Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ VOTEAZĂ! Cine este cel mai important tânăr gălăţean din ultimul sfert de veac?

Campania „Viaţa liberă - 25 de ani”/ VOTEAZĂ! Cine este cel mai important tânăr gălăţean din ultimul sfert de veac?
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vă invităm pe site-ul „Vieţii libere” pentru a vă exprima opţiunea!

Oamenii de valoare sunt fundaţia pe care se sprijină societatea. De aceea, publicaţia „Viaţa liberă” continuă demersul editorial prin care încearcă să aducă în prim-plan oamenii care au marcat istoria Galaţiului (în sens pozitiv) în ultimii 25 de ani. Dacă săptămânile trecute v-am propus să votaţi cei mai buni medici, profesori şi oameni de afaceri, de data aceasta vom încerca să stabilim un clasament al celor mai importanţi tineri din judeţul Galaţi. Să nu uităm că generaţia următoare a însemnat, întotdeauna, speranţa în mai bine.

Juriul de specialitate (format din trei jurnalişti şi doi specialişti în domeniul educaţional) a nominalizat deja - individual şi secret - candidaţii pentru clasamentul reprezentanţilor noului val de profesionişti. În urma centralizării opţiunilor (fiecare membru al juriului a nominalizat câte cinci candidaţi, cărora le-a acordat câte 5, 4, 3, 2, respectiv un punct) s-au calificat la proba votului electronic cinci tineri de mare perspectivă din Galaţi:

Mihai Manea – profesor la Departamentul de Economie la Massachusetts Institute of Technology (MIT) – SUA.

Dan Dănăilăstudent în ultimul an la Imperial College London.

- Florin Mingireanu - cercetător ştiinţific la Agenţia Spaţială Română.

- Teodor Trotuş – cercetător la Universitatea din Bucureşti.

- Cosmina Albulescu - studentă în anul I la Facultatea de Geografie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Detalii despre tinerii intraţi la proba votului publicului puteţi citi în continuare.

Mihai Manea lucrează la a treia cea mai valoroasă universitate din lume

Este absolvent al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, medaliat multiplu la concursurile de matematică naţionale şi internaţionale. Dragostea pentru această disciplină i-a fost insuflată de tatăl său, profesor de matematică. A obţinut trei medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică (1999, 2000, 2001), trei medalii de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică (1999, 2000, 2001), şase premii I la Olimpiada Naţională de Matematică (1996–2001). În 2000, el a primit diploma de excelenţă din partea Preşedintelui României. În 2005, a terminat „Summa Cum Laude” la Universitatea Princeton (SUA), în anul al II-lea şi al III-lea primind premiu pentru cel mai bun student din toată universitatea, iar în 2009 şi-a dat doctoratul la Harvard. A făcut cercetare alături de profesorii săi care au câştigat Premiul Nobel.La numai 32 de ani este unul dintre cei 30 de profesori din Departamentul de Economie al MIT - Massachusetts Institute of Technology - universitate aflată pe locul al III-lea în Top 500 Shanghai, instituţie unde lucrează din 2009. Cercetarea lui Mihai se axează pe teoria jocurilor, o ramură a matematicii aplicată în teoria economică care studiază interacţiunile strategice.

Dan Dănăilă, fost angajat al Facebook

Este în prezent student în ultimul an la Imperial College London, instituţie clasată în primele cinci cele mai bune din Marea Britanie şi pe locul al zecelea în lume, conform Times Higher Education World University Rankings 2013-2014. Studiază matematică-informatică şi inginerie. A fost, de asemenea, un elev strălucit al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, perioadă în care a fost premiat de mai multe ori la concursurile de matematică naţionale şi internaţionale. Abonat la premiul I la Olimpiada Naţională de Matematică încă din clasele de gimnaziu, obţine prima medalie internaţională în clasa a VIII-a, argint la Balcaniada Juniorilor (2008). Anul următor, primeşte la acelaşi concurs medalia de aur (2009). Palmaresul său se mai întregeşte cu o medalie de aur la Olimpiada Pluridisciplinară din Yakuţia şi o medalie de argint la Balcaniada seniorilor în 2011. A fost curtat să fie angajat la vară de Facebook şi de Google şi a ales să lucreze pentru patru luni la Facebook, înainte să se înscrie la masterat. 

Florin Mingireanu, singurul gălăţean care lucrează cu NASA

Este singurul gălăţean care a ajuns la NASA, fiind şi un colaborator în proiecte de cercetare cu această instituţie, dar şi cu Agenţia Spaţială Română, unde lucrează în prezent ca cercetător ştiinţific în inginerie aerospaţială. A absolvit Facultatea de Fizică şi Astronomie din Louisiana, SUA. Deşi ar fi putut să rămână în SUA, a ales să vină în ţară, pentru a face cercetare. Este absolvent de CNVA şi pasionat de rachete încă din clasa a V-a, fiind recompensat cu multe premii naţionale şi internaţionale la olimpiadele de fizică, dar şi la concursurile de aeromodelism. Un proiect important pentru el a fost o rachetă supersonică lansată şi testată pe 11 iulie 2007, în poligonul Capul Midia, judeţul Constanţa, în cadrul programului aerospaţial Cygnus (Lebăda). Are la activ experimente cu baloane de mare altitudine în New Mexico, zboruri parabolice, iar în 2011, a realizat o tehnologie ce a permis lansarea pe orbită a unor sateliţi mici, de maxim 10–15 kg.

Ioan Teodor Trotuş, dublu laureat internaţional la Chimie

Este absolventul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” care a adus Galaţiului şi României două medalii internaţionale la Chimie: una de bronz în 2006 în Coreea şi una de argint, anul următor, în 2007, la competiţia care s-a desfăşurat în Rusia. Cu toate că ar fi putut ajunge, la vremea aceea, student la universităţi internaţionale de prestigiu care selectau „pe sprânceană” olimpicii români, Teodor Trotuş a ales să rămână în ţară şi a urmat Universitatea la Bucureşti. Cum a fost un student strălucit al Facultăţii de Chimie din Bucureşti, Trotuş a rămas şi după absolvire aici, ca cercetător. În anul al doilea de masterat a câştigat o bursă de performanţă pentru o lucrare ştiinţifică de înaltă ţinută. De doi ani se află în Germaniapentru a-şi susţine doctoratul.

Andra Cosmina Albulescu, palmares unic la Olimpiada internaţională de Geografie

Deşi este mult mai tânără decât ceilalţi finalişti din concurs, a intrat în istoria Galaţiului ca singurul elev care a adus acasă două medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie. Ea a reuşit această performanţă în 2013, în Japonia şi în 2014, în Polonia. A terminat, în vara acestui an, Colegiul Naţional „C. Negri”, iar în prezent este studentă în anul I la Facultatea de Geografie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Deşi îi plac nespus de mult călătoriile, se numără printre puţinii tineri de valoare care vrea să-şi facă o carieră în România. Visează să devină dascăl şi să-i iniţieze pe elevi în tainele geografiei, asemeni mentorului ei, profesoara Gina Burghiu. De asemenea, şi-ar dori să facă şi cercetare în acest domeniu.    

Votaţi!

Dumneavoastră, cititorii, aveţi posibilitatea să votaţi electronic, în vederea stabilirii ierarhiei finale. Va fi declarat câştigător al titlului neoficial de „Cel mai important om tânăr gălăţean din ultimul sfert de veac” nominalizatul care va obţine cele mai multe voturi din partea publicului. Votarea începe luni, 24 noiembrie, de la ora 0,00, şi va dura până miercuri, 26 noiembrie, la miezul nopţii. Ulterior, reporterii noştri vor documenta şi redacta o biografie extinsă a câştigătorului secţiunii, care va fi prezentată în ediţia de luni, 1 decembrie, într-o pagină specială dedicată tinerilor în care se pun speranţele României. În aceeaşi zi, vom lansa votul pentru următoarea secţiune (care va fi dedicată politicienilor care au marcat istoria ultimilor 25 de ani la Galaţi).

Precizăm că au mai obţinut nominalizări, dar nu au intrat între primii cinci ca punctaj, următorii tineri străluciţi:  Costel Roşu, Mihai Tâmpeanu, Andrei Velea, Petronela Buda, Radu Oprea, Geanina Druţă, Simona Tănăsescu, şi George Vasilescu. Felicitări!

Vă reamintim că vă puteţi exprima opţiunea, prin vot electronic (pe site) până miercuri, 26 noiembrie 2014, la ora 24.00. Mult succes tuturor!

Citit 9174 ori Ultima modificare Luni, 24 Noiembrie 2014 12:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.