"Sunt pe traseu, da’ nu ştiu dacă mâine mai ies. Duminică e zi liberă! Tu ce faci cu maşina? O vinzi?! Păi, şi ce, scoţi pe ea măcar cât ai dat avansu’?!… Nu, plinul de benzină nu-l mai fac! Doar n-o s-o vând cu benzină cu tot!… Moşu’ nu se lasă! O să iasă şi luni dimineaţă! La tiră! Cine ştie, poate scoate ceva…!”, acestea sunt replicile şoferului de maxi-taxi, pe care, fără să trag cu urechea, le-am auzit ieri dimineaţă. Cu o mână ţinea telefonul la ureche, cu cealaltă manevra volanul, şi, după caz, dădea restul călătorilor şi schimba vitezele.
E normal, în atâţia ani de muncă să capeţi îndemânarea de a propti volanul şi a-l ţine drept doar cu cotul unei mâini! Şi asta în timp ce mâna cealaltă este ocupată fie să ţină telefonul la ureche, fie să le facă semne de salut sau de… sex partenerilor de trafic. Asta când şoferul nu scoate, de-a dreptul, capul pe geam, ca să urle la alt şofer de maxi-taxi care i-a luat faţa şi/sau clienţii.
Pentru cei ca mine, care circulă măcar de două ori pe zi cu microbuzul, scenele de mai sus fac parte din cotidian. Eveniment era doar atunci când primeam bilet prin însăşi bunăvoinţa şoferului!
Revin, însă, la discuţia de la care am plecat. Şoferul microbuzului în care mă aflam discuta cu un alt coleg de breaslă, despre ceea ce se va întâmpla din 9 mai, când Transurb va rămâne singur în transportul public de persoane. Şi când cei ca mine, care sunt nevoiţi să circule zilnic sau chiar de câteva ori pe zi cu un mijloc de transport în comun - pentru că nu au autoturism, bani de taxi şi nici timp şi energie să străbată pe jos oraşul din Micro 19 sau Micro 39 până la Parfumul Teilor - vor învăţa că răbdarea e prima calitate a zeilor. Răbdarea de a aştepta (zeci de) minute în staţie, cu ochii pironiţi în zare după vreun autobuz. Şi când niciun microbuz izbăvitor nu se va ivi după cinci minute de aşteptare.
Fireşte, fără caşcarabete, şoselele vor fi mai libere şi mai sigure! Transportul în comun - fie şi cu SH-uri şi mijloace de transport depăşite de vreme - va fi mai civilizat! Mai normal. Atâta doar că se va aştepta în staţii.
Mi-aş dori, sincer, să mă înşel. Să ajung în staţie şi să ştiu că dacă am ratat autobuzul, în şase-nouă minute va veni un altul cu aceeaşi rută de care am nevoie. Nu în 23, 36 sau 60 de minute… Mi-aş dori, rămâne, însă, de văzut ce-mi rezervă realitatea.
Fireşte, pe hârtie totul arată mult mai bine: capacitatea de transport creşte, activitatea se organizează şi, nu-i aşa, în ce oraş civilizat al României sau al Europei am mai văzut caşcarabete în transportul public de persoane?! În sfârşit, intrăm şi noi în rândul lumii civilizate! Şi totuşi…
O să vă spun partea nevăzută a lucrurilor. Planul de transport, traseele, numărul de autobuze pe fiecare rută în parte şi pe intervale orare au fost stabilite de către compartimentul de specialitate din Primărie. Documentul a devenit, apoi, hotărâre de Consiliu Local, avizată şi votată de consilieri. Care compartiment de specialitate şi consilieri locali NU circulă cu transportul în comun. Dumnezeu să-l odihnească, doar fostul consilier Nicolae Rainea o făcea. Iar mai departe, Transurb trebuie să pună în aplicare ceea ce i s-a trasat. Nici dacă ar vrea nu ar putea să suplimenteze mijloacele de transport pe anumite rute, ori la anumite ore. Ce va ieşi, e greu de spus.
Şi dacă astăzi începe „circul” politic, adică luna de campanie electorală, tare mi-e teamă că adevăratul circ se va dezlănţui de luni, 9 mai…
