Nu mă mir - o profă dădea soluţii la televizor: să fie scoşi din manuale Creangă sau Eminescu, pentru că azi plictisesc. Adică, arhaismele nu sunt înţelese (din păcate, am constatat, măcar în câteva clase vizitate, nu le înţeleg nici toţi profesorii - şi nici nu cercetează). Vor fi studiate postările şi SMS-urile. L-am întrebat odată pe rapsodul Tudor Gheorghe: n-ar trebui cumva „tradus” Creangă, tipărit „bilingv” - în româna veche şi, „cool”, în cea actuală? Mi-a retezat-o: „Nu!” Proiectul „reformei”, în dezbatere, al Ministerului Educaţiei (credeţi?) Naţionale, propune scriitori noi în manuale, români şi universali (perfect!), dar ca „facultativ” studiul unui Creangă sau Eminescu; ce să mai zici de Conachi? Se taie o oră de Română la a V-a. Un sfert din materie nu va fi din cărţi: la voia profului. Dar vor dori toţi? Unii îmi mărturiseau că n-au timp. Am văzut destui elevi doar puşi să înveţe papagaliceşte: ce-au scris alţii despre clasici, poezii „ca pe apă”, dar fără să li se explice dulceaţa arhaismelor! Sunt manuale greşite (unul alternativ, scos la Piteşti de un inspector şcolar de istorie, susţinea că Galaţi este numele dat de gali, iar Apulum e denumire dacică).
Am avut cu toţii profesori dăruiţi, dar şi „seci”. Domnul Trandafir, descris de Sadoveanu: citea din Creangă, ţinând apoi cartea la piept, rostea poezii patriotice, nu se mânia - doar câte un „Măi, domnule!” Dar micul Delvrancea se apropiase de şcoală tremurând, „ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică şi mi-era dragă”. Domnul Vucea, corupt, nu învăţa pe nimeni nimic - elevii mai şmecheri, „monitorii”, puneau note pe şpagă: „pentru "foarte bine", ceva gologani”. La note mici, „domnul” bătea la palmă cu linia lată. La nouă ani, Delavrancea uitase şi ce ştiuse... „Silenţium, măgarilor!”, umilea elevii Mariu Chicoş Rostogan, al lui Caragiale. „Şpania-i lângă Portocalia, mă boule, şi viţăversa!” Dar măcar curricula nu era stufoasă şi schimbătoare, cu 18 discipline pe semestru, iar Creangă nu era... concediat!
