Curat murdar, coane Fănică!

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Scriam, imediat după câştigarea alegerilor de către PSD, că acum acesta are toate pârghiile necesare să guverneze ţara după cum îşi doreşte. Evident, în condiţiile legii, nu s-a gândit nimeni la altceva. Am urmărit cu atenţie mişcările de trupe din zilele acestea, cu privire la problema graţierii sau amnistiei în ceea ce priveşte faptele de corupţie. Eu cred că nimeni care se face vinovat de fapte de corupţie nu ar trebui să scape de puşcărie. Dar eu nu sunt simpatizant al PSD, nu i-am votat pe membrii partidului şi, foarte sincer, nu mă aştept ca faptele dumnealor să mă ajute în viaţă, să-mi servească interesele sau să îmi facă mie, personal, vreun bine.

Ceea ce mă surprinde este indignarea unor susţinători ai PSD faţă de acţiunile sau intenţiile guvernului Grindeanu. Păi, domnilor, i-aţi votat pe oamenii ăştia, nu ştiaţi cum operează? Ce fac, ce principii au sau n-au, ce îi mână pe ei în luptă? Dacă ştiaţi, dar nu v-a păsat, foarte rău. Dacă nu ştiaţi cine sunt şi totuşi i-aţi votat, iar e rău. Să ne înţelegem, nu spun că sunt îngeri prin vreun partid, politica este o treabă murdară, de felul ei. Nu spun că ne-ar fi fost mai bine dacă altcineva câştiga alegerile. Spun doar că, dacă aţi votat pentru PSD - iar majoritatea, e clar, asta a  făcut - n-ar trebui să fiţi aşa uimiţi că dumnealor vor să-şi exercite mandatul.

Că e aglomeraţie în penitenciare, e drept. Că s-or fi încălcând drepturile omului, nu bag mâna în foc, e foarte posibil să se încalce. Pe de altă parte, o grămadă de oameni au telefoane după gratii şi-i păcălesc liniştiţi pe cei liberi şi cinstiţi, jupuindu-i de bani şi de bunuri, prin tot felul de scheme infracţionale. La fel de adevărat e că, de cele mai multe ori, copiii instituţionalizaţi şi bolnavii din spitale mănâncă mai rău decât puşcăriaşii. Ah, pardon, persoanele private de libertate. Să spunem că, pe undeva, înţeleg dorinţa guvernanţilor de a-i mai scoate pe unii de după gratii, să mai facă, chipurile, loc. Dar ce nu înţeleg şi n-ar trebui să se întâmple este dorinţa de a-i ierta şi de plata prejudiciului, de a le şterge cu buretele cazierul, aşa încât ei să poată candida la funcţii publice etc. Asta, coane Fănică, e curat murdar!        

Citit 2192 ori Ultima modificare Joi, 19 Ianuarie 2017 15:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.