Viitorul economic al Galaţiului, dacă nu chiar al întregii Regiuni Sud-Est, depinde de coerenţa reformelor structurale din sectorul public şi atragerea de împrumuturi externe. Cel puţin asta ar fi una dintre concluziile de bază ale Master Planului de Transport. E vorba aici în special de infrastructura rutieră, una care în prezent ţine Galaţiul captiv într-un soi de fundătură. O infrastructură de transport de calitate înseamnă mobilitate, servicii mai bune, posibilităţi de derulare şi valorificare a unor investiţii. Nu degeaba, unul dintre elementele definitorii ale civilizaţiei, ale progresului, ar fi calitatea infrastructuri de transport.
Dacă am trăi într-o ţară… civilizată, faptul că destinul nostru stă la mâna celor „de sus” n-ar trebui, poate, să ne îngrijoreze. Liderii ar trebui - nu-i aşa? - să fie cei mai buni dintre noi. Din păcate, una dintre metehnele democraţiei noastre originale a fost că nu a reuşit să pună, în sistemul public, în special, bazele unei meritocraţii. Politica a fost mai degrabă vehiculul unor interese meschine, ale unor grupuri de „aleşi” foarte restrânse, iar interesul general a rămas în multe privinţe o formă fără conţinut. Iar aici nu e neapărat numai vina celor ce s-au căţărat în vârf fără s-o merite. Societatea românească, din păcate, a rămas încă imatură în multe privinţe şi tinde să renunţe prea uşor la „mărgăritarul” spiritului civic, în faţa „mărgelelor de sticlă” aruncate în faţa maselor de politicienii versaţi în promisiuni fără acoperire.
Ni se promit acum drumuri-expres, autostrăzi, se prezintă tot felul de hărţi care aparent arată minunat pe hârtie. Dar se cam trece sub tăcere exact condiţia principală ca hărţile astea minunate să devină realitate. E vorba de „clauza de reformă structurală”, asta presupunând, în fapt, o reformă majoră a sistemului public, una care să stimuleze creşterea mediului de afaceri, să evite derapajele macroeconomice, să se păstreze un nivel echilibrat şi raţional al cheltuielilor publice. Pentru asta ar fi nevoie de viziune din partea autorităţilor publice, indiferent de nivel acestora, şi tocmai acest lucru a lipsit până acum, indiferent de domeniu - Educaţie, Sănătate, Mediul de Afaceri sau Transporturi.
Din păcate, „specialiştii” emanaţi de clasa politică la vârfurile ministerelor s-au obişnuit, în condiţiile lipsei de reacţie a societăţii, să judece lucrurile doar în termenii ciclurilor electorale. Cui să-i pese de reforme structurale, de planurile de infrastructură ce ar urma să fie puse în practică, peste doi, cinci, zece ani, când numărăm lunile până la noile runde de alegeri? Aşa am ajuns de-a lungul ultimilor 25 ani să avem miniştri, parlamentari, consilieri care au făcut pentru comunitate şi… reforma ei structurală tot atât de mult cât o glugă de coceni.
Ne întrebăm, în aceste condiţii, ce se va alege de frumoasele drumuri desenate pe hârtie. Unde a fost vocea Galaţiului, a Brăilei, a Buzăului, a Constanţei, când s-a vorbit de infrastructura de transport? Până acum, fiecare a mers pe drumul lui, pe podul lui, pe orgoliile lui. Ar fi un început bun pentru reforma aia structurală dacă am înţelege odată că interesele care ne apropie ca şi comunitate regională sunt mai numeroase decât cele care ne despart. Nu de alta, dar nu sunt puţini cei cărora nu le-ar părea prea rău dacă vom rămâne, cu toţii, de căruţă.
