S-a MODIFICAT metodologia de ECHIVALARE a studiilor. Profesori în străinătate, cu diplome româneşti

S-a MODIFICAT metodologia de ECHIVALARE a studiilor. Profesori în străinătate, cu diplome româneşti
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În Monitorul Oficial a fost publicată modificarea metodologiei privind eliberarea adeverinţei de conformitatea a studiilor pentru cetăţenii care au studiat în România. Aşadar, profesorii care au diplome în România şi vor să muncească în domeniul învăţământului în străinătate pot obţine adeverinţa de conformitate de la Direcţia generală de managment şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei. Adeverinţa poate fi solicitată în baza unui act de studii, eliberat de o unitate de învăţământ sau de o instituţie de învăţământ superior acreditată.

Lector de limba română, la Universitatea din Pisa

Odată ce procedura de echivalare a studiilor profesorilor s-a simplificat, specialiştii din mediul universitar pot aplica lejer, până pe 4 decembrie, pentru ocuparea postului de lector de limba română la Universitatea din Pisa. Postul este valabil pentru o perioadă determinată de maximum 36 de luni, cu condiţia obţinerii, anual, a aprobării de continuare a activităţii din partea Institutului Limbii Române şi a universităţii italiene. Candidaţii trebuie să fie cadre didactice cu minimum doi ani vechime la catedră, titulari într-o instituţie de învăţământ românească acreditată.

Citit 3065 ori Ultima modificare Marți, 01 Decembrie 2015 19:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.