* Cu 50,6 la sută din voturi, inginerul Iulian Bârsan a devenit al optulea rector al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi * Voturile albe şi cele nule ar fi putut să ducă alegerile în turul al doilea * „După cât am suferit în ultimele săptămâni citind în ziar ce s-a scris despre mine, ce o să urmeze e nimica toată”, a declarat Iulian Bârsan *
Habemus rectorem. Şi asta încă din primul tur de scrutin. Profesorul Iulian Bârsan a câştigat, aseară, alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Scorul a fost foarte strâns, Iulian Bârsan reuşind să adune 289 de voturi dintr-un total de 571 de voturi valabil exprimate, adică jumătate plus 3,5 voturi. În procente, asta înseamnă 50,6 la sută. Interesant este că, din cei 578 de electori prezenţi la vot, doi au dat vot alb, iar alţi cinci şi-au anulat votul. Dacă cei şapte ar fi votat cu oricare dintre ceilalţi trei candidaţi, Iulian Bârsan ar fi obţinut exact 50 la sută din voturi, ceea ce ar fi însemnat că urma turul al doilea de scrutin. Pe locul al doilea s-a situat prof. Mirela Praisler, cu 104 voturi, adică 18,2 la sută din numărul total al sufragiilor valabil exprimate. Al treilea a fost profesorul Lucian Georgescu, cu 100 de voturi, adică un procent de 17,5 la sută, iar al patrulea profesorul Nicolae Ioana, cu 78 de voturi, adică 13,7 la sută.
„Mai întâi să mă liniştesc”
Iulian Bârsan a câştigat „la mustaţă” şi nu chiar. Pe de o parte, a obţinut voturile a jumătate plus 3,5 dintre electori, adică foarte puţin peste limită, însă pe de altă parte a câştigat încă din primul tur, lucru la care puţini se aşteptau. Întrebat, telefonic, imediat după anunţarea rezultatelor, dacă este bucuros că a câştigat alegerile sau îngrijorat că urmează patru ani grei de mandat, profesorul Iulian Bârsan a răspuns ironic unor comentatorii de pe site-ul www.viata-libera.ro. „După cât am suferit în ultimele săptămâni citind în ziar ce s-a scris despre mine, ce o să urmeze e nimica toată. Am aflat multe lucruri despre mine în această perioadă, lucruri pe care nici eu nu le ştiam. Deocamdată o să mă liniştesc, am timp mâine şi în zilele următoare să mulţumesc şi celor care m-au votat, şi celor care nu m-au votat, şi celor care m-au înjurat”, a declarat noul rector al Universităţii „Dunărea de Jos”, prof. dr. ing. Iulian Bârsan.
Modelul universitar gălăţean
Aşadar, niciuna dintre premierele posibile la Universitatea „Dunărea de Jos” nu a căpătat consistenţă. Nu avem nici primul rector femeie, nici primul rector din afara zonei inginereşti. În schimb, avem un exerciţiu democratic demn de urmat. O cifră deloc de neglijat la alegerile de miercuri este aceea a prezenţei la urne. Este vorba despre un procent impresionant de 82 la sută de votanţi, ceea ce poate constitui un adevărat îndemn pentru anul electoral 2012. Lumea academică gălăţeană a dat semnalul de deşteptare a votanţilor şi de revigorare a sistemului electoral. Practic, acest procent însemnat poate fi interpretat ca un îndemn din partea intelectualităţii ca populaţia să se prezinte la vot, indiferent de natura alegerilor, indiferent de funcţiile pentru care se votează. Dincolo de orgolii, dispute, confruntări, important este că alegerea rectorului Universităţii „Dunărea de Jos” a fost un exerciţiu democratic corect, câştigat, în primă instanţă, de o persoană, de o echipă, iar apoi, să sperăm, de întreaga comunitate academică gălăţeană. Şi nu numai.
Profesorul Iulian Bârsan, noul rector al Universităţii "Dunărea de Jos"
Autor: Marius ŢucaArticole scrise de Marius Ţuca
24 comentarii
-
Link
Marți, 15 Mai 2012 18:40
postat de iona
Pentru comentariul cu numarul 3 - doresti si tu si nu ai parte...................
-
Link
Marți, 15 Mai 2012 17:57
postat de Iona
Strangeti picioarele ca UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI VA BELESTE DE LOVELE. AU NEVOIE TOT TIMPUL SA SCHIMBE BECURI, SA TRAGA UN VAR. MARE PRUDENTA CU RROMII
-
Link
Vineri, 03 Februarie 2012 22:58
postat de pentru Eu
Stimata doamna, multumim pentru toata grija pe care ne-o purtati. Presupun ca prietena dvs., care nu a reusit sa se impuna, v-a indemnat pentru aceste postari! Pentru ca va repetati, si de aici, iaca plicitseala, am rugamintea de a ne prezenta in fiecare saptamana, ce bine era daca era altcineva rector. Ce frumos ar fi fost daca la rectorat era o ingramadire (sic) de doamne care ar fi fost implicate in treburile zilnice! Va imaginati?
-
Link
Vineri, 03 Februarie 2012 11:29
postat de pentru grupul cultura 2012
''Toti oamenii sunt muritori'', Simone de Beauvoir
-
Link
Vineri, 03 Februarie 2012 10:20
postat de eu
Universitatea se va duce dracu cu un asemenea rector si va fi mai rau ca la Danubius unde acolo platesti o taxa aici o sa se ajunga sa platesti fiecare profesor la examen ca altfel nu o sa treci in veci..... da oricum bravo studentilor care l-au votat
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 22:59
postat de BACALBASA pentru CUDALBENII POSTACI
Actul I
E liniste. Toata lumea asteapta. Decorul este unul simplu.
Intra in scena o vulpe urata, cu coada intre vine si plina de purici (Cudalbeana1):
-Ce acri sunt strugurii .........!!!!!!
Actul II
Aceeasi vulpe, doar ca e mult mai murdara, flamanda, cu privirea incetosata, cautand cu privirea in stanga si-n drepta sa gaseasca sustinatori. E agitata. Se scarpina. Se intoarce in culise si isi pune o masca, intrepretand alt rol (Cudalbeana2). De data asta in sala se raspandeste un miros urat, intepator, greu de repirat. Se posteaza in mijlocul scenei si interpreteaza magistral:
- Nu ma dau in vant dupa struguri! Preferatele mele sunt pubelele.
Scoate de sub hainele-i slinoase un flacon mic si se parfumeaza. In sala aerul e de nerespirat.
Luminile se sting. Pe fundalul acesta vulpea scoate un sunet infiorator. S-a rasturnat pubela! -
Link
Joi, 02 Februarie 2012 22:51
postat de pensionara
D-le Barsan felicitari ! Eu cred ca o sa faceti treaba buna .Noi cudalbenii suntem oamani seriosi chiar daca unii se dau din Cudalbi pentru a arunca cu noroi in munca altora.D-na Barsan a fost activista dar tinea cu oamenii.Astazi cine va mai apara intersele? Va spun ca am terminat facultatea de foarte mult timp cand scoala era scoala deci nu am nici un interes sa-l apar pe Iulian Barsan Mi-a fost elev in primii mei ani de profesorat si stiu ce vorbesc.
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 22:09
postat de TOT CUDALBEAN
Incredibil, nici nu poti sa-ti imaginezi o astfel de alegere. Oare ce au gandit cei ce au ales astfel.?
Domnilor fosti rectori oare dormiti linistiti ?D-le prof .univ.dr.ing.-fost rector I.Crudu-cred ca aveti mari remuscari.
OPREA -- JISCANU-- CONSTANTIN --EPUREANU----si acum cine apare in reprezentarea universitatii.
jenant---jenant--jenant. Poate apere si ALEXE ( care nu a fost ales director de departament)
prorector ca sa fie dezastrul total -
Link
Joi, 02 Februarie 2012 20:35
postat de CUDALBEAN
sunt un cudalbean consternat ca dobitocul asta cu parinti cudalbeni ' care e o nulitate ,a acces la o asemenea functie. TRAIASCA TOVARASUL MIRCEA TOADER .
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 20:15
postat de eu
Si eu zic la fel! Condoleante intregii Universitati, ne-ati ucis.
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 16:20
postat de cultura 2012
grupul cultura 2012 va ureaza putere de munca si..... mai lasati injuriile ca nu va sade bine
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 16:14
postat de Al
Unui de-alde "je"! E normal să faci asemenea deduceri! (Vezi vârsta rectorului și cea a dedusului de tine fiu!) Cu matematica elementară pe care o știu unii licențiați "politehniști" de astăzi... Sigur aparții acestora. Angajare (la Sf. Așteaptă) la o firmă privată! Dar sunt sigur că vei deveni o personalitate bugetată. Ai tupeu și, sigur, pile! Te-ai pus bine cu o tagmă politică.
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 15:51
postat de gigi
sa traiti bine ...
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 14:54
postat de ...un observator!
Daca e fiul fostei activiste Barsan , pot trage o concluzie...ce iese din pisica , soareci prinde...deci mare branza nu va face in Universitate!Concluzia...alegerea facuta nu e cea mai buna!
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 13:17
postat de PENTRU je
Barsan are un singur copil si acela e fata. rude nu are. Daca ai reusit sa termini facultatea e trist.
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 13:07
postat de Nealegatorul
Nu ma asteptam ca dl. Barsa sa obtina un asa procent... . Totusi programul lui mi s-a parut destul de interesant. Sper sa nu fi fost doar propaganda electorala. Ma gandesc ca daca l-au votat atat de multi e destul de cunoscut in mediul universitar galatean si este om de incredere. Faptul ca nu este prim autor in multe lucrari stiintifice nu conteaza asa mult, important e sa fie un bun manager. S-a tot zis pe aici ca ar fi in PDL... cred ca ar trebui sa aiba multa grija cu partidele ca daca partidul sau nu e la putere si reprezentantul universitatii (om politic) nu e bine vazut/influent la nivel national pe linie de partid situatia universitatii dunarea de jos se va inrautati extrem de mult.
Sa fie intr-un ceas bun! -
Link
Joi, 02 Februarie 2012 12:43
postat de S
Domnule JE... mai intai ar fi bine sa te informezi. Faci o mare si grava confuzie. "Mucosul"... asa cum foarte academic l-ai numit... nu are absolut nicio legatura de rudenie cu dl. Birsan. Este pur si simplu o coincidenta de nume. Nu toti Popestii, Ionestii, Popa etc. sunt rude intre ei. Mai exista si coincidente...si fix de una din astea te-ai dat tu cu capul... In plus...un minim calcul matematic te-ar fi lamurit rapid... Dl. Birsan Iulian are 52-53 ani, iar dl. Birsan Dan are peste 40.... Asta ar insemna ca dl. Birsan a fost mai mult decat precoce...
In ce priveste spaga pe care ai dat-o dumneata pentru a avea o lucrare de licenta gata facuta.... se vede clar ca n-ai fi fost in stare altfel sa te numesti inginer. -
Link
Joi, 02 Februarie 2012 12:12
postat de je
HUOOOOOOOO, CEL MAI MARE SPAGAR... FIUL DOMNULUI BARSAN MI-A FOST PROFESOR LA FAC DE MECANICA, DESI ERA ASISTENT, MAI MULT JUMATATE DIN GRUPA MEA AU AVUT PROECTUL DE DIPLOMA LA DANSUL, GATA FACUT SI COLEGII PLATEAU RATE LA DANSUL CU 8 LUNI INAINTE SA SUSTINA EXAMENUL DE DIPLOMA, CEILALTI STUENTI RAMASI ERAU AMENINTATI CU PICAREA EXAMENULUI DE LICENTA DACA NU INTRAU SUB ARIPA DUMNEALUI...
ACUM SE VEDE CINE II PERMITEA MUCOSULUI DE BIRSAN DANIEL SA FACA CE VREA EL ACOLO... -
Link
Joi, 02 Februarie 2012 11:51
postat de vasilica
Stai linistit JEGARITULE ca vine campania electorala si sa vezi ce te va baga in seama.In mintea lui paranoica se vede deputat pe colegiul 8,iar maimuta de mihai in colegiul6
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 11:42
postat de msrp
Lasa-l bai pe Viorel Trif. trebuie sa manance si gura lui o paine
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 11:08
postat de PEDELISTUL JIGARIT
pt.VIOREL TRIF- vad ca te tii de felicitari si ai lasat Colegiul 8 varza.bravos natiune ,halal sa.ti fie.
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 10:59
postat de Viorel Trif
Felicitari domnule profesor Barsan! Acest rezultat vine ca o incununare a unei frumoase cariere universitare si meritati din plin victoria!
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 10:54
postat de Eu
"Am aflat multe lucruri despre mine în această perioadă, lucruri pe care nici eu nu le ştiam. " uitati replica de mincinos. Sa va fie rusine celor care ati putut vota un asemenea om. Numai cat te uiti la fata lui si iti dai seama ca nu e de bine. Condoleante intregii Universitati, v-ati sinucis.
-
Link
Joi, 02 Februarie 2012 09:13
postat de bubu
rector pus pe linie politica, rusine Romania, rusine galati
Adauga comentariu
INTERACTIV
Editorial
Victor Cilincă
Plagiatul gros la obraz subţire...
Premierul României (jurist la bază) lasă pe seama… Academiei Române sarcina de a elucida chestiunea acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului Educaţiei! Cum chiar ministrul cu pricina recunoaşte că e vorba de plagiat curat, dar zice că nu ştie cine l-o fi făcut în locul său, nu mai trebui... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Atenţionare cod galben în sud-vestul RomânieiComenteaza 11 afisari
- Meciul lui Bute, transmis şi pe faţada unui mall bucureştean 1 comentariu 48 afisari
- Înainte de alegeri, consilierii caută soluţii pentru încălzirea oraşului8 comentarii 454 afisari
- Află ce cred candidaţii la Primăria Galaţi despre problema garajelor şi a crizei locurilor de parcare 34 comentarii 1056 afisari
- Jaf la blocurile din Micro 20! Hoţii au lăsat lifturile fără piese esenţiale3 comentarii 580 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Ovidiu Amălinei
Relaxaţi în plină criză
Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Bariere „pozitiv” depăşite
Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanse... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Drahma sau viaţa
Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formu... citeste mai mult ...
Victor Cilincă
Când se întâlnesc mai marii lumii...
… spun doar ce trebuie! „Merkel şi Hollande - armonie în privinţa Greciei”, titra ieri, vădit satisfăcut că urmaşii Eladei nu vor renunţa la euro pentru drahma dezumflată, cotidianul „Le Monde”. Care sublinia însă faptul că este mai puţină încredere în creşterea economică europeană.Preferăm ... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati




