Cu claxonul la înaintare, fie nuntă, fie supărare

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba marelui hâtru Creangă, dar eu, când am auzit că nu mai e permis să se meargă, pe stradă, cu alai în urma mortului, m-am bucurat. Unu, că, să fim sinceri, nu e deloc o fericire, indiferent de vremea de afară. Doi, că oricum eşti stors de puteri, şi fizic, şi emoţional, numai bun să cazi sub maşina cu coşciugul, dacă scapă şoferul frâna. Trei, că încurci traficul. Patru, că nu e deloc o plăcere să fii martor la durerea altora, vrând, nevrând. Să vezi câţi ani avea decedatul, ce frumos era în tinereţe, că-l chema ca pe bunicul sau mai ştiu eu ce altă chestie din asta. De fier să fii, şi tot nu poţi să nu te întristezi dacă moare un copil, un om foarte tânăr sau, pur şi simplu, cineva care îţi aminteşte de cei dragi.

Consider că durerea trebuie să rămână o chestiune cât mai privată, împărtăşită doar de cei apropiaţi şi care o simt împreună cu tine, cu adevărat. De paradă suntem sătui, făceam destule pe vremuri pentru 23 August. Aşa că mersul în convoi funerar cu maşinile mi se pare mult mai de bun-simţ, mai decent. Şi mai bine ar fi dacă maşina cu sicriul ar fi acoperită, dar, în fine, aici lucrurile se pot nuanţa. După cum e discutabilă şi plimbarea celui stins prin faţa blocului sau a porţii, să-l vadă vecinii. Nu-mi amintesc să se fi făcut aşa ceva la ţară: acolo, veghea se făcea acasă, dacă voiau, veneau vecinii atunci, pe urmă, odată ajuns la biserică, mortul era dus pe ultimul drum, acela spre cimitir, fără alte ocolişuri. Că, până la urmă, de aceea îi şi spune ultimul drum, nu?

În fine, să spunem că, totuşi, asta e o chestiune de opţiune. Dar realitatea este că alegerea le aparţine, oricum, celor rămaşi în viaţă. Iar claxonatul în faţa blocului e de prost-gust, indiferent de situaţie. Şi nu cred să-l mai ajute cu ceva pe mort. Tot de prost-gust este să opreşti convoiul exact în intersecţie, fiindcă una era să faci asta într-un sat, acum o sută de ani, şi cu totul altceva să opreşti minimum cinci, şase maşini fix la răscruce de drumuri, în timp ce sute de oameni înnebuniţi de căldură aşteaptă în spatele tău. Şi nici măcar nu pot să protesteze, nu ar fi decent. Până la urmă, cu o moarte toţi suntem datori, nu?

Bine, bine, dar atunci aruncatul pe geam, direct din maşină, exact în intersecţie la Potcoava de Aur, a unei căni, în ce categorie se mai înscrie? Obiceiuri sau lipsă de bun-simţ? S-a întâmplat recent şi, sincer, nici nu ştiu ce mă enervează mai tare: că respectivul nu s-a dat jos, să spargă cana pe trotuar, cel mai nimerit într-un ştergar, ca să nu rămână cioburile acolo, că mai trec copii prin zonă sau că nici măcar nu a schiţat vreun gest să-l avertizeze pe şoferul din spatele lui? Să ne înţelegem, nu am nimic nici cu morţii, nici cu obiceiurile, dar trebuie o măsură în toate. Chiar şi în bucurie n-ar strica. De ce trebuie să claxonăm ca apucaţii, şi la mort, şi la nuntă, şi la botez, chiar nu pot să pricep. Ornamentele de pe maşini sau limuzină, după caz, sunt suficiente ca să atragă atenţia asupra evenimentului fericit. Iar dricul cred că e destul de negru ca să ne dăm seama că s-a stins un suflet şi să ne rugăm, în tăcere, pentru trecerea sa lină la Ceruri.

Singura justificare pentru încăpăţânarea cu care continuăm să facem nişte asemenea barbarisme rămâne lipsa de educaţie. Sincer, mai că-mi lipsesc bocitoarele şi fanfarele de la morţi, de pe vremuri. Cel puţin, oamenii aceia erau profesionişti.

Citit 4461 ori Ultima modificare Marți, 07 Iulie 2015 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.