România a rămas o inimă cu trei camere, care aşteaptă (de la alţii!) reîntregirea. Românii de peste Prut aşteaptă asta, fără şanse cred, de la Bucureşti. Bucureştiul urăşte… platonic Moscova. La sfârşitul lui septembrie, comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a cerut, la Chişinău, „reforme-cheie” şi reducerea corupţiei, anunţând un ajutor de 15 milioane euro pentru reforma administraţiei - pare o declaraţie de bun-venit...
Conferinţa de lansare a dezbaterilor publice privind preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE în 2019 s-a suprapus cu mişcările pro-unioniste de stradă de la Bucureşti, cu participanţi de pe ambele maluri ale Prutului, iar autorităţile au fost mai restrictive, interzicând marşul spre Piaţa Universităţii, simbol recunoscut, în vreme ce alte mitinguri, chiar neautorizate, n-au întâmpinat probleme… În 2019, România va avea răspunderi chiar în momentul ieşirii efective a Marii Britanii din UE. Ieşirea amplifică, ca după Războiul Crimeei, după 1856, dorinţa de independenţă a multor regiuni din ţări europene mari. Ca să nu se creeze precedent, recunoaşterea… romantică a independenţei Kosovo, lucrurile au îngheţat!
În acest context, visul obligatoriu pentru orice român, de unire a celor două Românii independente, este deja posibil? Va fi şi opoziţia, mascată sau nu, a unor lideri de la Chişinău, care se vor trezi mâna a doua într-o Românie Mare, aşa cum, cu 160 de ani în urmă, Iaşiul, fostă capitală de stat, se arăta nemulţumit, deşi ceruse unirea, după ce a fost umbrit de capitala noului stat, Bucureşti. Plus că „mai bine fruntaş în satul tău…”: după 1918, Partidul Naţional Român din Transilvania, făuritor al Unirii, era lăsat la coada puterii în Bucureşti!
În România, proporţia oficială… a unioniştilor fiind mare, mitingul „bătea la uşi deschise”, observa un analist. Ar trebui să crească numărul unioniştilor peste Prut, unde rusofonia, vorbele goale şi corupţia unor lideri aleşi tocmai pentru platforma lor unionistă şi proeuropeană au dus la un procent minoritar. Dar, mai ales, va trebui convins Bruxelles-ul: unirea ar însemna extinderea UE către est, apropierea de coasta Rusiei (într-o perioadă în care extinderea spre Balcani şi spre Turcia a UE este blocată).
Republica Moldova rămâne un tampon între Est şi Vest. E naiv spus că Putin nu ar reacţiona violent la înaintarea UE, în spaţiul pe care Rusia vrea să-l controleze de veacuri. Ca şi în Crimeea, în Transnistria a fost, în 2006, un referendum, ilegal, favorabil Rusiei, cu 97 la sută. În septembrie, liderul separatist Sevciuk semna decretul de lansare a procesului de aderare a Transnistriei la Rusia! Ruşii provoacă, cu aviaţia, nave NATO din Marea Neagră, „lac rusesc”, după expresia unui fost preşedinte. În aceste condiţii, va permite Rusia unirea?
Şi la unirea din 1918, ambasadele marilor puteri transmiteau că românii nu vor avea curajul şi dragostea să se unească… Va risca însă Bruxelles-ul să plângă pe umărul fraţilor despărţiţi de taica Stalin, când Europa ne-a mai lăsat o dată pradă sovieticilor, deşi noi iubeam Occidentul, pentru o Grecie cu puternice simpatii de stânga? Vor accepta marile state din UE, dependente în parte de gazul rusesc, să se ciorovăiască pentru noi cu Rusia?
