EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

Educația începe acasă

Scris de Marți, 31 Octombrie 2023
În ultima perioadă, observ o tendință din ce în ce mai evidentă să se dea vina pe sistemul de învățământ și pe oamenii din el pentru orice situație-limită sau pur și simplu neplăcută în care actorii principali sunt copii/elevi. Opinia publică, mai ales în mediul online, este uneori dominată de…

Constructorii din cartiere, gospodine haotice

Scris de Luni, 30 Octombrie 2023
"Nu poţi să faci omletă fără să spargi ouăle", îmi explica doct, în anul în care oraşul a început să "ispăşească" - adică să fie executate lucrări ISPA - cel care, pe atunci, era unul dintre viceprimarii Galaţiului. Cu alte cuvinte, nu se puteau schimba conductele de apă şi canalizare…

Uite schimbarea, nu e schimbarea!

Scris de Sâmbătă, 28 Octombrie 2023
"Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele esențiale...!", zicea nemuritorul Caragiale, în celebra sa "O scrisoare pierdută". Clasicul Caragiale merge citit cu aceeași plăcere la orice vârstă, iar…

O lume în flăcări

Scris de Vineri, 27 Octombrie 2023
Multiplele crize prin care trece lumea contemporană, manifestate inclusiv sub forma cea mai sângeroasă a războaielor, sunt simptomele unei reașezări a marilor "plăci tectonice" la nivelul relațiilor internaționale.Fie că ne referim la loviturile de stat de pe continentul african, la criza globală a refugiaților, la războiul din Ucraina sau la…

Austeritatea baronului Marcelhausen

Scris de Joi, 26 Octombrie 2023
Mai că-mi vine să-l cred pe premierul Marcel când îl văd la televizor vorbind despre austeritate şi despre cum se sacrifică politicienii pentru binele poporului! Cu morgă de om serios, prim-ministrul României spune minciuni cu atâta convingere, încât până şi baronul Munchhausen s-ar răsuci în mormânt dacă l-ar auzi. Aşa-zisa…

Statul vopsește gardul ca să aibă slujbași

Scris de Miercuri, 25 Octombrie 2023
Cel puțin o dată pe an, fiecare instituție de forță a statului iese la interval, pentru publicul larg, cu tot ce are mai bun, mai frumos și mai reprezentativ. Nu doar ca să arate ”siguranță și încredere”, ci și pentru a atrage viitoare generații de oameni în uniformă. Care ar…

După podul de flori, vin podurile de cereale

Scris de Marți, 24 Octombrie 2023
Ne place și vrem să construim poduri. Am descoperit, puțin cam târziu după occidentali, că podurile sunt bune, îți faci treaba cu ele. Unele ne-au ieșit, altele nu prea, iar la altele încă muncim cu spor sau le cârpim imediat după ce le-am inaugurat. La Siret, de exemplu, anul trecut,…

Bătăile din curtea școlii, virale pe internet

Scris de Luni, 23 Octombrie 2023
Nu credeam să ajung să spun și eu, precum bunicii și părinții, „pe vremea mea...”, dar iată că realitatea cotidiană mă împinge și la asemenea reflecțiiÎntr-o dezbatere desfășurată la „Viața liberă” pe 20 septembrie, despre starea învățământului gălățean, aflat sub amenințarea drogurilor în școli și a violenței, am discutat cu…

Galațiul elitelor

Scris de Sâmbătă, 21 Octombrie 2023
„Cu tot respectul, dar Galațiul l-a dat doar pe domnul Bejan?”, ne întreba un cititor, într-un comentariu postat la articolul în care anunțam că elevii şi studenţii gălăţeni au şansa de a intra în dialog cu cel mai titrat român în viață. Nu, Galațiul nu l-a dat doar pe profesorul…

Profesorul, omul bun la toate

Scris de Vineri, 20 Octombrie 2023
Drama prin care trece o familie care își conduce fiul pe ultimul drum, în aceste zile, după ce acesta a ales să își încheie socotelile cu viața la doar 18 ani, a îndurerat un oraș întreg, cunoscuți sau necunoscuți ai tânărului. Elev la un liceu de prestigiu din oraș, acesta…

Prea mici pentru o lume atât de mare

Scris de Joi, 19 Octombrie 2023
După o perioadă de ani de zile în care opinia publică românească a fost mai degrabă indiferentă față de ceea ce se întâmpla pe scena internațională, iată că, în ultima perioadă, evenimentele de pe alte meridiane vin pur și simplu peste noi. În astfel de situații ne dăm seama și…

Da' aeroportul, unde-i aeroportul? Sau măcar proiectul!

Scris de Miercuri, 18 Octombrie 2023
După o lungă perioadă de inactivitate, în ultima vreme se lucrează din nou la modernizarea drumului de centură, mai exact la finalizarea podului hobanat, care ar urma să fie gata până la sfârşitul anului. În totalitate, Centura mică va fi dată în folosinţă cel mai probabil în vara viitoare, în…

Paznic cu fiolă, meserie de siguranță publică

Scris de Marți, 17 Octombrie 2023
Timp de vreo 25 de ani, în România a funcționat temutul Decret 400 după care, dacă erai prins băut la serviciu, dădeai de belea și îți pierdeai și pâinea. Se aplica, mai cu seamă, în domeniile unde se lucra la foc continuu, cu mașini grele și pericol de explozie. Fiola…

Paradoxurile de pe piața muncii din Galaţi

Scris de Luni, 16 Octombrie 2023
Pe 27 octombrie, la Galați va avea loc o nouă bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți. Este un eveniment pe care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați îl organizează an de an, toamna, cu excepția celor doi ani în care pandemia a spus "Stop joc!". Tot…

Meciul "Spitalul și încrederea" - etapa a II-a

Scris de Sâmbătă, 14 Octombrie 2023
Imediat ce a apărut informația conform căreia Spitalul Județean Galați a fost "acreditat cu încredere redusă", reacțiile gălățenilor, mai ales în mediul online, nu au întârziat să apară Unii spuneau că ar fi trebuit să explicăm din titlu că medicii nu aveau nicio vină, deși era clar, dacă citeai articolul…

Celălalt obraz al legii

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2023
"Mai bine scapă zece vinovați decât să moară un singur nevinovat", așa mi s-a explicat, când eram studentă, la un seminar de Drept Penal, despre abolirea pedepsei cu moartea în România. Că nu execuția în sine este cel mai greu de îndurat pentru condamnat, ci așteptarea pedepsei capitale. Că suntem…

Cu manelele la purtător, în autobuze și în sălile de clasă

Scris de Joi, 12 Octombrie 2023
Cei dintre noi care circulă cu mijloacele de transport în comun au parte, volens nolens, de o educație "aleasă". Și asta se întâmplă mai ales la orele la care tinerii noștri, epuizați după o zi de școală, se întorc acasă. Expresia "am scăpat" de la școală este laitmotivul adolescenților zilelor…

Zelenski și sălbaticii

Scris de Miercuri, 11 Octombrie 2023
Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la București a ajuns la nivelul percepției publice să fie mai puțin despre Ucraina și mai mult despre... România. Agenda inițială cuprindea o întâlnire cu președintele, cu premierul, cu parlamentari, un discurs în Parlament etc. O "schemă clasică", de altfel, pentru o vizită oficială.Numai că,…

În pragul unui nou război

Scris de Marți, 10 Octombrie 2023
Atacul Hamas asupra Israelului a deschis un nou conflict, într-o lume care stă de ani buni pe un butoi cu pulbere. Miile de rachete lansate cu succes asupra unor oraşe importante şi asaltul terestru soldat cu mii de prizonieri demonstrează o pregătire minuţioasă, nu doar o acţiune de comando, aşa…

Cine ne face curat în bătătură

Scris de Luni, 09 Octombrie 2023
Dacă îmi amintesc ceva, din zilele de început de toamnă în ograda bunicii, îmi amintesc curățenia mare - în care scotea toate scoarțele și pernele din „casa din sus”, acolo unde erau tablourile funerare ale morților noștri dragi, acolo unde nu se intra decât în vârful picioarelor și repede, să…

Justiția-i rapidă. La tv

Scris de Sâmbătă, 07 Octombrie 2023
Ce repede se mișcă rotițele dreptății când în joc este imaginea! Cum ”se poate” când ochiul public e țintit pe problemă și gata să critice ineficiența sistemului! Nimic nu e imposibil și cu atât mai puțin să se înfăptuiască Justiția cu celeritate spre grabnica pedepsire a vinovaților și instaurarea liniștii…

Cât prețuiește un spectacol? Dar un actor?

Scris de Vineri, 06 Octombrie 2023
120 - 150 de lei, prețul unui bilet la un spectacol jucat de actori din Capitală?! Poate 50 - 100 de lei – la reprezentații locale ori stand-up? Care-ar fi prețul „corect” pentru un spectacol? Și care-s drepturile pe care spectatorul le „câștigă” plătind acel bilet? Cu siguranță, dreptul de…

Lecția solidarității se predă de la grădiniță

Scris de Joi, 05 Octombrie 2023
Probabil sunteți deja familiarizați cu durerea lui Rareș, un copil de doar patru ani, care se luptă cu leucemia și are nevoie de sprijinul nostru pentru a redeveni copilul vesel și bun la suflet pe care-l așteaptă din nou în clasă educatoarea sa și pe care părinții îl vor alături…

Ziua Educației, liberă de stres, dar și fără bonusul promis

Scris de Miercuri, 04 Octombrie 2023
După ce anul școlar 2023-2024 a debutat de doar trei săptămâni, o veste bună aduce bucuria în sufletul elevilorJoi, 5 octombrie, este zi liberă pentru elevi și profesori, pentru că se serbează Ziua Educației. Un nou motiv de a da peste cap fluiditatea actului educațional, de a mai scoate un…
Pagina 5 din 141