Mai mare dragul să stau în uşa/faţa bordeiului şi să ascult recitaluri lungi de Poezie în zile şi nopţi nemaipomenite de pe timpuri şi vremuri antice! Regale cu poeţi vii, din poeţi vii şi din poeţi morţi! Cu actori profesionişti şi amatori! Şi cu ascultători sătuli de prezentul material ticălos! Cu premii mai abitir decât Atunci, în Grecia şi în Roma, când locul trei era un trandafir de Aur, locul doi era un trandafir de Argint şi locul întâi era un trandafir Natural! Aici şi Acum, toate premiile vor fi naturale! Că lauri sunt peste tot! Chiar şi balauri sunt peste tot, cu grămada şi cu nemiluita! Şi nu numai lauri şi balauri avem, din fericire! Avem şi zmei, şi ilene, şi făt-frumoşi! Şi împăraţi mai sunt! Mai sunt tot felul de împăraţi : roşii, verzi, albaştri, multicolori! Dar împăraţi normali la trup şi la suflet! Cu cai sub şa şi cu livezi numai şi numai cu mere naturale! Nu din ăştia cu cai-putere, fructe artificiale şi fast food! Împăraţi şi împărătese care gândesc în basme şi spun în poezii, vorba lui Mihai cu Moldovă, cu Ipoteşti, Veronică şi Creangă fără cusur! Nu?…Sigur că da !
Uite, stau lângă bordeiul încă nesăpat şi mi-i imaginez pe sătenii mei şi ai voştri adunaţi în amfiteatrul (natural!) despre care în ziarul Viaţa Liberă de ieri! Şi pe actorul Vasile Dănilă recitând impecabil din Emily Dickinson: “Viaţa mi s-a închis de două ori înainte de sfârşit;/ şi, totuşi, rămâne de văzut/ dacă Viaţa Veşnică îm va dezvălui/ al treilea eveniment, nepetrecut,/ dar atât de mare, de deosebit faţă de celelalte două,/ încât mi-e cu neputinţă să-l imaginez, să-l discern./ Despărţirea este tot ce ştim despre Paradis/ şi tot ce ne trebuie pentru Infern!”…Desigur, ecoul cestui poem se răsfrânge până dincolo de Antichitate şi se întoarce în auzul cestor ştiutori de mare credinţă în adevărul tocmai rostit! Dr ce fel se întoarce! Şi ce fel se aude! Cu tot cu Iisus se întoarce! Cu tot cu el ne aduce aminte că ”Despărţirea-i tot ce ştim despre Paradis!”…Nu?
Gata, primul recital Imaginar s-a sfârşit! Trebuie să-l aştept, să-l construiesc pe cel Real! Şi să-mi sap şi lăcaşul de Veci, adică locaşul de tragere în Eternitate, adică bordeiul îndepărtării de Rai şi de Iad, adică sanctuarul în care doar Poezia oficiază sacrificiul Necesar!…Nu-i aşa?
Iau sculele lăsate de tata. Lăsate cu limbă de viaţă şi de moarte. Cele mai bune scule pentru sanctuare. Atunci, cu astea a săpat Purtătorul de Biruinţă la rădăcina viitorului trecut şi mi-a adus Timp. Să nu mă mai jelesc niciodată că nu am!…Iau sculele şi mă apuc să încep!…Să auzi şi să vezi!
