Da... cred că-i bine s-o aştept pe bunica... în ogradă, pe prispă, sub iederă, până se întoarce de la mama! Sub iederă, nu aiurea, prin grădină sau prin nu ştiu ce unghiuri ale bătrânei bojdeuci!... Oare de ce s-o fi dus bunica la mama? Parcă-mi pare rău că n-am stat acasă, aşa, să-mi sticlească şi mie ochii la bunătăţile aduse nepoţilor săi! Că niciodată nu vine fără niscaiva fructe, fără niscaiva chilimoaţe, fără niscaiva dulceaţă!... Cred că n-o să stea mult la Zimbru! Nu lasă ea bătătura singură toată ziulica!... Singură, pentru că bunica-i vădană! De multă vreme-i vădană! Fiindcă bunicul Ion s-a supărat definitiv şi s-a mutat la cimitir!... Iacătă, ce linişte-i şi numai potrivit de aşteptare sub smirdar! Totuşi, simt cum mă încearcă un fel de frică, un fel de sâială, un fel de fior necunoscut sufletului şi trupului meu! Simt o moleşeală bizară, ca o hipnoză, ca un control străin asupra tuturor simţurilor (şi simţămintelor) din dotare! Ca un fel de somn fără voie! Ca un fel de adormire obligatorie, la cheremul unei forţe uriaşe, sub semnul unei energii primordiale, la voia unui fenomen de care nu credeam c-am să depind vreodată!... Totuşi, ca o chemare-i parcă această amorţeală fină, această toropeală în... premieră! Şi un soi de curaj printre toate acestea îmi spune să vreau, să nu abandonez starea, să nu renunţ, să nu fug, să nu mă rog de îndurare!... Gata, pierd ultimul contact cu ograda, cu iedera parcă proiectată pe cerul albit (ici-colo) cu nouri de gheaţă!... Gata, încep să nu mai fiu cel de adineauri, când ţaţa Ioana lui bădia Alexe Jingă îmi zvârlea sfaturi şi porunci peste gard!... Gata, sunt sub Stăpânire!... Tiptil şi cu mare atenţie, cu privirea roată şi cu inima pe dinafară, iau cobiliţa din uşă (astă "piesă" de cărat găleţile cu apă e pusă-n uşă ca un fel de "siguranţă", ca un fel de "convingere" că nu-i nimeni acasă şi, prin urmare, n-ai ce căuta-n bătătură) şi intru-n tindă! Scara-i sprijinită de perete, spre pod, parcă mă ispiteşte să mă sui! Pe partea stângă stă odaia din partea stângă! Pe partea dreaptă stă odaia din partea dreaptă! Cercetez oleacă spaţiul destul de straniu al celor două odăi... şi mă opresc în cea din stânga... odaia în care, iarna, stau şi lucrează şi se hodinesc fetele (încă nemăritate) ale bunicei! Se ştie, cam din florar, şi toată vara, şi chiar şi-n răpciune, toţi stau şi locuiesc şi dorm afară, pe prispă, sub meri, lângă oleandri, pe mohor, sub cumsecădenia Proniei, în puzderia cântării şi descântării tămăduitoare a Celor care nu Cuvântă!... Nu?
Dacă vrei curaj, încearcă să-ţi fie frică (X) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
