Elevii primesc BURSELE „Clara Moraru”

Elevii primesc BURSELE „Clara Moraru”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Clara Moraru - tecuceanca aleasă “Woman Inspiring Europe” (Femeie care inspiră Europa) pentru anul 2013 de către Institutul European pentru Egalitatea de Gen al Comisiei Europene - va oferi la sfârşitul acestei săptămâni, pe 20 iunie, când se termină şcoala, bursele care îi poartă numele. Este pentru al şaselea an consecutiv când olimpicii naţionali şi internaţionali de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci primesc acest premiu din partea fostei eleve a acestei instituţii, acum stabilită de ani buni în Luxemburg, unde-şi conduce propria afacere.

Bursierii de anul acesta sunt Andrei Ovidiu Vlase - premiul I la naţionala de lingvistică, Ana Maria Dănilă - premiu special la olimpiada naţională de limbă şi literatură română. Dorian Muntean va primi două recompense pentru cele două menţiuni pe ţară, obţinute la chimie şi la „Ştiinţele Pământului”.

Pe lângă bursele pe care le oferă cu generozitate anual, Clara Moraru a dotat în cadrul Colegiului „Spiru Haret” două laboratoare de informatică şi un cabinet de consiliere profesională, toate purtându-i numele.

Citeşte aici despre Clara Moraru

Citit 4108 ori Ultima modificare Marți, 17 Iunie 2014 16:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.