Maraton politic fără trofeu

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Faci politică sau nu, te interesează cine candidează şi cine iese sau nu, vrei nu vrei, trăieşti în precampanie şi campanie electorală. Trist este că, practic, nu se mai străduieşte nimeni măcar să se prefacă a-i crede pe stimabilii doritori de fotolii edilitare. Şi nici dumnealor nu se întrec în strategii, ori în proiecte, fie ele şi megalomane, nu se gândesc să-şi atragă electoratul cu lucruri reale şi palpabile, ci fac parcă un concurs pentru trofeul "Cine fraiereşte mai uşor poporul".

O să vi se pară poate că sunt prea aspră, cine ştie? Sincer, prea mare încredere n-am avut nici în campaniile precedente în stimaţii candidaţi, dar parcă aveam, cel puţin, o posibilitate de a alege pe cineva a cărui atitudine privind lucrurile importante să nu contravină chiar complet idealurilor şi dorinţelor mele pentru mai bine. Atenţie, nu mai bine pentru mine, neapărat, ci pentru oraşul nostru, pentru totalitatea locuitorilor săi. Un mai bine care să conţină posibilitatea apariţiei a noi locuri de muncă, care să aducă o infrastructură modernă şi posibilitatea de a face mai mult sport în aer liber. Atât.

Considerând eu, în nepriceperea mea, că Marius Stan ar putea cel puţin să sprijine această latură, cea a sportului pentru toţi, l-am votat, în mandatul care e aproape de sfârşit. Din păcate, m-a dezamăgit foarte mult: nu numai că nu avem pistele pentru biciclete la care speram, dar stadionul oraşului, la "Dunărea" mă refer, este într-o asemenea stare încât nu mai poate fi folosit decât pentru festivalul de rock (un lucru bun, desigur), dar nu şi pentru competiţii sportive, nimic măcar pentru antrenamente. Zgura pentru reamenajarea pistei de atletism zace nefolosită de aproape un an, în timp ce copiii campioni la această disciplină se pregătesc Dumnezeu ştie pe unde, că nici sală de forţă nu au, nici unde să facă antrenamente pe timp urât. Cu echipa de fotbal Oţelul ştie toată lumea ce s-a întâmplat, nu am auzit dinspre municipalitate nicio soluţie reală pentru evitarea dezastrului de acolo. Că o fi fost el clubul privat, cum ni se tot spune, dar şi când îl conducea dl. Stan tot privat era şi soluţii de finanţare s-au găsit, chit că acum i se impută sumele fostului primar Nicolae. Am fost fericită că echipa de hochei a ieşit pentru al doilea an consecutiv campioană, dar mi-aş dori ca activitatea grupelor de copii să nu se mai facă pe banii părinţilor, mi-aş dori ca la umbra titanilor maghiari şi ucraineni din echipa de azi să crească nişte dunăreni autohtoni care să aducă trofeul acasă şi peste zece ani. Mi-aş dori să aud că se fac selecţii în şcoli pentru toate sporturile, că vin la noi antrenorii să ne roage să-i sprijinim să găsească talente, că au baze sportive şi nu au cu cine să le populeze. Din păcate, n-am văzut prea mare implicare din partea Primărie, nu l-am văzut pe Marius Stan să se ducă să le vorbească juniorilor despre frumuseţea sportului în general şi despre faptul că, muncind, vor putea ajunge într-o zi campioni. Mi-aş fi dorit să nu se dea autorizaţii de funcţionare pentru fast-food-uri dacă nu se sponsorizează, tot de către ele, micii participanţi la vreun sport.

Dar astea sunt fantezii, deja. Mă uit la posibilităţile reale de vot - pe principiul să votez pe cineva care să aibă o şansă reală de a câştiga - şi mă apucă durerea de cap. Pentru prima oară în viaţa mea de cetăţean cu drept de vot, îmi vine să stau acasă. Iar asta e extrem de trist.

Citit 1544 ori Ultima modificare Duminică, 17 Aprilie 2016 14:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.