Liliana şi Eugen Rusu sunt profesorii de la Universitatea "Dunărea de Jos" care, de 15 ani, pendulează între România şi Portugalia, pentru a participa la cele mai avansate cercetări în modelarea numerică a valurilor * Viaţa de cercetător nu este una comodă şi uşoară, dar au reuşit să depăşească greutăţile făcând echipă bună în muncă şi în viaţa de zi cu zi
"De obicei, eu făceam prezentări de lucrări ştiinţifice mai bune decât ea. Dar acum, la Conferinţa internaţională de cercetări în domeniul în domeniul energiei verzi, care s-a desfăşurat la jumătatea lunii aprilie în Tailanda, soţia mea a obţinut premiul pentru cea mai bună prezentare la una dintre cele două secţiuni. Am concurat amândoi, dar ea a fost de data aceasta mai bună", povesteşte prof. dr. ing. Eugen Rusu, în glas cu acel amestec de sentimente pe care orice mentor îl are atunci când se vede depăşit de învăţăcelul său.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, valurile ne fac să ne gândim la vacanţă, la ţărmuri însorite. Nicidecum la cercetări avansate, cu sute de parametri de luat în calcul, pentru a stabili cu exactitate înălţimea, rapiditatea şi direcţia în care apele oceanice se lovesc de ţărm, pentru a preveni pericolele sau pentru a planifica activităţile din porturi. În timp ce valurile pentru noi înseamnă distracţie, pentru alţii sunt resurse inepuizabile de energie a viitorului destul de apropiat şi, de ce nu, un mod de a-şi câştiga şi împlini existenţa. Printre cei puţinii specialişti din lume care se ocupă cu studiul valurilor se numără şi doi gălăţeni, soţ şi soţie, cadre didactice la Universitatea "Dunărea de Jos", la Facultatea de Inginerie.
Ambii, fie în proiecte comune, sau separate, au ştiut să facă o artă din precizia, tenacitatea şi profesionalismul de care au dat dovadă în cercetările avansate într-un domeniu în care au făcut iniţial pionierat. Aşa se face că în prezent sunt cercetători colaboratori ai Centrului de Tehnologie Marină şi Inginerie Oceanică (CENTEC) din Lisabona (Portugalia), unul dintre cele mai prestigioase centre de cercetare în acest domeniu din lume şi din Europa. În timp ce ambii soţi au aici oricând uşile deschise, pentru a iniţia şi coordona proiecte de cercetare, sunt liste întregi de aşteptare cu învăţăcei din toată lumea care vin şi plătesc taxe pentru a fi acceptaţi să beneficieze de experienţa care se capătă lucrând într-o asemenea instituţie.
Cum a început odiseea portugheză
În spatele acestor realizări şi a acestui statut se ascund ani la rând de muncă şi sacrificii, departe de casă şi de familie. "Soţul meu a plecat în 1999 cu o bursă NATO de cercetare la Institutul Hidrografic al Marinei Portugheze. Era pe atunci singurul străin chemat să muncească în acel institut, într-un domeniu spre care, pe atunci, nu mulţi îşi aplecaseră atenţia: modelarea numerică a valurilor, adică studiul fenomenelor asociate cu generarea şi propagarea valurilor marine în apropierea ţărmului. După un an, pentru că munca i-a fost apreciată de cei de la Lisabona i s-a mai propus un grant de cercetare, de trei ani, de data aceasta. Pentru că soţul meu le-a spus că nu va veni atât de mult timp plecat departe de casă, fără noi, aceştia i-au aprobat să vină cu tot cu familie. În anul 2000, mi-am dat demisia de la Şantierul Naval unde lucram şi am plecat cu tot cu copil în Portugalia. Pentru că nu-mi plăcea să stau degeaba, am aplicat pentru o bursă de cercetare. Am luat-o pas cu pas, pentru că nu ştiam mare lucru despre ingineria oceanică. Soţul meu mi-a fost un mentor foarte exigent. M-a ajutat să nu renunţ atunci când mi-era greu, dar a cerut mereu foarte mult de la mine", povesteşte Liliana Rusu.
Au urmat apoi ani de studii, proiecte şi muncă susţinută. În 2006, obţine prima diplomă de doctorat la Universitatea "Dunărea de Jos", cu teza cu titlul "Cercetări şi contribuţii privind modelele spectrale şi hamiltoniene aplicate în studiul dinamicii valurilor". Cea de-a doua diplomă a fost obţinută în anul 2009 la Universitatea Tehnică din Lisabona, teza cu titlul "Wave modelling and ship response in coastal waters with currents". "Am cuplat un model care simulează dinamica navei cu modelul numeric de simulare a valurilor şi am obţinut nişte hărţi care indică unde sunt zonele periculoase pentru respectivele nave şi unde pot naviga protejat", vin explicaţiile despre teza de doctorat.
De două ori doctor în valuri
Ca membru al centrului de cercetare CENTEC a câştigat, apoi, prin concurs internaţional două granturi de cercetare individuală şi un proiect de cercetare cu echipă. De asemenea, a predat cursuri la Universitatea din Lisabona, la nivel de şcoală doctorală şi a îndrumat studenţi la toate nivelele de studiu conform ciclului Bologna (licenţă, masterat, doctorat). Este primul cadru didactic de la Facultatea de Inginerie care a câştigat prin concurs (nu prin depunerea unui simplu dosar) abilitarea pentru a fi conducător de doctorat.
Anul trecut a primit Premiul pentru cea mai bună lucrare din partea Editurii Elsevier şi a revistei "Renewable Energy", iar în urmă cu câteva zile i s-a decernat o altă diplomă, pentru cea mai bună prezentare de lucrare, la conferinţă internaţională, unde au participat cercetători din 15 ţări.
Cum fiica lor nu s-a putut adapta în Portugalia, s-a întors în ţară, unde a stat în grija bunicilor. Liliana Rusu recunoaşte că soţul a susţinut-o nu numai în primele demersuri ştiinţifice, ci şi mai târziu, când ea era ocupată până peste cap cu cercetările la cele două doctorate: "Cum am fost mai mereu plecată, el era cel care venea în România şi se ocupa de copil şi de lucrurile de acasă".
Primul român care a lucrat pentru NATO
Fiind un domeniu în care a făcut pionierat cu profesionalism, profesorul Eugen Rusu s-a făcut remarcat în mai multe ocazii. În 2002, a fost invitat de ministrul apărării portughez la un dineu, întrucât reuşise să prezică cu exactitate direcţia în care se îndrepta pata de petrol vărsat în mare cu ocazia catastrofei ecologice provocate de scufundarea navei Prestige. A fost apoi invitat, înainte ca România să intre în NATO, la două exerciţii militare - Unified Odyssey în 2002 şi Swordfish în 2003. Ca urmare a impresiei bune pe care a făcut-o în toate aceste ocazii, în 2005 a fost invitat să lucreze ca la Centrul de Cercetări Subacvatice din cadrul NATO, în Italia. "Am fost consultant ştiinţific în simulările pentru exerciţiile navale. Primul român şi primul est-european invitat să lucreze acolo. A fost foarte mult de muncă, dar am şi fost plătit pe măsură", îşi aminteşte cel care a absolvit Facultatea de Nave din Galaţi ca şef de promoţie în 1982.
S-a remarcat nu numai prin activitatea sa de cercetare, ci şi prin munca sa la catedră, unde generaţii de studenţi i-au admirat stilul de predare, venind mereu cu provocări menite să-i determine să gândească şi să găsească singuri soluţii. Cu un doctorat obţinut în 1997, la Universitatea gălăţeană în colaborare cu cea din Atena, preşedinte al Comisiei pentru Cercetare Ştiinţifică a Senatului şi cu o bogată experienţă de lucru în instituţii internaţionale, Eugen Rusu a fost în anii 2012, 2013 şi 2014 expert evaluator internaţional la Consiliul Europei pentru domeniul energiei refolosibile în mediul marin. Anul trecut, Universitatea Maritimă din Constanţa i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Amândoi au aerul unor oameni mulţumiţi cu ceea ce au reuşit să realizeze în viaţă. În curând vor deveni bunici. Fiica lor, căsătorită cu un portughez, lucrează acum la o multinaţională în Elveţia. Îşi doresc să fie sănătoşi să poată continua munca de cercetare.
"Cu câteva excepţii, nu avem proiecte şi lucrări de cercetare realizate împreună. Dar, lucrând în acelaşi domeniu, am învăţat unul de la celălalt, ne-am sprijinit reciproc şi ne-am ţinut permanent în priză, ambiţionându-ne atunci când ne-a fost greu", concluzionează Eugen Rusu.
