Patru discuri de platină, 11 de aur, peste 60 de milioane de albume vândute, mii de concerte, milioane de spectatori şi fani, aproape 50 de ani pe scenă. Cam asta ar însemna, în cifre, Jethro Tull, ce tocmai a cântat la Galaţi, cea mai rafinată dintre trupele de rock, alcătuită din muzicieni rasaţi, capabili să susţină partituri dintr-o plajă largă de genuri.
O legendă vie la care, printr-o împrejurare nespus de norocoasă, am avut acces şi noi, gălăţenii. Ian Anderson e un nume care te electrizează fără să vrei, pentru că e solistul care întotdeauna a avut ceva în plus faţă de confraţii săi într-ale rockului şi aici nu mă refer doar la flaut. Tocmai din această cauză n-aş fi vrut să mă aflu nicio secundă în pielea organizatorilor Festivalului "Rock la Dunăre". Cum e să fii director de teatru sau preşedinte de fundaţie culturală organizatoare a sute de concerte şi să fii pus în situaţia să te duci la ditai vedeta internaţională şi să-i spui: "Măi, nea Anderson, la noi, la Galaţi, las-o şi matale mai moale cu bisurile, că n-o fi foc. Uşcheşte-te englezeşte de pe senă, fix la ora 11 noaptea, că altfel e rost să dăm de belea!"
Cum o fi reacţionat ironicul Ian, când o fi auzit o gogoriţă ca asta? Ce părere şi-o fi făcut despre autorităţile gălăţene, care dau un ban cinstit pentru un festival cinstit, dar taie macaroana şi sonorul, tocmai când poporul ar trebui să fie în delir. Unde s-a mai văzut pe lumea asta festival de rock cu program de matineu la teatrul de păpuşi? Cum adică să termini toată distracţia fix la ora 23,00, că aşa scrie la lege, exact atunci când cheful e în toi? Dacă tot s-a dat un ban şi ai putea beneficia de cel puţin două ore în plus de spectacol, de ce să spui "lasă, eu sunt mai catolic decât papa şi, îţi place sau nu, mergi frumuşel acasă şi ascultă rock la căşti".
Cum de aceleaşi legi nu se aplică şi la alte concerte desfăşurate tot în oraş până la 12 noaptea şi chiar mai spre dimineaţă, de Zilele Galaţiului, de Festivalul Dunării sau de Ziua Marinei? De ce gălăţenii ar trebui să se simtă deranjaţi tocmai de rock, dar de manele sau alte genuri asemănătoare, nu?
Cu toată răzvrătirea pe care o au, de regulă, în sânge, rockerii, şi cei de pe scenă, şi cei de pe iarbă, au dat şi de data aceasta dovadă de civilizaţie. Trupele chemate în festival au ţinut cu dinţii de programare, spre disperarea fanilor, care le-ar fi vrut aproape mai mult timp. Ian Anderson cel genial a salutat de două ori publicul şi a şters-o modest în culise, nu că nu i-ar mai fi plăcut să stea la poveşti medievale, ci pentru că aşa promisese. Publicul a înţeles exact cum stă treaba şi şi-a luat imediat tălpăşiţa, deşi abia s-ar mai fi pus pe ţopăit.
"Publicul din Galaţi este cel mai frumos din toată ţara, nu a avut loc niciun incident neplăcut", spunea numai după prima ediţie Paul Nancă, preşedintele fundaţiei care s-a ocupat de sute de astfel de evenimente în toată România, deci ştie despre ce vorbeşte.
Publicul a fost la fel de frumos şi anul acesta, la a doua ediţie, deci gălăţenii merită rock şi merită mai mult. Autorităţile au de găsit un loc în care "Rock la Dunăre" să se poate desfăşura ca la carte, nu cu program.
