"Noi am vrut, dar UE nu ne-a lăsat!"

Scris de  Miercuri, 04 Ianuarie 2017 00:00
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

E curios cum, după zece ani de progres economic demonstrabil, avem încă o mulţime de eurosceptici care se tem - sau susţin că se tem, de dragul audienţei şi al propriului buzunar - că Uniunea Europeană e un fel de bau-bau care vrea să ne răpească autonomia, identitatea şi capacitatea de a fi noi înşine.

Îngrijorător n-ar fi musai euroscepticismul vârstnicilor (cu toate că, aşa cum s-a văzut la alegerile de până acum, ei rămân principalii votanţi din ţară). Poate că cine şi-a trăit tinereţea şi maturitatea în comunism, cu drepturile ciuntite, acceptă mai greu că frământările sociale din ţări ca Marea Britanie şi Franţa nu reprezintă "haos", ci, până la un punct, doar provocări anticipabile ale democraţiilor respective. Dar când eşti bătrân şi, pe deasupra, sărac, ţi-ar putea fi mai greu să pui lucrurile în perspectivă…

Alarmant mi se pare, mai degrabă, euroscepticismul nefondat al tinerilor. Spre deosebire de părinţii vârstnici sau bunicii de azi, generaţia Y - cea a copiilor născuţi între 1980 şi 1995 - a avut la dispoziţie mijloace de informare pentru a înţelege care ne e locul şi rostul în UE. Dar din cauză că mulţi n-au profitat, au ajuns să îşi reprezinte lumea în baza informaţiilor culese de pe Facebook şi alte platforme, nu degeaba numite "de socializare", nu "de informare". E tocmai mediul din care nu afli că România a încasat, în ultimul deceniu, cu 25 de miliarde de euro în plus faţă de cât a plătit la bugetul UE. Sau că, la aderare, exportam mai multă materie primă, iar acum trimitem afară mult mai multă marfă decât atunci, şi mai degrabă produse finite. Sau că România a înregistrat cea mai mare creştere procentuală a produsului intern brut din UE, în ultimii zece ani. Şi toate astea, chiar sub presiunea corupţiei care ne sufocă.

Periculos pentru noi e că încă îi mai credem pe politicienii care îşi ascund neputinţa sau hoţiile în spatele mult vehiculatului "noi am vrut, dar nu ne-a lăsat UE să facem". Periculos pentru ei, păcălicii, ar fi să ne informăm şi să înţelegem cum stau, într-adevăr, lucrurile în UE.

Citit 573 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2017 16:52

2 comentarii

  • postat de haraso Miercuri, 04 Ianuarie 2017 16:53 89.136.187.*** Link la comentariu
    0
    0

    atita timp cit PARTIDUL zice ca da la toata lumea, in tara asta de "miini intinse indiferent de virsta"e normal ce s-a intimplat. vai de tara asta de care din cauza politicii astea puse bine la punct, UE se va dezice. avem un prieten in est care de-abia asteapta sa ne fie prieten. asa o sa fie.

    Raportează
  • postat de Multa UE, dragi rumenos! Miercuri, 04 Ianuarie 2017 06:04 95.77.196.*** Link la comentariu
    0
    3

    Sklav in UE sau muritor de foame in Ro ? Viitor de aur tara noastra are/ Si prevad prin secoli a ei PENSIONARE ! zicea Poetul.

    Raportează