Revoluţia bancomatelor

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Bulgarii devin „haraşo” - vând grecilor moneda lor naţională, leva. Iar românii pot face acum excursii în Grecia la jumătate de preţ, pe fondul anulării multor excursii de către clienţii îngrijoraţi. Ba chiar pot cumpăra mai ieftin amintiri de acolo, cu condiţia să aibă cheş la ei. Este partea de câştig din drama elenă… Sunt străini care au venit special în Grecia ca să ajute, cu cheşul lor, turismul elen. Grecii se tem că vor fi naţionalizate şi o parte din economiile lor, dar băncile greceşti din România, (cel puţin) ne asigură BNR, nu vor fi afectate de criza elenă. Blocajul bancomatelor, care în Grecia limitează acum retragerile şi ameninţă să fie blocate de criză, ne arată cât de dependenţi suntem de butoanele acelea…

Creditorii sunt „terorişti” aruncă premierul guvernului elen adus la putere de un radicalism generat de lunga criză economică, gruparea de extremă stânga Syriza. Ministrul de Finanţe ameninţa haiduceşte, chiar înainte de referendumul din Grecia, că Grecia va ieşi oricum din comunitatea comunitară a euro! În care noi ne chinuim să intrăm, ca surdu-n tobă, fără să ne gândim înainte şi la sacrificii… Marea Britanie, uite, nici n-a adoptat vreodată moneda euro, ba chiar guvernul conservator plănuieşte un referendum, în 2017, care să stabilească dacă Anglia va ieşi cu totul din UE! În 2014, un alt referendum rata la mustaţă ieşirea Scoţiei din Regatul Unit. Dar şi britanicii datorează extern peste 9,5 mii de miliarde de dolari, sunt pe locul trei al datornicilor! Culmea, nu grecii sunt în topul datornicilor internaţionali! Germania, mdeh, formată mai mult din cetăţeni corecţi şi cumpătaţi, ţine la respect Grecia (chiar dacă ieri ministrul Finanţelor îndulcise tonul, revenind alături de amabilii francezi) are o datorie frumuşică, de vreo 5,7 mii miliarde dolari. Chiar SUA, statul-„jucător”, e pe locul întâi, cu peste 15 mii de miliarde de dolari datoraţi. Pe un loc codaş la datorii e România, cu „doar” vreo 95 milioane de euro, chiar în scădere, dar asta nu ne face încă mai fericiţi! Să ne amintim şi ce s-a întâmplat cu Ceauşescu după ce a reuşit să plătească datoria externă în primăvara lui ´89, chiorăielile maţelor naţionale depăşind în intensitate aplauzele epocii numită, apropo de „Epoca de Aur”, epoca „Labele poc”…

Am putea spune că, în lumea de azi, dacă nu eşti dator, eşti un nimeni! Grecia e „doar” pe locul 20 la datorii, dar nu mai poate plăti! Sigur, o datorie se renegociază, ca să nu omori creditorul, se micşorează ratele, numai că grecilor le-ar trebui cam 20 de ani de graţie, în timp ce premierul elen Tsipras strigă la creditori! Cândva, şi Mihai Viteazul adunase creditorii din Constantinopol şi le dăduse fac, astăzi nu se mai poate însă, aşa că premierul elen strigă, deşi, aşa cum observa recent National Debts Cluck, banii datoraţi de greci ar putea înveli planeta noastră de 2.000 de ori! Liderul elen naţionalizează sentimente patriotice, vrând să se facă o paralelă între declaraţiile sale belicoase, acest mic „NU” spus creditorilor, pe care îl arunci ospătarului când eşti convins că a încărcat nota, şi „Marele NU” din 1940, când premierul Metaxas le-a replicat fasciştilor italieni, care dăduseră Greciei ultimatum să permită trecerea armatei spre Europa… 

După cinci ani de criză, referendumul vizează poate şi detensionarea, aruncarea pe creditori a nemulţumirilor faţă de un guvern corupt, într-un sistem generalizat de evaziune fiscală. Dar măcar uneşte: aduce pentru o zi în ţară greci patrioţi din toată lumea, la vot.

Citit 1467 ori Ultima modificare Duminică, 05 Iulie 2015 18:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.