"Dacă un lucru este prea frumos ca să fie adevărat, atunci cu siguranţă acel lucru nu este adevărat", zice una din multele variante ale „legilor lui Murphy”. Acum, nu că am fi neapărat pesimişti din fire, dar oare cum ar trebui să reacţionăm când, hodoroc-tronc, de sub umbra Înaltei Porţi, premierul Victor Ponta anunţă „mândru şi fericit” o scădere a TVA de la 24 la sută, nu la 20 la sută, ci la 19 la sută, cu aplicare „poate chiar mai devreme de ianuarie 2016”!
Desigur, la o primă vedere, oricine ar trebui să sară în sus de bucurie când se anunţă o reducere de taxe. Dar totuşi… Taxele astea nu s-au inventat de florile mărului şi au rolul lor bine definit în mecanismul economico-social, tot aşa cum frâna şi acceleraţia au rolul lor în funcţionarea unei maşini. Guvernul a eliberat „frâna” TVA, dar ştie cu adevărat ce are înainte? Nu s-a auzit ca măsura reducerii TVA să fi fost însoţită, de exemplu, şi de elaborarea unui studiu de impact asupra deficitului bugetar.
Măsurile fiscale luate „după ureche”, chiar şi în materie de reducere de taxe, pot face mai mult rău decât bine. Desigur, o scădere de TVA ar stimula consumul, ar face, teoretic, şi produsele româneşti mai competitive pe piaţa externă. Pe de altă parte, pentru a avea o şansă reală de a acoperi scăderile de încasări la buget rezultate în urma reducerii TVA, ar fi nevoie de investiţii, multe investiţii. Iar de aici apar îndoielile. În condiţiile în care nu se reuşeşte nici deblocarea unor investiţii publice de anvergură, precum cele necesare în infrastructură, cum nici disciplina fiscală nu pare a fi cunoscut progrese majore, iar în perioada imediat următoare banii vor fi mai puţini la buget, nu ne putem baza prea mult pe investiţiile statului.
Să privim atunci la mediul privat, ce investiţii este el dispus să facă? În lipsa unor explicaţii clare asupra modului în care va fi acoperită scăderea de TVA, apar întrebări despre cum, când şi cine va compensa generozitatea guvernamentală. Oamenii de afaceri „s-au ars” de prea multe ori, pentru a nu şti că măsurile fiscal-bugetare sunt dictate adesea de contextul politic şi mai rar de realitatea „cifrelor”. Cine „suflă şi-n iaurt” ar putea considera, de exemplu, că reducerea TVA are un caracter reparatoriu pentru imaginea şifonată a premierului, în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor. Iar, după alegeri, n-ar fi exclus să vină şi „factura” deficitului bugetar excesiv, „cobit” deja de FMI şi Comisia Europeană… Prin urmare, e foarte probabil ca mediul privat să fie reticent în derularea unor investiţii de amploare, pentru că, în cazul apariţiei unor „corecţii” fiscale post-electorale, ar risca să fie prins descoperit.
Ceea ce nu pare sau se face a nu înţelege actualul guvern este că reducerea fiscalităţii este o condiţie necesară, dar nu suficientă a stimulării economiei. Nu este vorba doar de reducerea TVA, ca în cazul de faţă, ci şi de existenţa unui climat de afaceri corect şi predictibil. Iar la capitolul credibilitate, în condiţiile în care nici măcar o Loterie fiscală nu s-a reuşit să se organizeze ca lumea, sunt destule probleme.
Guvernul ne bagă acum într-o „ruletă fiscală” ce seamănă mult a „ruletă rusească”. Să sperăm că „glonţul” dezechilibrelor macroeconomice nu ne va şuiera pe la ureche. Dar, parcă tot Murphy spunea: „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost!”. Iar cursul evenimentelor nu ne îndreptăţeşte să credem că actualul Guvern ar face excepţie de la regulă.
