagine pentru care cei care au gândit totul merită felicitări.
Altfel stă însă treaba dacă privind lucrurile din perspectiva amplasamentului noului muzeu. Căci, trebuie să ştiţi, muzeul pescuitului se va construi în pădurea Gârboavele, pe raza comunei Tuluceşti. Dar cum prin pădurea amintită nu curge fir de apă, iar peştele poate fi pescuit, în cel mai bun caz, doar în castroanele cu ciorbă ale cârciumilor din zonă, se impune o întrebare legitimă: cine a fost „geniul” care a ales locul? Că mai rău de atât nu se putea!
Din ce înţeleg, autorităţile se căznesc să explice opiniei publice că au încercat şi alte soluţii, mai aproape de malul Dunării, dar că nu au găsit înţelegere de la proprietarii terenurilor. Nu zău? Chiar or fi căutat? Greu de acceptat ideea, căci am la îndemână câteva locuri unde era foarte simplu să se obţină spaţiu pentru muzeu.
Cel mai la îndemână ar fi fost, de departe, spaţiul Grădinii Botanice. Lângă Dunăre, pe un teren public aflat în proprietatea Consiliului Judeţului, deci fără nicio bătaie de cap. Loc liber – berechet! Apoi ar mai fi şi zona plajei Dunărea. Teren public şi acolo, la dispoziţia Consiliului local, cu acces facil, fără probleme juridice. Nu trebuie omis nici terenul pe care se află Uzina de apă nr.1, obiectiv aflat, din ceea ce înţeleg, în curs de dezafectare. Poziţia este grozavă, cu vedere panoramică spre fluviu, cu acces lejer, fără litigii (mă rog, acolo se tot vorbeşte despre nişte „vânători” de terenuri, care ar vrea să facă un parc de distracţii; bun şi acela!).
Dar ce spuneţi despre curtea Liceului de Marină, care este vraişte după ce unitatea şcolară a cam rămas fără obiectul muncii? Este la mal de Dunăre, în faţa Palatului Navigaţiei gândit de marele arhitect Petre Antonescu, la doi paşi de Institutul de Cercetări Piscicole, gard în gard cu Institutul de proiectări navale, la 100 de metri de cheiul istoric al Galaţiului, la nici cinci sute de metri de silozurile proiectate de Anghel Saligny. Acela ce avea?
Dar să privim partea plină a paharului! Bine că nu au dus muzeul pescuitului lângă crucea Caraimanului sau pe vârful Omu. Că era un pic mai complicat de ajuns acolo fără elicopter. Lăsând gluma la o parte, trebuie să admitem că modul în care autorităţile au stabilit locaţia pentru muzeul pescuitului este absurd. E ca şi cum muzeul bananelor s-ar face în Groenlanda sau muzeul gheţii în jungla amazoniană. Vai de capul nostru, că proaste vremuri trăim!
