Dacă ar fi să mă mai nasc odată, politician de Galaţi mi-aş dori să mă facă mama. Bine, nu orice fel de politician, ci din acela pur sânge, care, aproape de fiecare dată când deschide gura, promite fără şir. De cum am văzut ieri unul, la un eveniment, m-am şi întrebat ce mi-ar folosi mie din ceea ce are el. Nu vila, nici maşinile şi nici banii. Ar fi o gândire meschină. Mi-ar plăcea în schimb, să pot diseca şi înţelege parte dintre caracteristicile care l-au ajutat să plutească în tulburi ale politicii româneşti post decembriste. Ceva mai valoros de atât cu greu mi-aş putea imagina.
Pur sângele politicii gălăţene nu numai că-i minte pe pensionari, promiţându-le pensii mari, medicamente ieftine şi ale lucruri pe care nici măcar nu are puterea să le realizeze. Nu, asta le iese de minune şi politicienilor de baltă. Specimenul pur sânge, în schimb, se remarcă prin faptul că are parcă înscrisă în ADN, ca pe o mutaţie, capacitatea de a minţi eficient. Atâta de bine îi iese! Ştie să-şi mintă angajaţii că le va da salariile restante şi creditorii că le va plăti datoriile, până la ultimul ban. Ştie să-şi mintă până şi colegii cu atâta convingere şi măiestrie încât cu toţii, de la pensionar la politician, ajung la un moment dat să se uite la el şi să spună uimiţi „Ia uite, domnule! Simpatic ăsta!”. Or, după 32 de ani de viaţă, constat cu mâhnire că eu n-am structura necesară ca să pot minţi aşa. N-o fi acesta vreun handicap?
Singurii pe care nu se străduieşte să-i mintă politicianul gălăţean pur sânge sunt oamenii de pe urma cărora n-are nimic de câştigat. În cea mai mare parte a timpului, respectivii cetăţeni nici măcar nu există pentru el. Or avea ei capete, mâini şi picioare, pantaloni, băşti şi sandale, dar lui tot arată mai degrabă ca nişte furnici. Iar insectele care merg strivite sub talpă n-au ce căuta la masa celui care a ajuns în vârful lanţului trofic… Şi furnicile astea capată oarece însemnătate, ce-i drept, dar abia în campaniile electorale, când merită şi ele măcar o tiradă mincinoasă sau două. Şi cu toate că am încercat şi eu de vreo două ori, n-am reuşit nici în ruptul capului să-i văd pe oameni altfel decât sunt, doar pentru că aveam eu nevoie mai mare de ei. Şi incapacitatea asta nu mi-a făcut niciodată vreun bine.
Nu în ultimul rând, ceea ce m-a impresionat cel mai mult la pur sânge este capacitatea de a modela întreaga realitate în jurul interesului propriu. Pare nativă. Arătat cu degetul până şi de foştii colegi de breaslă pentru că ar fi dus în sapă de lemn cu bună ştiinţă şi în propriul folos o societate la care lucrau sute de oameni, el se apără spunând că „îşi permite să aibă o altă părere cu privire la acest fapt”. Şi poate că tocmai acest fantastic tupeu contribuie la faptul că încă mai are un rol în diverse proiecte publice. Încă e în politica mare, deşi justiţia a demonstrat clar că a încălcat legea. Încă are şanse bune să rămână pe poziţia înaltă pe care se află. Şi asta, pentru că reuşeşte să-i facă să voteze într-un anume fel pe gălăţenii care, dealtfel, urăsc tot ceea ce el reprezintă. Dacă nici ăsta nu mai e curat talent…
