Fantoma unui pod numit dorinţă

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

„Facem podul pe sub Dunăre! - Mai bine tunelul peste Dunăre!”, comentau gălăţenii mucaliţi, în primăvara anului trecut, când Marius Stan, pe atunci primarul Galaţiului, le declarase război Companiei Naţionale de Drumuri şi premierului Dacian Cioloş. Motivul? Prim-ministrul anunţase că reactualizarea studiului de fezabilitate pentru pod este aproape gata, şi că proiectul tehnic poate fi demarat până la sfârşitul anului 2016. De cealaltă parte, primarul Stan aştepta prima etapă a documentaţiei pentru tunelul pe sub Dunăre şi se gândea deja la proiectare… Ce vremuri!

Suntem în 2017, n-avem nici pod, nici tunel - trecem Dunărea tot cu bacul sau cu remorcherul dacă îngheaţă fluviul de ger - dar ne pregătim să mai plătim nişte bani pentru alt vraf de hârtii: reactualizarea unei documentaţii din 2003, actualizate prin 2011. Care actualizare cine ştie când va fi gata?! Că ar fi trebuit să fie în 2016! Documentaţie care, serios vorbind, nu-i valabilă decât doi ani. Ocazie numai bună pentru o altă re-reactualizare în condiţie în care, anul trecut, se profila ca dată de începere a proiectării şi construcţiei podului anul 2022…

Cine-i de vină? Moş Crăciun! Da, pentru că povestea pe hârtie a podului peste Dunăre s-a născut într-un Ajun de Crăciun, pe 23 decembrie 2002, când s-a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru „Construcţia podului Suspendat peste Dunăre în zona Brăila”. Studiu finalizat în 2003, de care guvernanţii şi-au mai amintit abia după 12 ani, în aprilie 2014, când şi-au suflecat mânecile şi au fost de acord că trebuie revizuit şi actualizat. Şi, de-atâta "osârdie", s-a făcut 2017...

Mai ţineţi minte? „Vrem pod peste Dunăre!”, scria pe toate gardurile şi zidurile Galaţiului în anii ’90. Aşa cum scrie acum „Basarabia e România!”. Cine ştie, poate când Basarabia va fi din nou România, om traversa şi noi podul cu altceva decât bacul. Iar până atunci tot construim la fantoma unui pod numit dorinţă. Că Podul Minciunilor e deja construit de alţii, la Sibiu.

Citit 2221 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Februarie 2017 19:04

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.