De mai bine de două luni şi jumătate, discuţia în mediul virtual, pe reţelele de socializare, dar şi la televizor îi are în prim-plan pe investitorii străini, pe patronii de multinaţionale, ba chiar şi pe muncitorii de acolo, care sunt, conform multor voci, spălaţi pe creier şi reduşi la stadiul de sclavi. Laitmotivul tuturor acestor discuţii este simplu. Din cauza multinaţionalelor, românii nu au salarii mari, nu au un nivel de trai bun şi nu pot trăi decent, ci doar la limita subzistenţei. Astfel, mai bine ar pleca la ei în ţară, şi-ar lua firma cu totul şi ar lăsa angajatorii români să dea drumul la robinetele cu lapte şi miere. Şi cu salarii babane, chiar duble, cum propun anumiţi miniştri.
Dar chiar or fi multinaţionalele tumoarea de pe salariul românilor? Sigur, să munceşti pentru 1.400 de lei, în Galaţi, la o multinaţională, poate părea umilitor pentru mulţi. Mai ales că volumul de muncă este consistent, iar statul degeaba nu atrage decât sancţiuni, nu şi prime. Dar cât de umilitor este acest salariu? În condiţiile în care există foarte mulţi angajatori români, din Galaţi, care nu îşi permit, nu că nu ar vrea, să plătească mai mult decât salariul minim, adică doar 1.065 lei net. Şi, dacă se mai măreşte mult, nici pe ăia, pentru că vor trebui să treacă la disponibilizări. Întâmplarea face să cunosc un astfel de angajator, care nu şi-a mai permis să-şi plătească angajaţii, din cauza taxelor foarte mari pe care trebuie să le plătească la stat. Şi a rămas singur în firmă. Este şi patron, şi angajat. În timp ce mulţi dintre foştii lui angajaţi au plecat la multinaţionale, că aşa merge treaba.
Ceea ce mulţi români nu înţeleg este că multinaţionalele, blamate cum sunt, cu salarii mici (comparativ cu alte ţări) şi programe de lucru draconice, sunt singurele care oferă locuri de muncă stabile. Sigur, ne-am dori cu toţii salarii de cel puţin 2.000 de lei, net, plus nişte bonusuri, eventual fără prea multă muncă de prestat. Şi, dacă adoptăm metoda grecească, putem să avem astfel de salarii, pentru câţiva ani. Dar când vine scadenţa datoriilor, cine aruncă primul batista pe ţambal? Statul? Angajatorul? Angajatul? Mă rog, şomerul?
