X nu merge la vot pentru că nu mai are încredere în partide şi reprezentanţii lor. Şi chiar nu este de condamnat că se simte dezgustat sau trădat. Partidele politice nu au nici cea mai mică intenţie să se reformeze de bunăvoie. Priviţi doar personajele care conduc filialele locale sau pe cele care se află acolo, sus, la butoane. Le vedeţi, zilnic, la televizor sau în fotografiile din presa scrisă. Când nu merg să dea cu subsemnatul la DNA, DIICOT sau alte structuri, ori se află în sălile de judecată ale unor procese care vizează fapte de corupţie, se tăvălesc, împreună cu adversarii, în mocirla politicii mioritice. Circ şi multe, multe promisiuni, că mai mult nu pot.
Y nu merge la vot pentru că, spune el, niciunul dintre candidaţii promovaţi de partide nu are un background pozitiv, care să ateste, fără dubiu, că poate, dar mai ales că vrea să facă bine acestui judeţ sărăcit. De altfel, Y mai are şi capacitatea de a observa că, în general, pe locurile eligibile promovate de partide sunt aceiaşi granguri politici, care şi-au demonstrat, ani în şir, neputinţa sau rea-voinţa. Dacă nu sunt ei, cu nume şi prenume, sunt, în mare parte, oamenii lor de încredere, buni la toate. Unii - unşi cu toate alifiile şi cu multe zerouri la purtător, alţii - neiniţiaţi, dar supuşi, care-au învăţat, în timp, să ceară voie liderului suprem pentru orice. Şi-ar fi dorit un alt tip de candidat. Şi eu.
Z nu merge la vot de regulă. În general, nu-l interesează cine candidează, indiferent de tipul scrutinului. El nu se sinchiseşte să meargă la vot, dar tot timpul are pregătit argumentul potrivit, crede el: toţi sunt hoţi şi escroci.
Aceşti chiulangii de la urne sunt, de regulă, şi cei mai vocali. Cei mai mulţi dintre ei au vârste cuprinse între 18 şi 45-50 de ani şi petrec destul timp pe reţelele de socializare, unde se plâng, de cele mai multe ori, că lucrurile nu merg aşa cum trebuie în oraşul şi implicit în ţara lor. Această categorie este, cred eu, tocmai cea care poate genera schimbarea mult aşteptată în România, începând de la adevărata reformă a clasei politice, la pachet cu responsabilizarea ei, şi până la societate şi indivizii săi.
Ce refuză să înţeleagă toţi aceşti oameni este că, pentru ca schimbarea mult dorită de ei să se producă, este nevoie, înainte de toate, să facă un mic „efort”, o dată la patru ani: să meargă la vot! Primul mecanism democratic pe care îl au la îndemână pentru a se ajuta tocmai pe ei şi pentru a construi un viitor copiilor lor. Fără dar şi poate, oferta partidelor tradiţionale este cel puţin dezamăgitoare, indiferent că vorbim despre partide de stânga sau de dreapta. Există o oarecare alternativă la tot ceea ce reprezintă politica tradiţională, pe care cei mai mulţi dintre gălăţeni trebuie să şi vrea să o vadă. Există partide nou-create. Unele dintre ele şi-au lansat programul politic şi poate fi studiat pe internet. Există independenţi, neafiliaţi unor partide, care vor candida pentru un mandat în Parlament şi care vor încerca să vă convingă să le acordaţi credit.
Schimbarea pe care o aştepţi o poţi produce doar tu! În cazul în care vei alege din nou să nu calci în secţia de votare, în ziua alegerilor, te întreb sincer: mai poţi avea pretenţia să contezi?
