Acum vreo trei săptămâni, într-o sfântă zi de duminică, la Bălăbăneşti a avut loc un incident grav. Foarte grav, dacă e să luăm în considerare faptul că mai mulţi vlăjgani din sat şi din împrejurimi au încins un scandal din care cel mai şifonat a ieşit un poliţist din sat, chemat pe 112 ca să liniştească spiritele şi să restabilească siguranţa şi încrederea. Omul legii a primit ghionturile de rigoare, iar maşina de intervenţie a fost şi ea ţinta pornirilor sălbatice ale turbulenţilor greu de oprit de un singur om, desemnat la acea oră să apere legea într-o zonă unde sărăcia şi lipsa de educaţie se împletesc şi se măsoară la kilogram. În fine, incidentul a fost „rezolvat” câteva zile mai târziu, după o goană a colegilor poliţistului şi cu concursul judecătorilor, care au dat mandate de arestare, trimiţând la răcoare vreo trei scandalagii.
Vineri, 8 aprilie, a fost ultima zi în care „oastea” civilă a fost invitată, care cum doreşte, să-şi depună candidatura pentru un examen la poliţie cum nu s-a mai văzut de mult. Fără limită de vârstă, fără studii de specialitate (măcar o amărâtă de facultate se drept la fără frecvenţă), nici măcar fără un standard mai ridicat privind înălţimea candidatului. Doar cu Bac-ul şi un cazier curat, oricine a putut să devină un potenţial viitor poliţist. Unde? La ţară. Acolo unde, la nevoie, nu ai o armată de colegi care să îţi sară în ajutor. Acolo unde contribuabilul care se aşteaptă să fie protejat la fel de repede pune mâna pe par şi îţi arată cum se face legea. Poliţistul comunal e primul pion între comunitate şi restul mecanismului. De cât de pregătit şi de capabil să se plieze pe munca cu oamenii, dar şi cu legea, depinde dacă va fi numit „dom' şef” sau „băi, tablagiule”. Sistemul, statul, Guvernul le-a oferit miilor de tineri oportunitatea să se angajeze la Poliţie. Da, am zis bine, să se angajeze în slujba oamenilor şi să apere legea. Cu ce? Mă întreb acum, după ce am studiat puţin „oferta” de la Galaţi. Sute de oameni au răspuns la această propunere de a deveni ajutoare de şefi de post. Păi unde mai găsesc un biet student la Educaţie Fizică, sau un absolvent de facultate de Poliţie Comunitară (!), ori o fetişcană care s-a visat profesoară făcând "Literele" şansa să între într-un serviciu din care să iasă la pensie şi să ia lunar câteva mii de lei drept leafă? În România, sigur nu, doar nu suntem în ţara tuturor posibilităţilor. A paradoxurilor, da! Poliţia Română, cea mai vastă structură de siguranţă publică, se clasează, în cel mai recent sondaj privind credibilitatea în instituţii, după Armată, Jandarmerie şi DNA. Deducem că cei mai reprezentativi oameni ai legii au de dus o luptă grea ca să îşi apere imaginea, luptă care, uneori este pierdută din start din cauza calităţii omului cu uniformă. Chiar dacă sunt dezinteresaţi, dezamăgiţi sau rod al unor anterioare recrutări din societatea civilă, poliţiştii, mai cu seamă cei din prima linie, n-ar trebuie să îşi permită amatorisme. Ministerul poate că trage să îşi acopere deficitul de oameni din hârtii, unde e gaură mare. Cu masteranzi la Mediu, casnice sau coafeze, care, dacă reuşesc la examen, vor trebui să facă anchete, să prindă hoţi, să intervină fizic atunci când e nevoie sau să facă percheziţii. Lucruri pe care profesioniştii le învaţă în doi, trei sau patru ani de şcoală de specialitate. Cum vor reuşi să răzbată, Dumnezeu ştie.
