ERASMUS/ Cum e să studiezi, fie şi câteva luni, în străinătate
Foto: Natalia Beşliu la Le Havre

ERASMUS/ Cum e să studiezi, fie şi câteva luni, în străinătate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Am aplicat pentru programul Erasmus în vara lui 2014. Cu mici temeri, dar şi cu dorinţa arzătoare de a trăi o experienţă unică, am ajuns la sfârşitul lunii septembrie să învăţ despre publicitate în Franţa, la Universitatea din Le Havre - orăşel port din regiunea Normandia de Sus, un al doilea Galaţi pentru mine. Deşi experienţa a durat doar trei luni, am învăţat enorm: în primul rând am aprofundat limba, datorită cursului intensiv de franceză pe care l-am urmat acolo, apoi am acumulat cunoştinţe în domeniul publicităţii. Am înţeles că trebuie să mă descurc singură, să fiu mai responsabilă şi mai deschisă la nou, datorită interacţiunii cu studenţi din toată lumea. Acolo atmosfera este mai degajată, şi aici mă refer la relaţia student-profesor. Cadrele didactice ne-au tratat pe toţi de la egal la egal, ba mai mult, ne-au încurajat să le devenim prieteni şi să îi tutuim. Francezii sunt mai practici, apreciază munca în echipă, dosarele cu studii de caz elaborate de studenţi, prezentările orale. Au multe proiecte de voluntariat pe care le notează şi care intră în programul de studiu. Am întâmpinat şi greutăţi, atât la început, cu înscrierea, cât şi pe parcurs, cu acomodarea, însă nu sunt lucruri ce nu pot fi depăşite. După un semestru în Franţa, m-am întors cu noi idei, altă viziune asupra lumii şi cu speranţa că acest sfârşit nu e decât un nou început. A fi sau nu student Erasmus? Celor curioşi, puternici şi deschişi schimbărilor le recomand această experienţă, mai ales că „Erasmus” pare să fie şi un cuvânt magic în curriculum-ul vitae. Studiile arată că studenţii care au participat la acest program îşi găsesc mai uşor un loc de muncă. 

O oportunitate extraordinară

Am vorbit şi cu alţi colegi de generaţie pentru a afla ce a însemnat acest program pentru ei. Mihaela Duca este masterandă în cadrul programului de Traducere şi Interpretariat. A beneficiat de programul Erasmus în anul II de facultate, când a fost plecată un semestru întreg în Spania, la Universitatea din Almeria. ”Am cunoscut studenţi veniţi din toată Europa, am descoperit locuri fascinante, am participat la celebrele petreceri ”Fiesta”. Şederea a fost foarte plăcută, pentru că în Spania e cald şi aveam ieşire la mare. Nu m-am confruntat cu nicio problemă, deoarece Biroul Erasmus din cadrul Universităţii Almeria ne-a ajutat cu cazarea şi ne-a oferit sprijin pe toată perioada şederii”, a povestit Mihaela. Zina Veveriţă este studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Marketing. A fost plecată cu Erasmus în Belgia, la Universitatea Haute Ecole de la Province de Liege Leon-Eli Troclet, pentru două săptămâni de stagiu de practică intensivă. ”În două săptămâni am studiat cât se învaţă într-un semestru. Lucram în echipe, câte un reprezentat din fiecare ţară. Trebuia să inventăm un produs nou şi să îl lansăm pe piaţă. A fost o experienţă inedită. Ce nu mi-a plăcut? Clima mereu schimbătoare, în rest totul a fost pe măsura aşteptărilor, atât la universitate, cât şi în ceea ce priveşte infrastructura oraşului.”

Aliona Bălănel a beneficiat în anul III de facultate de o bursă Erasmus în Franţa şi povesteşte la rândul ei: ”Am venit aici în anul III de licenţă şi am ales să fac, «cot la cot» cu francezii, toate cursurile de la specializarea mea. Nu mi-a fost deloc uşor, mai ales că pregăteam în paralel şi lucrarea de licenţă (sub dublă tutelă: din Franţa şi din România) pe care urma să o prezint acasă la sfârşitul anului. Sunt studentă acum la Master 1 la Université du Havre, în acelaşi oraş în care am fost cu Erasmus anul trecut şi experienţa mea continuă”.

Ce este Erasmus

Înfiinţat în 1987, Erasmus este o componentă a Programului european SOCRATES, care îşi propune să sprijine mobilitatea studenţilor şi a profesorilor, prin perfecţionarea programelor de studiu şi introducerea unor cursuri noi, prin colaborarea transnaţională dintre universităţi. De asemenea, sprijină eforturile de recunoaştere academică a studiilor desfăşurate în ţările participante. Prin Erasmus, studenţii de la "Dunărea de Jos" pot beneficia de un stagiu de pregătire cuprins între trei şi douăsprezece luni, în universităţi de prestigiu din Europa şi nu numai, pentru care pot primi şi un grant ce acoperă cheltuielile de transport şi subzistenţă (inclusiv asigurarea de sănătate şi viza). Înainte de perioada de studiu, un student Erasmus poate urma, dacă i se oferă acest lucru, un curs intensiv de limbi străine în ţara gazdă, pentru care i se poate acorda, de asemenea, finanţare. Studiile sunt recunoscute şi echivalate.

Ce trebuie să faci pentru a beneficia de o bursă Erasmus?

În primul rând, trebuie să ai rezultate bune în anul universitar anterior, să te înscrii la Biroul Erasmus din cadrul universităţii şi să promovezi un test de limbă străină (engleză sau franceză). Dosarul trebuie să cuprindă următoarele documente: cerere tip, nota de avizare a mobilităţii, o scrisoare de motivaţie adresată Comisiei de Evaluare a programului de burse Erasmus şi un Curriculum Vitae.

Finanţarea în perioada şederii în străinătate

Granturile lunare sunt fixate în funcţie de ţara de destinaţie şi de universitate. Există trei grupe de ţări participante în program: în primul intră statele cu costuri de trai mai ridicate (Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Lichtenstein, Norvegia, Suedia, Elveţia, Anglia) unde grantul per student poate ajunge până la 500 de euro pe lună. Pentru grupul al doilea (Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Cipru, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Portugalia, Slovenia, Olanda, Spania, Turcia), cu costuri de trai medii, grantul se încadrează între 200 şi 450 de euro pe lună, iar pentru grupul trei (Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Macedonia) suma dată studentului variază între 150 şi 450 euro pe lună.

Citit 6340 ori Ultima modificare Marți, 27 Ianuarie 2015 12:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.