S-a dat startul la preînscrieri pentru admiterea pe 2015 la Universitatea “Dunărea de Jos”. VEZI câte locuri sunt
Foto: Foto Bogdan Codrescu

S-a dat startul la preînscrieri pentru admiterea pe 2015 la Universitatea “Dunărea de Jos”. VEZI câte locuri sunt
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei interesaţi de un loc la cele 13 facultăţi de la Universitatea “Dunărea de Jos” pot intra pe www.admitere.ugal.ro şi se pot înscrie pe platformă, de acasă, urmând aceiaşi paşi simpli ca anul trecut.

“Pentru că informaţiile oficiale despre locuri vin foarte târziu – anul trecut au venit la jumătatea lunii iunie – am împrumutat modelul universităţilor mari din ţară: scoatem la concurs un număr de locuri egal cu capacitatea noastră de şcolarizare, adică peste 4.000, urmând ca în vară să precizăm câte locuri vor fi la buget şi câte cu taxă. Suntem oameni raţionali, ştim că nu se vor ocupa toate”, a declarat Adrian Lungu, prorectorul Universităţii. Site-ul anunţă deja calendarul admiterii şi locurile disponibile pe facultate, cifra fiind identică cu cea de anul trecut.

Probele nu se vor mai da la primele ore ale dimineţii, ci undeva după-amiază, ţinându-se cont şi de temperaturile de afară. În plus, ponderea bacalaureatului a ajuns, în mod unitar, cu excepţia Medicinii, la 50 la sută din nota de admitere. Etapele preînscrierii sunt aceleaşi: se creează un cont, se generează o parolă, se trec opţiunile, care pot fi modificate până în preziua admiterii - cu menţiunea că anul acesta există o rubrică specială unde cei care optează pentru înscrierea on-line trebuie să precizeze dacă sunt persoane cu dizabilităţi.

Tot ca element de noutate, conducerea Universităţii a anunţat că va încerca să repartizeze locurile pe facultăţi şi în funcţie de preînscrieri. Taxa de înscriere rămâne la nivelul celei de anul trecut (150 de lei per facultate) iar preînscrişii vor beneficia de o reducere de 10 la sută. Platforma de înscrieri on-line pentru admitere e funcţională la Universitatea “Dunărea de Jos” din 2014 şi şi-a demonstrat eficienţa: 90 la sută dintre cei înscrişi aici şi-au păstrat opţiunile până la admiterea propriu-zisă. Anul trecut s-au folosit de această formă modernă de înscriere în învăţământul universitar peste 2000 de absolvenţi de liceu.


 

Citit 1967 ori Ultima modificare Marți, 24 Februarie 2015 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.