Vară. Şi ce vară! Mai caldă şi mai frumoasă decât vară-mea primară, fata cumnatului mamei, dinspre tata, prima şi ultima mea vară, fiindcă, în rest, am numai veri! Vorba ceea: o vară, doi veri...!... Ce ţi-i şi cu vara asta! La singular, face numai ca vară-mea! Iar la plural, face şi ca văru-meu! Şi ce splendid anotimp! Ce splendidă anotimp(ă)! Nu? Sigur că da! Răceala de vară nu-i efectul încălzirii globale?
Ce vară! Cam la vremea sânzienelor, să zic! Cam când lumânărica stă-n toi de floare şi strechea-n coada vacii! Cam când toţi şcolarii se năpustesc în/spre vacanţe, suprasaturaţi de studiu şi educaţie! Cam când o plimbare face mai bine decât aspirina la năsuc, decât adrenalina la inimioară, decât frecţia la picioruş de lemn!
Da... ostenit de bătrâneţe şi de glorie, din ce în ce mai convins şi din ce în ce mai lămurit în legătură/concordanţă cu karma şi va/karma (Zădărnicia) pe/trecerii mele prin căile/hăţişurile Domnului... fac o talpă, cum zic elevii între/rupţi de probleme şi exerciţii, fac o talpă înceată şi lungă prin parcul Libertăţii. Acest parc liniştit şi deloc aglomerat, păzit de piatra preţioasă a hatmanului Mazeppa, se găseşte locuitor pe coasta sud/vestică a străzii cu acelaşi nume. De acest spaţiu mă apropie foarte multe amintiri, chiar dacă unele dintre ele ar trebui să mă îndepărteze. Ultima aducere-n aminte (şi cea mai încărcată cu senzaţii tari) stă demult... într-o zi de vară, tot cam pe vremea asta, când o venerabilă (aproape) doamnă, destul de scuturată, de altfel, îmi trage/frige (peste supra/faţă) câteva rafale scurte de palme lungi şi educative... de-am văzut stele verzi ca leuşteanul până-n toamnă, târziu, la culesul gutuilor, la culesul dumitriţelor, la culesul poeziilor, la culesul re/culegerilor...! Motivul pedepsei? Cică nu sunt în stare (nu mă pricep) să pun "botul" la "interesul" şi la "savarina" unor "banalităţi importante"!
Da... ostenit de bătrâneţe şi de glorie, caut o bancă (mai) liberă prin parcul Libertăţii. Toate-s ocupate cu de-alde mine. Una (o bancă din sud-estul hatmanului) e ocupată numai de una (o doamnă din nord-vestul visărilor mele din tot de-a una). Scrutez cazacul, salut doamna, cer permisiunea să mă aşez. Aceasta (doamna) nu-mi răspunde. Poate nu (mă) aude. Poate nu ştie. Poate n-are chef de alăturare. Dar nici nu-mi lasă impresia că nu vrea să mă aşez pe locul liber, lângă ea. Ea stă fixă şi freacă un instrument! pe care citesc "samsung". Citesc! Ce să fac? La spatele meu şi al femeii, pe verdele copt al ierbii, o pisică şi o căţea dormitează şi aşteaptă!... Stai să vezi!
