Ne-am tot obişnuit ca, atunci când lucrurile nu merg bine (şi de vreo 25 de ani chiar nu merg bine) să arătăm cu degetul spre politicieni. Asta am făcut mereu, în tot acest răstimp şi, culmea, chiar am avut dreptate să facem asta! Că n-au făcut altceva decât să fure, să ne vândă în interes personal şi să ne dispreţuiască, cu toate degetele acuzatoare îndreptate spre ei. Noi ne-am complăcut în a da vina pe ei, iar ei şi-au văzut liniştiţi de învârtelile lor, pentru că ştiau foarte bine că românul a venit anchilozat la suflet şi minte dintr-un sistem totalitarist, în care a fost ţinut în noapte vreo 50 de ani. E greu să vindeci o boală peste noapte. Chinezii sunt de părere că ai nevoie de o perioadă de patru ori mai mare decât cea în care ai fost bolnav, pentru a deveni perfect sănătos. Dar, măcar în al doisprezecelea ceas, e bine că ne-am dat seama că ceea ce se întâmplă la Casa Poporului, la Cotroceni şi în mai toate instituţiile politice şi administrative din ţara asta e chiar problema noastră, în primul rând, pentru că noi le susţinem din banii noştri şi, în al doilea rând, pentru că pe noi ne lovesc deciziile lor, în timp ce politicienii îşi îngraşă buzunarul. E bine că am început să facem şi altceva decât să arătăm cu degetul. Am învăţat că, dacă ieşim în stradă, dacă ne adunăm mai mulţi oameni nemulţumiţi laolaltă, politicienilor începe să le fie frică de noi. Că, într-adevăr, cu paşi mici, dar chiar putem schimba ceva. Am văzut asta la alegerile prezidenţiale din 2014, am văzut şi în noiembrie anul trecut, când a demisionat tot Guvernul Ponta, şi ne-a ieşit şi acum cu Gabriel Oprea, cel care s-a rugat mişeleşte de colegi să nu-i ridice imunitatea, pentru a nu fi judecat. E un început timid, dar se pare că politicienilor a început să le fie frică de ieşitul nostru în stradă. Le e frică de faptul că ne-am dezmeticit şi am început să le cerem socoteală, mai cu jumătate de gură, dar e bine şi aşa. Se pare că am învăţat o potecuţă a democraţiei, iar treaba asta ne cam prieşte. Prin urmare e bine să trecem la nivelul următor, nu să ridicăm iar neputincioşi din umeri, când politicienii iau decizii împotrivă-ne.
Este şi vina noastră că asemenea oameni au ajuns să ne conducă. Noi i-am votat. Este vina noastră că-şi bat joc de noi. Le-am îngăduit asta. Cineva mi-a atras atenţia că n-avem cum fi noi vinovaţi, pentru că, întotdeauna, am avut de ales, dintre rele, pe cel mai mic. Perfect adevărat. Dar iar e vina noastră că oamenii destoinici nu-şi mai doresc să intre în politică. I-am lăsat singuri în haita de lupi, fără susţinere. Cine e nebun să lupte împotriva tuturor, în condiţiile în care noi doar ne uităm ca la spectacol şi atât?
Ne-am obişnuit să aşteptăm. Să tot visăm la eroul naţiunii, omul acela profetic, care să vină să ne salveze. Dar uităm că, la cât e de rânit în ţara asta, e imposibil ca totul să fie făcut de un singur om. Schimbarea trebuie să înceapă din curtea noastră, a fiecăruia dintre noi. Să ne pese nu ce se întâmplă la vecinul, ci cum am putea să ne punem tâmplă lângă tâmplă, să facem ceva ca să ne fie mai bine. Şi musai trebuie să-i învăţăm asta mai ales pe copiii noştri. Pentru noi e cam devreme să ne batem în piept cu cărămizile democraţiei şi ale spiritului civic. Ei au toate şansele să priceapă lucrurile acestea mai bine, dar numai dacă noi ne vom îngriji de acest lucru. În primul rând, prin exemplul nostru oricât de mărunt. Contează.
