A început ÎNSCRIEREA pentru DEFINITIVAT

A început ÎNSCRIEREA pentru DEFINITIVAT
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Educaţiei a aprobat metodologia şi calendarul organizării examenului de definitivat din 2015. Până pe 21 noiembrie, cadrele didactice care doresc să susţină acest examen trebuie să se înscrie la unităţile de învăţământ unde predau, pentru ca apoi dosarele să fie transmise la ISJ.

Între 19 decembrie 2014 şi 5 iunie 2015 se vor efectua cele două inspecţii de la clasă. Proba scrisă se va susţine pe 9 iulie, cu subiecte unice pentru toată ţara, elaborate de Centrul Naţional de Examinare şi Evaluare. Rezultatele se afişează pe 14 iulie, iar contestaţiile se depun pe 14 şi 15 iulie. Notele finale, după recorectarea tezelor contestate, vor fi făcute publice pe 18 iulie.

Pentru a putea fi considerate admise, cadrele didactice trebuie să obţină minim nota 8,00. Profesorii care nu promovează examenul nici a treia oară nu vor mai avea dreptul să se titularizeze în învăţământ, fiind obligaţi să ocupe doar posturi pe perioade determinate de timp.

Citit 1107 ori Ultima modificare Marți, 28 Octombrie 2014 20:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.