Anca Melinte

Anca Melinte

PRIMARUL Ionuţ Pucheanu, despre TRANSPORTUL ÎN COMUN: ”E ceva vreme de când n-am mai folosit mijloacele Transurb”

Marți, 02 August 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
„Când am călătorit ultima oară cu Transurb? Acum câţiva ani, trebuie să recunosc. Spre ruşinea mea, ca să spun aşa, e ceva vreme de când n-am mai folosit mijloacele de transport în comun”, a mărturisit presei primarul Ionuţ Pucheanu. Dar asta nu înseamnă, afirmă edilul, că nu este la curent cu nemulţumirile gălăţenilor faţă de transportul în comun. Schimbarea din august „Sunt extrem de multe nemulţumiri, plecând de la tardivitatea cu care ajung în staţii pân ...

Arta populară gălăţeană merge mai departe. Trei elevi gălăţeni, OLIMPICI la meşteşuguri tradiţionale

Marți, 02 August 2016 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Un premiu I şi două premii III alcătuiesc recolta adusă la Galaţi de cei trei elevi care au participat, în perioada 27 iulie - 1 august 2016, la cea de a XXI-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei "Meşteşuguri Artistice Tradiţionale", găzduită în gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Amănunte despre participarea gălăţeană am aflat de la Netuţa Adamache, care, alături de Gina Dimofte, la fel ca anul trecut, a însoţit grupul micilor meşteşugari oli ...

Măritată cu „obsedatul sexual” sau cu „pămpălăul”?

Marți, 02 August 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dacă n-ai noroc în dragoste, poate ai X Factor. „Cine n-are noroc în dragoste, are la bani”, aşa am auzit că se spune. Ei bine, la Antena 1, trădaţii în amor sunt automat înscrişi la X Factor. Mai exact, anteniştii au şi ţinut să anunţe că arabul Hamude, după ce a încheiat aventura pe „Tempation Island – Insula iubirii”, de unde s-a întors cu inima frântă, şi-a făcut curaj şi s-a prezentat la audiţiile X Factor. Şi nu e primul! Deea, concurenta care, anul tr ...

COD GALBEN de CANICULĂ. Unde găsiţi punctele de PRIM AJUTOR

Luni, 01 August 2016 11:00 | Publicat în SFATURI
Printr-un comunicat depresă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă că, urmare a atenţionării Administraţiei Naţionale de Meteorologie “Cod galben pentru caniculă şi disconfort termic”, organizează activitatea centrelor de prim ajutor. Acestea pot fi găsite în: Centru – Magazin Winmarkt – Billa 4, Potcoava de aur – Magazinul Carrefour, Micro 19 – Magazinul Carrefour, Micro 21 – Magazinul XXL, Micro 17 – Magazinul Penny, Micro 16 – Magazinul Billa 3 ...

PREȚ NOU pentru o gigacalorie, de la 1 august. Cât vor PLĂTI gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat

Luni, 01 August 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de astăzi, 1 august, intră în vigoare un nou preţ pentru energia termică furnizată în sistem centralizat. Aşa cum am mai anunţat, vestea bună este că gălăţenii dependenţi de Calorgal vor plăti la fel ca şi până acum 174 de lei pe gigacalorie inclusiv TVA. Însă, pentru ca iar preţul local al energiei termice facturate populaţiei să rămână neschimbat, a fost majorată subvenţia. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre votat de consilierii locali, preţul ...

CONTROVERSE în Consiliul Local Galați: Fundaţia „Sportul Gălăţean” are un nou consiliu director

Luni, 01 August 2016 06:00 | Publicat în SPORT
Numirea unui nou consiliu director în fruntea Fundaţiei „Sportul Gălăţean” a stârnit discuţii la recenta şedinţă a Consiliului Local. Şi asta deoarece procedura de selecţie a persoanelor propuse a rămas învăluită în mister. Consiliera independentă Simona Vreme a criticat faptul că „nu au fost prezentate procedura şi criteriile de desemnare a acestor membri. Ni s-a adus la cunoştinţă astăzi că desemnarea lor s-a făcut prin înaintarea unor scrisori de intenţie, ...

Paradoxuri impuse de lege: DRUMURI multe şi scumpe, BANI puţini

Luni, 01 August 2016 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarii din judeţul Galaţi i-au sesizat senatorului PNL Paul Ichim o situaţie pe cât de aberantă, pe atât de costisitoare. Primarii s-au plâns că, în fiecare zi, sunt obligaţi să depună la trezorerie încasările efectuate prin casierie, indiferent de valoarea totală a acestor încasări, conform OUG 146/2002. „De cele mai multe ori, primăriile din judeţ sunt obligate să facă drumuri la Trezoreria Municipiului Galaţi pentru a depune sume care nici măcar nu justifică drumu ...

DEMISIE din Consiliul Local Galați

Luni, 01 August 2016 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Abia ce a depus jurământul de consilier local acum o lună, că Marian Alexandru (UNPR) a şi renunţat la acest al doilea mandat câştigat în urma alegerilor. La şedinţa trecută, Consiliul Local al municipiului Galaţi a luat act de încetarea de drept a mandatului său de ales local. Motivul pentru care politicianul a renunţat la mandat prin demisie este acela că a fost numit, de către primarul Ionuţ Pucheanu, director interimar la SC Calorgal, şi, dacă nu ar fi spus „adio!” ...

Povestea de pe Ana Ipătescu se repetă. MODERNIZAREA STRĂZII Pictor Isser, abandonată de constructor

Luni, 01 August 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Şantier abandonat, pe care au crescut bălării, aşa arată strada Pictor Isser, care, la acest moment, ar trebui să fie modernizată. Din păcate, lucrările nu s-au finalizat ci, mai grav, au fost abandonate. „Pe strada Pictor Isser contractorul, cel care a câştigat licitaţia (SC Romlotus Instalaţii n.r.), a denunţat unilateral contractul, nemaiputând să-l ducă la bun sfârşit lucrarea. Au avut nişte imputaţii de întârziere de la momentul stabilirii etapelor pe care ar trebu ...

Noul manager al Teatrului Dramatic. Aleşii gălățeni l-au ”uns" director pe FLORIN TOMA

Luni, 01 August 2016 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Actorul Florin Toma, câştigătorul concursului de proiecte de management la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi, a primit votul de învestitură al aleşilor locali la aproape două luni de la susţinerea competiţiei. Totodată, au votat şi proiectul de management propus de Florin Toma pentru perioada 2016-2018. Tânărul manager a avut de susţinut un adevărat interviu de angajare în faţa consilierilor şi asta pentru că dr. Gheorghe Bugeag (ALDE), membru al Comisiei de Cultură ...
Pagina 818 din 1578