În ultima perioadă, am senzaţia că nesimţirea unora sufocă orice urmă de civilizaţie care a mai rămas în oraşul de la malul Dunării. Exemple pentru a susţine această afirmaţie sunt cu duiumul. Ştiu că înşiruirea lor în rândurile ce urmează nu va rezolva nici pe departe problema, dar cu toate acestea sper ca cineva să se recunoască în ele şi să îşi schimbe atitudinea faţă de cei din jur.
Dar să revenim de unde am plecat, şi anume la nesimţirea unora. Un prim exemplu îl are ca protagonist pe un şofer de maxi-taxi. Domnul, deşi apelativul nu este deloc bine folosit, cu vârstă până în 30 de ani, îmbrăcat în pantaloni scurţi, cu tricou şi şlapi în picioare, transportă zilnic oameni pe un traseu destul de aglomerat, spre Parcul CFR şi Bariera Traian. Am nimerit în maşina lui în jurul orei 10,00. Pe lângă faptul că afişa o atitudine de mare macho, respectivul era chiar la ora de masă. Aşa că, pe unul dintre scaunele din faţă, acolo unde m-am urcat şi eu, sperând la o gură de aer, mai ales că afară era deja foarte cald, iar în maxi-taxi aerul condiţionat are interdicţie, trona un sandviş făcut dintr-o jumătate de pâine şi… pate de ficat. Recunosc că am aflat meniul după mirosul înţepător din habitaclul maşinii şi nu că m-ar fi ros curiozitatea să văd ce bagă omul în gură. După ce a primit banii şi, bineînţeles, a uitat să dea bilet, şoferul a pus maşina în mişcare. Apoi şi-a luat sandvişul şi a muşcat o îmbucătură, după care gustarea a aterizat din nou pe scaun. Episodul s-a repetat de mai multe ori, dar, recunosc, după doar două staţii am coborât, uitând că mai am de mers încă două. Mi-am continuat drumul pe jos, bucuroasă că respir aer curat, gândindu-mă la câte reguli de igienă a încălcat individul, care riscă să se îmbolnăvească şi să ajungă pe holurile spitalului având pretenţia că el trebuie tratat cu prioritate.
Un alt exemplu de nesimţire mi l-a oferit un alt domn, repet apelativul deşi nici aici nu se pretează, aflat la volanul unui bolid de lux. Omul, fumător, şi-a runcat pe geam ţigara aprinsă, în ciuda faptului că pe marginea drumului pe care circula iarba era extrem de uscată, existând astfel un real pericol de incendiu. Trecând peste acest aspect, la puţin timp după ce am văzut cum zboară mucul de ţigară, pe acelaşi geam a plonjat şi o cutie de suc. Goală, evident, cutia s-a prăvălit pe carosabil, spre "fericirea" şoferului care circula în spatele bolidului de lux.
Din păcate, un astfel de comportament l-am remarcat şi la o doamnă trecută bine de prima tinereţe. Aflată în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe, stimabila a aruncat, chiar pe treptele de la UPU, o hârtie. Un tinerel aflat în preajmă, a luat hârtia, şi i-a spus doamnei că a scăpat ceva. „A nu, am aruncat-o că nu-mi mai trebuie”, a fost reacţia femeii. Vădit stânjenit, tânărul a pus hârtia la coş şi şi-a văzut de treabă. Doamna şi-a educat, probabil, de-a lungul vieţii şi copiii, şi nepoţii. Aşa că nu ar trebui să ne mai mire comportamentul tinerilor care îşi arunca sticla de suc pe geamul maşinii sau o „uită” pe banca din parc. Având astfel de exemple în jurul nostru, mai avem vreo şansă să trăim şi noi într-o lume civilizată?
