PROFESORII, nemulţumiţi şi REVOLTAŢI. Regulamentul şcolar va fi REVIZUIT la cererea sindicatelor

PROFESORII, nemulţumiţi şi REVOLTAŢI. Regulamentul şcolar va fi REVIZUIT la cererea sindicatelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noul Regulament de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar (ROFUIP) care a fost publicat, în această lună, în Monitorul Oficial, are câteva prevederi din care au stârnit nemulţumirea profesorilor. Cadrele didactice susţin că acesta stabileşte multe drepturi pentru elevi şi este aspru cu profesorii.

Referitor la acest subiect, Adrian Andrăşescu, preşedintele Sindicatului Educaţia, susţine că “După publicarea în Monitorul Oficial a regulamentului am primit numeroase sesizări profesori privind erori de formă, inclusiv în ceea ce priveşte normele de trimitere la alte articole, dar şi de fond, care se găsesc în cuprinsul acestui regulament. Sunt şi abordări nefavorabile profesorilor - timpul este prea lung pentru contestaţie, în loc de cinci, propunem două zile. În cinci zile se gândeşte toată lumea să facă contestaţie şi ne vom ocupa numai de acest lucru. În plus, nu sunt puse condiţionări. Poate să facă o contestaţie şi elevul care a chiulit tot semestrul sau părintele care nu a venit niciodată la şcoală?", se întreabă liderul sindical.

Miercuri, ultima zi pentru propuneri

Acesta susţine că subsecretarul de stat, Liliana Preoteasa, a cerut ca, până pe 28 ianuarie, profesorii şi sindicatele să trimită cât mai repede modificările care se impun.  

Având în vedere că ROFUIP conţine reglementări foarte importante atât pentru cadrele didactice cât şi pentru elevi şi părinţi, liderii sindicali din toată ţara au solicitat Ministerului Educaţiei constituirea unei comisii de lucru, formată din reprezentanţii ministerului şi ai federaţiilor sindicale, în cadrul căreia să se discute modificările la acest regulament.

“Trebuie avută în vedere importanţa deosebită pe care acest regulament o are la nivelul unităţilor de învăţământ, astfel încât, din punctul nostru de vedere, se impune o analiză temeinică şi serioasă a prevederilor acestuia, împreună cu reprezentanţii salariaţilor, pentru a se înlătura neconcordanţele din ROFUIP şi pentru a evita modificările ulterioare ale acestuia”, a mai completat liderul sindical.

“În opinia noastră, modificările care se impun acestui regulament trebuie publicate în Monitorul Oficial al României până la începerea semestrului II al anului şcolar în curs”, mai spune liderul sindical de la "Educaţia".

 

Citeşte şi ŞPAGA, în vizorul ministrului Educaţiei: Profesorii, OBLIGAŢI să meargă la cursuri anticorupţie

 

Citit 2880 ori Ultima modificare Marți, 27 Ianuarie 2015 21:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.