Nu cred să existe părinte pentru care sfârşitul verii şi primele zile de septembrie să nu însemne un clocot nervos. Copilul, mai mare sau mai mic, trebuie pregătit pentru marea zi de 15, iar asta întinde deopotrivă nervii adultului, dar şi mai crunt, buzunarul. Şi nu sunt deloc direct proporţionale vârsta puştiului şi pretenţiile vizavi de ce, cât şi mai ales cum trebuie alcătuit „bagajul” pentru a păşi în lumea învăţăturii. Limitat de cerinţele de la şcoală, de propriul buzunar şi nu în ultimul rând de dorinţele copilului, adultul se vede prins într-un tur de forţă şi încearcă să împace şi capra şi varza şi să îşi păstreze şi doza minimă de emoţie şi bucurie pentru marea zi. Cu lista lungă plină de caiete, creioane, acuarele, echipamente, uniforme şi desigur, ghiozdan, părinţii se lansează în duel. Unii cu mai multă forţă, alţii mai timoraţi, gândindu-se că de ceea ce vor aduna în coşul de cumpărături va depinde încrederea şi plăcerea cu care juniorul va trece pragul clasei sau, după caz, va păşi într-un nou an şcolar. Deloc uşor. Îndoctrinat cu personaje din desenele animate pe care le-a devorat în fiecare zi a vieţii lui, fiecare prichindel râvneşte la cel mai cool ghiozdan cu personajele favorite, pe care l-a văzut în reclame sau la alţi copii. Barbie sau Spiderman (sau Minionii, cică sunt la modă în acest sezon) nu trebuie să lipsească de pe gentuţă, penar, sau coperta caietului. Desigur, şi accesoriile trebuie să fie în tendinţe. Başca uniforma, acolo unde se impune. Adultul se lansează în odiseea cumpărăturilor. Totul în ideea că măcar o satisfacere parţială a poftelor îl vor determina pe cel mic să înveţe cu sârg şi să devină om în viaţă.
Trecem la un alt nivel, la altă vârstă şi la alţi părinţi cu alte dureri de cap. Puştiul merge la liceu, iar visul lui pentru reîntâlnirea cu colegii nu mai stă în culoarea ghiozdanului sau desenul de pe el. Aici problema se complică, pentru că lista de manuale sau rechizite este depăşită cu mult de cea care ţine de imagine. Din cap până în picioare, copilul trebuie să arate că i-a priit vacanţa aşa că cei mai moderni pantofi, o ţinută chic, o freză în tendinţe şi, de ce nu, un telefon „asortat” trebuie să facă parte din outfitul cu care va fi întâmpinat clopoţelul.
Toate bune şi frumoase. Nu suntem sălbatici, societatea a evoluat, ofertele curg pe toate părţile, ochii văd, inima cere, iar de când lumea şi pământul, părinţii s-au făcut luntre şi punte să-şi răsfeţe odoarele. Ce depăşeşte graniţele logicii şi normalului este contrastul, extrem de evident în aceste zile între pasiunea furibundă de a epata la şcoală şi jalea de pe listele celor care se chinuie să finalizeze nişte amărâte de studii medii. Pentru prea mulţi copii, şcoala a devenit o scenă pe care urcă să piardă vremea, să-şi „liniştească” părinţii şi de pe care să coboare, în nedorit de multe cazuri, pe scara din spate. Brusc şi fără aplauze. Pentru că nu au de ce să le primească. Spiritul comercial, adânc sădit în mintea copiilor de la cele mai fragede vârste, din toate părţile, a arătat că poate înfrânge dorinţa de a învăţa, de a gândi, de a deveni independenţi prin forţe proprii şi mijloace cinstite. Poate că primele lecţii care ar trebui predate la şcoală ar trebui să fie unele empirice, despre negustorie. Despre cum copilul trebuie să îşi dea silinţa ca să primească ceva.
Spor la cumpărături!
