Avem un viol. Ce facem cu el?

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Subiectul violului de la Vaslui, care a adus încă o dată această zonă a ţării pe lista ruşinii, a făcut să curgă tone de cerneală în ultimele săptămâni. S-au înroşit tastaturile de opinii, s-au emis sentinţe, păreri, ipoteze. Că băieţii or fi golani, că fata o fi fost niţel uşuratică şi i-a împins în ispită. Ce ar trebui să păţească violatorii. Şi de aici, incidentul, de altfel extrem de grav, s-a ridicat la rang de fenomen social. Problemă juridică, de sistem şi concepţie. Să-i omorâm sau să-i castrăm? Cei care asimilează mutilarea psihică a victimei cu uciderea, pentru care cer „Legea Talionului”, pe de o parte, iar pe de alta, adepţii Codului penal de pe vremea lui Constantin Mavrocordat, care cer „tăierea scârbavnicului mădular, întru veşnica lui nefolosinţă”. Pedepse departe de ceea ce primesc violatorii în România anului 2015. Câţiva ani de puşcărie, ce-i drept, cu „legendarul” tratament în celule şi apoi liber la soare, liber la mare, şi poate la un nou viol.

Se consideră că puţine sunt cazurile în care violatorul şi pedofilul nu mai recad în ispită. Poate aşa o fi în alte ţări, unde mărimea pedepsei chiar îi face să se gândească de două ori înainte să purceadă la fapte. Dar într-o ţară în care violul este de cele mai multe ori rezultatul lipsei de educaţie, al unor probleme sociale şi al unor relaţii patologice, care duc la deformarea personalităţii indivizilor, simplul stagiu la puşcărie este, în multe cazuri, insuficient. Analfabetul, dependentul de ajutor social, bărbatul crescut într-o familie problematică, unde s-au perpetuat violenţa şi conceptul de supunere cu orice preţ a aproapelui, cel crescut în cultul unei comunităţi care vede agresiunea sexuală ca pe o „dovadă incontestabilă de vrednicie” sunt candidaţii perfecţi pentru perpetuarea „tradiţiei”. O astfel de „tradiţie” nu poate fi combătută decât prin măsuri aspre, aşa cum şoferului care conduce beat i se ia carnetul sau profesionistului care greşeşte i se interzice practicarea meseriei. Cel puţin pe hârtie. Acolo, pe hârtie, violatorului nu i se ia nimic, decât nişte ani din viaţă pentru că a mutilat, fizic şi psihic, o fiinţă. Castrarea chimică a dat, totuşi, rezultate în alte ţări, care s-au temut prea puţin de presiunile europene şi cărora le-a păsat mai mult de drepturile celor mulţi. Polonezul, estonianul sau coreeanul se gândesc cu siguranţă de zece ori înainte să se lase pradă instinctelor, mai ales dacă au trecut prin „tratamentul de cuminţire”. Românului însă, mă tem, e mai greu să îi scoţi violul din cap. Oficial, în România, la patru ore are loc un viol. Neoficial, or fi mai multe.

Aşa cum se termină puşcăria, se termină, într-o zi, şi efectul tratamentului punitiv. Şi aşa am avut un viol, avem un violator frustrat şi poate (ne)reabilitat comportamental. Un violator care nu va avea la ce să se întoarcă. Va reveni la marginea bordurii, în satul lui, în uşa birtului, după câţiva ani în care a fost „educat” şi „corectat” pe banii statului. Acel stat în care legile bune se nasc în chinuri şi unde numai fapte strigătoare la cer, cum ar fi această eliberare a violatorilor în grup, mai pot deştepta o societate amorţită şi să o facă să sară în apărarea dreptăţii.

Citit 1401 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Iulie 2015 18:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.