EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

Dacă nu-ţi place balconul/ Cazi cu avionul

Scris de Vineri, 25 August 2023
Moartea lui Evgheni Prigojin după prăbuşirea avionului în care se afla alături de alţi apropiaţi ai săi, printre care şi fondatorul trupelor Wagner, Dmitri Utkin, este încă un mesaj pe care Vladimir Putin pare să-l transmită celor care îl contestă într-un fel sau altul: este în continuare la conducere, nu…

Statul nu ne mai poate salva

Scris de Joi, 24 August 2023
Este clar că, prin instituțiile sale, statul este depășit în a gestiona fenomenele complexe care ne macină ca societate. Pornind de la mentalități și educație, totul se năruie precum un castel de cărți în momentul în care acestea două nu funcționează încă de la nivel micro și sunt peticite, cum…

Cotidianul, ca un film de groază

Scris de Miercuri, 23 August 2023
Trei cazuri șocante țin în aceste zile primele pagini ale ziarelor. Trei cazuri, diferite în felul lor, dar al căror traiect tragic duce într-o singură direcție: spre o societate cu grave carențe în materie de protecție instituțională a cetățeanului.Ne-am mai lovit de-a lungul timpului de cazuri în care statul a…

Marcele, fă-te că lucrezi!

Scris de Marți, 22 August 2023
Proiectul Ordonanţei prin care guvernul îşi propune reducerea cheltuielilor publice a fost modificat din nou, nici nu se mai ştie a câta oară, în ideea de a mai strânge nişte bani pentru acoperirea uriaşelor găuri ale unui buget conceput prost din start, peste care s-au suprapus cheltuielile fără număr pentru…

Când poliția e împotriva noastră

Scris de Luni, 21 August 2023
Oamenii legii, cei care ar trebui să ne apere și să mențină liniștea atunci când sunt prin preajmă, se dovedesc a fi uneori mai mult împotriva noastră Un asemenea caz a apărut chiar săptămâna trecută în mediul online și mai apoi în presă, protagonist fiind un tânăr polițist care a…

Firme româneşti impozitate pentru că „nu au șapcă”

Scris de Sâmbătă, 19 August 2023
Întotdeauna a fost așa: cățeii au fost opriți cu bariere, în timp ce dulăii le-au sărit sau le-au ocolit prin portițe deschise numai pentru ei. Iar impozitele pentru românii care au IMM-uri, microîntreprinderi sau PFA-uri par să fie stabilite de statul român pe baza acelei glume vechi, dar atât de…

Un popor fără cultură este uşor de manipulat

Scris de Vineri, 18 August 2023
Ordonanţa austerităţii 2023, care se coace de zor prin catacombele de la Palatul Victoria, ar putea (re)aduce instituţiile de cultură din toată ţara în dezastruoasa situaţie prin care au mai trecut acum vreo zece ani, după o altă ordonanţă la fel de stupidă elaborată de Guvernul Boc în 2010.Pentru cine…

Dacă nici asta nu mai e incompetență...

Scris de Joi, 17 August 2023
Perioada concediilor nu s-a încheiat, însă "luna de miere" a Guvernului Ciolacu este deja istorie. După ce şi-a prezentat noua orientare, denumită "patriotism economic", Executivul de la București se află într-un impas major. Pe de o parte, colectarea ineficientă a veniturilor se suprapune cu o "foame de bani", cu bugetari…

D-ale carnavalului, adaptare 2023

Scris de Miercuri, 16 August 2023
O zi de mare însemnătate religioasă, cum e cea de Sf. Maria, a devenit, cel puțin pentru Galați, motiv de circ și cârciumăreală. Buna intenție a autorităților locale s-a dovedit a fi o mare cacialma. Încă de la începutul lui august, edilii au început să anunțe cu surle și trâmbițe…

Ziua Marinei, cu forțele navale pe uscat

Scris de Marți, 15 August 2023
Exact cu un an de zile în urmă, de Ziua Marinei, președintele Klaus Iohannis anunța mărirea bugetului Ministerului Apărării la 2,5 la sută din PIB și accelerarea înzestrării și modernizării Forțelor Navale. Astăzi, asistăm la un eșec lamentabil, odată cu recentul anunț al MApN privind anularea procesului de achiziție a…

Cum învăţăm copiii să respecte un buget

Scris de Luni, 14 August 2023
Târgul Tradiţional de Sfânta Maria este în desfăşurare la Galaţi, cu obişnuitele-i tentaţii, mai ales culinare. Şi dacă adulţii mai ţin post sau pur şi simplu se abţin de la cheltuieli nu neapărat necesare, cu copiii este o altă poveste. Este suficient să te plimbi pe la tarabe ca să…

Cincinalu-n zece ani și jumătate

Scris de Sâmbătă, 12 August 2023
Vă mai amintiți?! La vremea asta, în anii dinaintea Revoluției din 1989, s-ar fi pus deja la cale repetițiile. Cum care repetiții? Desfășurarea de forțe, coregrafiile impresionante și marea defilare pentru 23 august. Doar nu se făceau bătând din palme! Sub soarele dogoritor, chemați din vacanțe în curtea școlilor sau…

Uite trotineta, nu e trotineta!

Scris de Vineri, 11 August 2023
Despre copiii olimpici ai Galațiului s-a vorbit mult. Ne place să ne lăudăm cu rezultatele lor, cu munca lor, a profesorilor și cu susținerea necondiționată a părinților. Ne place și suntem mândri când se aude despre un copil din urbea noastră care a făcut performanță într-un domeniu și despre care…

Cine găsește 1000 de euro pentru Policlinica cu Plată

Scris de Joi, 10 August 2023
Policlinica cu Plată din Galați ar urma să fie închisă începând de la 1 octombrie anul acesta – este decizia Direcției de Sănătate Publică Galați despre care puteți citi pe larg în „Viața liberă”.Motivul care stă la baza închiderii acestei unități medicale vechi de peste trei decenii îl reprezintă, conform…

Fetele au ce căuta în fotbal!

Scris de Miercuri, 09 August 2023
Emoții mari la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin din Australia și Noua Zeelandă, unde SUA a fost eliminată din competiție de către Suedia, după un gol la care a fost nevoie de verificarea imaginilor de pe camere pentru a vedea dacă mingea trecuse sau nu de linia porții. Emoții și…

Vrem să facem și alți bani?

Scris de Marți, 08 August 2023
În primul semestru al anului trecut, activitățile de comerț, transport, hoteluri și restaurante au înregistrat un spor al valorii adăugate brute VAB în economie de 9,2% şi o susținere a creșterii reale a PIB cu 1,9 puncte procentuale. Această evoluție a fost favorizată de ridicarea restricțiilor în domeniul HoReCa, după…

Coșul zilnic, ceva firimituri asezonate cu taxe și impozite

Scris de Luni, 07 August 2023
Într-o perioadă în care creșterile accelerate de prețuri ne erodează veniturile, ne-a ”înduioșat” grija Executivului care a ieșit pe piață cu celebra ordonanță a plafonării adaosului comercial la 14 produse de bază. Însuși prim-ministrul țării, domnul Ciolacu, a fost la market ca ”simplul cetățean” să vadă cu ochii lui efectele…

Salariul şi răspunderea

Scris de Sâmbătă, 05 August 2023
Aşa cum era de aşteptat, serialul nostru despre salariile bugetarilor a dat naştere unor comentarii foarte dure referitor la nivelul de recompensă a muncii şi cel al răspunderii faţă de contribuabili, în orice capacitate ar fi aceştia puşi faţă în faţă cu reprezentanţii sistemului de stat. Încă de la început,…

„Mie șefu’ mi-a zis să dau amenzi!”

Scris de Vineri, 04 August 2023
„Vai, saltelele astea sunt praf!”, a decretat unul dintre organele de control, privind scârbit din ușă. Ai fi zis că are vedere cu raze X, precum Superman, care pătrunde prin straturile de lenjerie. În realitate, saltelele n-aveau absolut nimic! S-a dovedit clar, după ce au fost ridicate pătura, cearșaful și…

Dorele, ți-ai pierdut cauciucul!

Scris de Joi, 03 August 2023
Pornind de la premisa că numai cine nu muncește nu greșește, ar trebui să dăm o notă de indulgență gafelor de care, vrem, nu vrem, ne lovim mai la tot pasul când vine vorba de felul în care se execută ”micile detalii” în lucrările edilitare. Adică acele servicii care trebuie…

Ușor cu miliardele pe scări!

Scris de Miercuri, 02 August 2023
Conducerile PSD și PNL au decis, în ședințe separate, ce măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare susțin, iar coaliția de guvernare spune că a ajuns la o decizie ce conturează o ordonanță de urgență referitoare la eficientizarea cheltuielilor statului. Ar fi „zeci de măsuri”, conform lui Marcel Ciolacu, identificate pentru…

Când mori cu tradiţia de gât

Scris de Marți, 01 August 2023
Absolut printr-o coincidenţă, văzând o mireasă de prin vecini care fusese furată şi adusă într-un pub, taman în mijlocul unui recital, chiar la mai puţin de 24 de ore după ce o mireasă furată din judeţul Galaţi a ajuns la Urgenţe şi pe urmă cu piciorul în ghips, comentam, într-un…

CFR, de ce așa?

Scris de Luni, 31 Iulie 2023
După pandemie, criza energetică a determinat mai multe state din Vestul Europei să apeleze la stimulente pentru o mobilitate sustenabilă. Mai concret, Spania a introdus un vast program de gratuități la Renfe (CFR-ul lor), prelungit până la finele acestui an, în speranța ca un număr mare de cetățeni să-și abandoneze…

Facerea de bine, strigătul de laudă al autorităților din România

Scris de Sâmbătă, 29 Iulie 2023
De mai bine de un an de zile, numărul locuitorilor de la Dunăre a crescut, după ce mii de cetățeni ucraineni s-au refugiat la Galați, fie şi temporar, pentru a scăpa de urgia războiului. Din punct de vedere strict uman, gestul nostru de a găzdui și hrăni ucraineni este unul…
Pagina 7 din 141