Judecătorule şi directorule de şcoală cu blazon, ce-aţi face dacă ai voştri copii ar cădea în mrejele înşelătoare ale drogurilor, când voi credeţi că îi trimiteţi la şcoală cu ştaif ca să se facă oameni iluştri, cu un start bun în viaţă?
Să zicem că ai voştri prunci, ajunşi la vârsta adolescenţei, născuţi cu proverbiala linguriţă de argint în gură, nu ştiu să spună „NU” în faţa tentaţiilor modei pe care alţii ca ei o îmbrăţişează din curiozitate sau teribilism. Poate vor începe să fumeze azi o ţigară, mâine să prizeze o doză şi poimâine să înghită pe furiş o pastilă, convinşi că experimentează viaţa, cu încrederea că voi, părinţii lor, le daţi tot cei mai bun şi îi veţi feri de relele prezente şi viitoare. Dar vine ziua când copiii voştri şi cei de teapa lor, care le fac viaţa de adolescenţi mai „roz”, în căutarea de senzaţii şi un fals echilibru, se duc pe o pantă nesfârşită, care n-a început nici când au intrat ei la liceul cu blazon, nici nu se va sfârşi când vor porni în viaţă, ca absolvenţi. Absolvenţi de şcoală de fiţe şi de moravuri, de la care nu îi veţi putea întoarce, poate, niciodată.
Voi, judecătorule şi directorule de şcoală cu blazon, veţi tinde să ţineţi în continuare ştacheta sus, să va faceţi că nu e niciun pericol. Judecătorule, pe mâna ta ajung zeci de traficanţi care le-au vândut tinerilor miraje la gram. De pe scaunul înalt, unde ai fost pus să împarţi dreptatea şi să veghezi la bunele valori, ai putea să înfierezi, cât ţi se permite, cancerul care îţi pândeşte copilul. Dar nu o faci întotdeauna şi ajuţi la propăşirea speciei. Nu te gândeşti oare că un copil drogat, odată plecat pe panta consumului, va ajunge să nu mai poată fi recuperat? Sau că va deveni, la rândul său un corupător de minţi şi suflete? Nu te chinuie ideea că ai la degetul mic posibilitatea să pedepseşti exemplar şi să limitezi un fenomen?
Iar pe tine, directorule de şcoală cu blazon, ce scuză te poate apăra de suspiciunea că eşti mână în mână cu infractorii? Că îi acoperi, că te faci că nu se vând şi nu se consumă droguri în colegiul tău, în care, paradoxal, au fost interzise chipsurile şi mâncarea nesănătoasă?
Vei spune că orice pădure îşi are uscăturile ei, dar nu uitaţi, nici tu, judecătorule, nici tu, directorule, că poate vor deveni, într-o zi, uscături şi cei pe care i-aţi crescut la uşa voastră. Şi nu îi veţi mai putea întoarce pe drumul pe care, voi, părinţii cu blazon, n-aţi ştiut să îl ţineţi pentru că ei, copiii potenţi şi tentaţi, au ales căi pe care tocmai voi le-aţi permis, inconştient, să păşească.
